Candu: Proiectul privind tichetele de masă, înregistrat în Parlament. Când urmează a fi adoptat

Proiectul de lege privind tichetele de masă a fost înregistrat în Parlament, a anunţat astăzi, 17 mai, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Potrivit oficialului, urmează o rundă de dezbateri asupra proiectului, iar până la finele acestei sesiuni parlamentare acesta urmează să fie adoptat de Parlament.

Andrian Candu a declarat că speră, că de la 1 ianuarie 2018, legea să fie deja funcţională.

Proiectul, al cărui promotor este Andrian Candu, prevede ca salariaţii să beneficieze gratuit de tichete de masă oferite de către patroni. Tichetele de masă sunt un supliment la salariu, o remunerare neimpozitată din punctul de vedere al persoanelor fizice şi este un cost deductibil pentru angajator.

Prin acest proiect este posibilitatea legală de a oferi angajaţilor un supliment la salariu. Acesta nu se impozitează, nici cu contribuţii sociale, nici medicale. Este un supliment la salariul net. Pentru anagajatori, patron, firmă, este o cheltuială deductibilă. Este un sistem care oferă posibilitatea creşterii economice pentru ţară. Astfel se luptă împotriva salariilor în plic, a evaziunii fiscale“,  a precizat Andrian Candu.

Companiile ar urma să ofere aceste tichete ca supliment la salariu, iar iniţiativa propusă prevede clar interzicerea reducerii salariului dacă se oferă şi tichete de masă.

Precizăm că proiectul în cauză a provocat anterior un schimb de replici pe Facebook, între Andrian Candu şi liderul PAS, Maia Sandu.

Maia Sandu a declarat că „această iniţiativă deschide uşa pentru evaziuni fiscale şi este umilitoare pentru cetăţeni” şi că “oamenii au nevoie de salarii mai mari pe care să le cheltuie aşa cum vor ei”.

La rândul său, Andrian Candu i-a declarat că “propunerea privind tichetele de masă, care pe lângă beneficiile pe care le poate aduce în mod direct oamenilor, combate şi fenomenul salariilor la plic, implicit, evaziunea fiscală”

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.