19 morţi şi 50 de răniţi în urma unei explozii pe Manchester Arena, după un concert al Arianei Grande

O explozie care a avut loc la Manchester Arena, după un concert al Arianei Grande, a provocat moartea a 19 persoane şi rănirea altor 50, anunţă BBC. Incidentul este tratat de poliţie ca un atentat terorist, transmit agențiile de presă internaționale.

“În prezent, tratăm incidentul ca pe unul terorist până când vom avea alte date”, a anunţat un reprezentant al Poliţiei.

Potrivit indiciilor inițiale, ar putea fi vorba de un atentat sinucigaș, au declarat agenției Reuters doi oficiali americani, sub rezerva anonimatului.

Poliția a făcut cunoscut că în zonă mai există un obiect suspect și că va efectua o explozie controlată la câteva zeci de metri de locul deflagrației ucigașe.

Martorii au afirmat inițial că au auzit o bubuitură puternică, iar în rețelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert.

[youtube id=”FofXKzl0Vgw” start=”0″]

Karen Ford a povestit pentru BBC: ”Tocmai se singeau luminile şi toată lumea se pregătea să se îndrepte spre ieşire când s-a auzit dintr-odată un sunet puternic, care semăna cu o explozie. Toată lumea s-a oprit şi s-a întors înapoi, iar apoi mulţimea a început să îi împingă pe ceilalţi spre scări. Erau o mulţime de copii fără părinţi, nu era nimeni care să-i calmeze. Toată lumea striga, plângea şi împingea”.

[youtube id=”DUIlRLRzDkw” start=”0″]

Foto: Dave Thompson/Getty Images

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.