Alla Bargan este unu dintre interpreții în limbajul mimico-gestual (LMG) care activează în Republica Moldova. În urma concursului interpreților desfășurat pe 16 decembrie numărul persoanelor calificate să ofere asemenea servicii a crescut de la 8 la 17, un număr prea mic pentru nevoile atât de mari de integrare în societate ale persoanelor lipsite de auz.
Am discutat cu Alla Bargan, în interviul de mai jos, despre cum e să practici această meserie în Republica Moldova, ce a stat la baza acestei motivații, dar și cum percepe societatea noastră problemele cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz.
Când ați decis să deveniți translator în limbajul mimico-gestual și care a fost motivația de atunci?
Primul loc de muncă a fost în 2011 la Asociația Surzilor (ASRM), dar, de fact, practicam această meserie din 1994, momentul în care am facut cunoștință cu socrii mei care sunt ambii cu dizabilități auditive.
Din start, fără îndoieli, am decis să învăț limbajul pentru comunicare și totodată am devenit și trăducătorul lor pe mulți ani și până în prezent. Motivația a fost clară – atunci când am văzut cu câte probleme se confruntă de-a lungul vieții am decis să mă implic și să-i ajut cu ce pot.
Cum e să studiezi acest limbaj în Moldova, ținând cont că numărul translatorilor e atât de mic și nu au existat până acum prea multe surse de studiu?
Eu am studiat comunicând cu persoane surde. Seara ne așezam cu soacra la masa și începeam studiul… eu scrieam cuvântul pe hârtie – ea mi-l arăta prin semnul corespunzător. Mai departe am învățat dactilul și deja nu mai avem nevoie de hârtie, comunicam doar prin semne și dactil.
Vreau să spun că în Moldova aproape toți traducători sunt din familii persoanelor cu deficiențe de auz unde și au învățat limbajul din copilărie comunicând cu părinții. Din păcate la noi nu sunt instituții care pregătesc așa cadre profesionale și statul nu își asumă responsabilitate pentru remunerare adecvată acestor trăducători și de aceaa toți trăducători din țara noastră sunt, în mare parte, voluntari.
La momentul de față ASRM este unica organizația care se ocupă cu pregătirea și perfecționarea profesională a interpreților în LMG.
Ce a fost cel mai greu în tot procesul de studiu?
Pentru mine personal a fost cel mai greu să citesc dactil deoarece viteza cu care persoanele cu dizabilități auditive arată dactil este puțin spus rapidă. Ochii mei nu reușeau să prindă toate litere și trebuia să apelez la repetare cuvântului mai lentă …
Cum arată o zi obișnuită din viața unui translator în limbajul mimico-gestual în Moldova?
Este o zi plină de comunicare, de întrebări și probleme zilnice ale persoanelor surde. Zi de zi apar tot mai noi și mai grele situații și asta ne face să ne perfecționăm continuu.
Să știți, dacă aveți insuficientă răbdare, atunci meseria acestă nu vi se potrivește. Este nevoie de curaj, multă răbdare, insistență și binevoință. Spre exemplu, itinerarul unei zile obișnuite pentru mine arată aproximativ așa:
La 8.00 sunt la ASRM. Ma ocup de înregistrarea și documentarea serviciilor îndeplinite în ziua precedentă, totodată ma ocup cu munca internă a Asociației (întocmirea listelor, scrisorilor, demersurilor, dărilor de seamă, etc..).
La 9-30 merg la policlinică cu persoana X. Are nevoie o lucrare stomatologică si voi asigura comunicarea cu medicul.
La 10-30 persoana Y are nevoie să ridice o adeverință și să facă o procură la notar…
Apoi plec la TV. De la 12.30 la 17.30 voi fi la câteva posturi naționale, unde voi traduce buletine de știri în limbajul mimico-gestual. De la orele 15.00 la Prime, 16.00 – la Canal 2 și de la 17.00 la Canal 3.
După emisii mă grăbesc de 2 ori în săptămână la școala auto pentru traducerea instruirii persoanelor cu deficiențe de auz.
Ma grăbesc apoi acasă să mă ocup de familie și treburile gospodărești.
La 22.00 mă așez în fața calculatorului, unde mai lucrez până după miezul nopții la descrierea semnelor. Fac parte din echipa care la finele lunii ianuarie 2017 va edita o lucrare fundamentala pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități – Dictionarul Limbajului Mimico-Gestual din Republica Moldova.
E trecut de miezul nopții și mâine începe o nouă zi….
Care a fost cea mai importantă lecție de viață pe care ați învățat-o profesând această meserie?
Viața noastră este o lecție permanentă din care poți să faci concluzii sau să adopți reguli. Eu am deja câteva noțiuni – trebuie să iubești, să fii onest, milostiv, să mergi înainte, să nu fii disperat niciodată și să fii încrezut în viață.
Care este atitudinea societății noastre față de beneficiarii dvs?
Cea mai greșită atitudine este că ei sunt agresivi, neputincioși, periculoși etc… ei sunt la fel ca toți oameni doar cu nevoi speciale, cu aceleași probleme și bucurii pământești. Trebuie doar să-i auzim și să vrem să-i ascultăm. Din păcate societatea noastră nu este pregătită să-i asculte și nici macar să-i audă…
Cum credeți că poate fi schimbată această atitudine?
Apel către conducerea statului – ACCES LA INFORMAȚIE. Societatea este dezinformată sau în mare parte neinfomată despre aceste persoane.
Integrarea despre care atât de mult să discută și pentru care optează Ministerul Educației… de ce nu? Sunt doar PRO. Cineva s-a întrebat vreodată cum se va descurca învățătorul sau profesorul din școală cu copilașii cu deficiențe de auz? La această întrebare adresată de un învățător către un reprezentant al Ministerului Educației acesta a venit cu un răspuns “genial” – Nu vă faceți griji, ei foarte bine citesc după buze. RUȘINE! Este o discriminare evidentă, cui îi pasă că acești copilași sunt condamnați la neînțelegere și ignoranță?
Ce le doriți în noul an beneficiarilor dvs, dar și întregii societăți.
Le doresc tuturor bunăstare și sănătate, iubire și pace. Persoanelor cu deficiențe de auz -mai multă răbdare și respect pentru trăducători care muncesc zi de zi și pas la pas lângă ei. Societății – mai multă toleranță, bunăvoință și respect față de persoanele cu deficiențe de auz însoțite sau nu de trăducător.
LA MULȚI ANI!
