Connect with us

Externe

Cutremur în județul Vrancea

Publicat

pe

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 pe scara Richter s-a produs duminică dimineața în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la ora locală 3:49, potrivit Institutului Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Acesta este cel de-al doilea cutremur din luna decembrie, primul fiind în 1 decembrie, în Vrancea, cu o magnitudine de 2,5.

Seismul a avut loc la o adâncime de 85,5 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: Odobești (37 kilometri), Onești (47 kilometri), Panciu (42 kilometri), Tîrgu Ocna (52 kilometri) și Focșani (51 kilometri).

În luna noiembrie, în România au avut loc 16 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 și 3,4 pe Richter, iar în octombrie s-au produs două dintre acestea având magnitudinea de 4,2 grade pe Richter.

Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17:08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimțit și în R.Moldova.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Externe

Un moldovean, observat de polițiști de frontieră într-o staţie PECO de lângă Albiţa. Ce au descoperit în borseta acestuia

Publicat

pe

De către

Un moldovean este cercetat pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, după ce polițiștii de frontieră români au descoperit în borseta acestuia o carte de identitate falsă. Bărbatul a fost observat în staţia Petrom aflată în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa.

Pentru că nu-şi justifica prezenţa în acel loc, polițiștii de frontieră au procedat la legitimarea persoanei în cauză, ocazie cu care au constatat că persoana este cetăţeanul din R.Moldova Constantin C., în vârstă de 31 de ani.

Deoarece tânărul a început să manifeste semne de nervozitate în momentul legitimării, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra persoanei şi a bagajelor. În timpul acestuia, aceștia au descoperit, în borsetă, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimată fotografia lui.

Existând suspiciuni în legătură cu autenticitatea cărţii de identitate, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat documentul de la un conaţional, în schimbul sumei de 200 euro cu intenţia de a-l folosi în Germania, pentru a-şi găsi mai uşor un loc de muncă.

Citește mai departe

Externe

BBC: Petro Poroşenko a plătit 400.000 de dolari pentru a se întâlni cu Donald Trump

Publicat

pe

De către

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a plătit 400.000 de dolari pentru a obţine o întrevedere cu omologul său american, Donald Trump, afirmă surse citate de BBC News online, scrie Mediafax.

Nu se ştie dacă Donald Trump a avut cunoştinţă de primirea banilor.

Banii au fost oferiţi de intermediari angajaţi de Petro Poroşenko, fiind încasaţi de Michael Cohen, avocatul personal al lui Donald Trump, afirmă surse de la Kiev. Michael Cohen neagă acuzaţiile.

Petro Poroşenko s-a întâlnit cu Donald Trump la Casa Albă în iunie 2017. Imediat după revenirea lui Poroşenko în Ucraina, Direcţia anticorupţie de la Kiev a oprit o investigaţie care îl viza pe Paul Manafort, fost director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete ucrainene a explicat, sub protecţia anonimatului, cum a fost organizată întâlnirea între Petro Poroşenko şi Donald Trump. Michael Cohen a fost interpelat astfel încât Petro Poroşenko să obţină ceva mai mult decât o simplă fotografie cu Donald Trump, un eveniment pe care să îl poată prezenta ca fiind o întrevedere. Tranzacţia de 400.000 de dolari a fost intermediată de o fundaţie evreiască din statul New York.

Citește mai departe

Externe

O mamă, condamnată la închisoare pentru că și-a obligat fiica să se căsătorească cu un bărbat mai în vârstă

Publicat

pe

De către

O femeie din Marea Britanie a fost condamnată la închisoare pentru că și-a obligat fiica să se căsătorească cu un bărbat mai în vârstă. Acesta este primul caz de acest tip cu care s-a confruntat o instanță britanică, scrie The Mirror.

Femeia a fost condamnată la patru ani și jumătate de închisoare de un judecător de la o instanță din Birmingham pentru că și-a înșelat fiica să se ducă în Pakistan și acolo a obligat-o să se căsătorească cu un bărbat care le era rudă și este cu 16 ani mai în vârstă.

În 2016, însă, când fata a împlinit 18 ani, a fost mințită de mama ei și determinată să meargă în Pakistan, acolo unde credea că va participa la o reuniune de familie.

Odată ajunsă acolo a fost însă obligată să se căsătorească cu bărbatul care o dezvirginase în urmă cu cinci ani.

În fața instanței tânăra a povestit cum a fost obligată să se căsătorească, cum mama ei a forțat-o să accepte căsătoria în fața unui imam și să semneze actele.

Mama a fost condamnată pentru că a înșelat-o pe fiica sa să meargă în Pakistan și să se căsătorească. De asemenea a fost găsită vinovată de sperjur după ce a mințit în instanță spunând sub jurământ că fiica ei nu este căsătorită.

Sursa: Libertatea.ro

Citește mai departe