Prima lovitură a primit-o când era însărcinată. A doua a fost peste o săptămână. Au urmat multe altele. Nu le-a ținut contul în cei 30 de ani cât a trăit cu un agresor. „Jumătate de viață a trecut fără să știu că am dreptul să fiu fericită”, spune Ioana*.
Prea devreme
Ioana avea 18 ani. Visa să se mute la oraș, să-și facă studiile și să-și construiască viața pe cont propriu. Atunci l-a întâlnit pe băiatul retras, tăcut, care îi pășea pe urme și-i spunea că o iubește. „Eram fericită și îndrăgostită. De aceea m-am căsătorit. Prea devreme, eram o copilă…”, recunoaște ea.
Prima palmă a izbit-o într-un perete. Trecuseră doar câteva luni de la nuntă și era însărcinată. Nu știa cum poți să lovești persoana iubită. În familia ei se discuta liniștit și părinții se respectau, ceea ce nu a văzut și în familia soțului ei, la care au venit să locuiască imediat ce s-au căsătorit. A vrut să plece, dar el și-a cerut scuze. A zis că a pierdut controlul. „Când ne vom muta la casa noastră, nu ne vom mai enerva. Vom fi fericiți. Trebuie doar să avem puțină răbdare”, îi spunea el după fiecare palmă.
„Dragostea s-a dus”
Ioana nu avea voie să se machieze, nici să se îmbrace după propriul plac. Nu avea voie să meargă la părinți și să povestească despre răbufnirile soțului. Își masca vânătăile cu pastă de dinți. „Îmi era rușine că asta mi se întâmplă”, recunoaște ea.
Era victima violenței fizice, psihologice și sexuale din partea soțului. „«Dacă tu nu vrei, eu vreau. Ești femeia mea și trebuie să faci ceea ce-ți zic!» Mă forța să mă culc cu el… Dragostea tare repede s-a dus. De la violența aceasta am început să-l urăsc”, spune ea.
Într-o dimineață a luat copilul în brațe și a fugit la părinții ei. „Mama mi-a spus să nu mă mai întorc niciodată la el, că mai bun nu are să devină… Dar eu nu am ascultat-o”, spune femeia. A revenit la soțul care o făcea să tresară de fiecare dată când intra în casă. De câteva ori a chemat și poliția. A fost amendat, apoi eliberat.
Bătăile deveneau și mai crunte. „Soțul mă învinovățea pentru orice. Eram vinovată că îl provoc să mă lovească. Eram vinovată că fugeam de acasă. Eram vinovată că sun la poliție și îl fac de rușine în sat, unde aproape fiecare a doua femeie era bătută”, își amintește Ioana. Și soacra ei îi spunea că ea e de vină. Femeia se lăuda că este bătută zilnic de către soț, dar nu se plânge. „Mă bate, dar n-am murit. Așa că nu fi cea mai deșteaptă de aici”, îi reproșa femeia.
Liniște
Anii treceau, dar Ioana nu avea curajul să-și lase casa. Unde avea să meargă cu copiii? Cine avea să o primească? Și nici poliția nu putea să o ajute. Soțul obișnuia să lovească așa, ca să nu lase urme pe care să le poată raporta la poliție. Avea nevoie de dovezi clare.
Într-o zi, mezina a reușit să îl filmeze când dădea cu pumnii în mama ei. În doar câteva ore, pe numele bărbatului a fost semnat un ordin de restricție pentru zece zile. „Dar el nu s-a dus nicăieri. Legea nu avea nicio importanță pentru el”, povestește Ioana. Bărbatul a fost amendat și ordinul de restricție prelungit cu trei luni. „Atunci mi-am reamintit cum e să trăiești în liniște”, recunoaște ea.
Poliția i-a recomandat să apeleze la Centrul de Drept al Femeilor. Specialiștii de acolo au consiliat-o și ajutat-o să inițieze procesul de divorț.
„Regret că nu am plecat mai devreme”
„Când am văzut certificatul de divorț nu mi-a venit să cred… Regret că nu am plecat mai devreme. Nici nu mi-am dat seama că au trecut 30 de ani în care tăceam și răbdam…”, constată Ioana.
Au trecut doi ani de când femeia trăiește în liniște. S-a mutat în oraș, unde a închiriat un apartament și a găsit un loc de muncă.
La 50 de ani a mers pentru prima dată la un salon de frumusețe. S-a machiat, și-a făcut manichiură, dar și tatuaje cu care să-și acopere cicatricile lăsate de fostul soț. „Nu îmi mai este frică de el. Sunt puternică și știu că nu poate să-mi facă niciun rău…”, spune ea.
Ioana îndeamnă victimele violenței domestice să se adreseze la ONG-uri și centre de suport. „Le spun să plece de lângă agresor chiar după prima palmă. Oamenii care bat femeile sunt niște lași, iar noi nu trebuie să le permitem să ne ruineze viețile”, adaugă Ioana.
Ea se bucură de momentele petrecute cu copiii pe care a reușit să-i protejeze. În fiecare zi Ioana învață să fie puternică și să viseze cu ochii deschiși, așa cum nu a mai făcut-o de la 18 ani.
*Numele personajului a fost modificat, pentru a-i proteja identitatea.
Violența față de femei și fete este una dintre cele mai sistematice și răspândite încălcări ale drepturilor omului în Moldova și în întreaga lume. Cel mai frecvent, victime ale violenței în familie sunt femeile. Rezultatele unui studiu regional privind normele și stereotipurile de gen realizat în țările Parteneriatului estic arată că în Republica Moldova, 23% dintre femei și 18% dintre bărbați și-au văzut mama fiind lovită de partener în copilărie.
În cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” ne-am propus să combatem violența în bază de gen, în toate formele ei. Diseminarea istoriei Ioanei este o continuare a eforturilor Uniunii Europene, UNFPA și UN Women de combatere a stereotipurilor de gen și prevenire a violenței împotriva femeilor.
Acest articol a fost scris în cadrul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women și UNFPA. Articolul a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui articol este în întregime responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.
