Fiecare a treia persoană infectată cândva cu COVID-19 mai resimte simptomele chiar și acum. Specialiștii numesc acest fenomen – Covid Lung – o boală prea puțin studiată deocamdată și fără un tratament clar stabilit. Stare de slăbiciune, dificultăți de respirație, anxietate, memorie încețoșată și frisoane spontane sunt doar câteva dintre simptomele care îi aduc pe oameni la medici, iar aici începe marea provocare – stabilirea tratamentului care să nu îi afecteze și mai mult.
Covid Lung – o necunoscută
*Nicoleta s-a mutat în Marea Britanie în urmă cu patru ani. Cu pași mici a reușit să-și clădească viața. Era o rutină plăcută, fără pretenții, care o făcea să se simtă împlinită și la locul potrivit. Se gândea că are să vină acasă, în Moldova, în timpul concediului, doar să-și viziteze familia.
Pandemia a găsit-o tot în Marea Britanie. Primele luni au fost dificile, inundate de știri despre noi infectări și decese din cauza virusului „importat” din China. Lucrul era cel care îi permitea să se desprindă de fricile născute de necunoscut.
În noiembrie 2020, s-a simțit slăbită. Părea o simplă răceală. Și-a luat liber două săptămâni. Când a revenit, nu reușea să facă față sarcinilor. Simțea că nu are deloc energie. Iar această stare a durat mai multe luni. „Puteam să merg la magazinul din apropierea casei sau să mă plimb jumătate de oră. Atât. Mă simțeam total sleită de puteri”, povestește tânăra cu ochi mici, căprui, care se strâng într-o linie ușor arcuită când își amintește de acea perioadă.
Realitatea împresurată cu pete negre, ochii roșii ca după o beție, frisoanele care-i zguduiau întregul corp, nasul înfundat, înțepăturile din inimă și temperatura corpului mereu mai mare decât cea normală – deveniseră o normalitate pentru Nicoleta.
Mă temeam că pot să mor în somn.
Nici măcar medicii pe care-i consulta nu înțelegeau care este problema. Iar simptomele apăreau și dispăreau. Era un du-te-vino epuizant. A chemat de câteva ori și urgența în serile când simțea că îi este atât de rău încât se temea că are să moară-n somn. „Altfel nu puteai ajunge la medici. Era pandemie și dacă aveai simptomele de COVID-19 trebuia să stai acasă, în izolare”, explică tânăra. La spital stătea câteva ore, timp în care i se făceau analize și testul la COVID, apoi era trimisă acasă cu și mai multe întrebări.
„Noțiunea de Covid Lung nu era cunoscută în acea perioadă, când întreaga lume era îngrozită de virusul extrem de contagios”, spune ea.
Covid Lung se referă la șirul de simptome pe termen lung pe care unii oameni le experimentează după ce au avut COVID-19.
Potrivit ultimelor studii, fiecare a treia persoană are Covid Lung, iar printre simptomele înregistrate sunt: oboseala, disfuncția cognitivă, disfuncția sistemului nervos vegetativ, depresie, etc. Aceste simptome pot veni și pleaca sau pot recidiva în timp.
Nici măcar Organizația Mondială a Sănătății nu poate să vină cu recomandări concrete, menționând că Covid Lung este în proces de cercetare. De aceea, OMS susține că medicii ar trebui să „lucreze” cu fiecare simptom în parte.
Ulterior, Marea Britanie a anunțat lockdown pentru câteva luni. Statul s-a obligat să achite compensații oamenilor. Acești bani îi ajungeau Nicoletei pentru chirie și mâncare, iar aceste luni de răgaz îi permiteau să înțeleagă ce i se întâmplă și cum ea, o fire plină de viață și energică, a ajuns să nu se poată măcar ridica din pat.
„De parcă aș fi mers în întuneric”
Răscolea prin internet ca într-un șifonier plin vârf în căutarea unui diagnostic. Așa a aflat istoriile celor care treceau prin aceeași situație. Persoane cândva active ajungeau să nu poată parcurge pe zi mai mult de 100 de metri. „Înțelegeam că nu sunt singură și că ceea ce simt nu este roada imaginației mele. Cel puțin așa am ajuns să gândesc după ce medicii, neînțelegând ce-i cu mine, atribuiau asta stării psihologice, spunând că ar fi legat de depresie. Nu eram nici măcar anxioasă, ci speriată că nu știu ce-i cu mine și cum pot să mă fac bine. Era de parcă aș fi mers prin întuneric”, explică Nicoleta. Simțea că nu era luată în serios. Medicii îi spuneau că nu există o boală cu toate aceste simptome.
Voiam să ies la mal, dar nu-l vedeam.
„Nu era clar ce ar fi trebuit să tratez, dar trebuia să fac ceva. De aceea, încercam să trăiesc sănătos și să mă odihnesc mai bine. Speram că asta cumva are să mă scoată la mal. Mal pe care nu-l vedeam.” După mai multe săptămâni de dureri spontane și intense prin tot corpul, s-a oprit la gândul: „Nu am să mă fac bine în curând”. Era obosită să se simtă slăbită. Era obosită să simtă durere. Era obosită să nu știe ce i se întâmplă. Era și mai obosită să nu știe ce are să urmeze… „Mi-am dat seama că nu pot să mă descurc singură cu asta”, recunoaște tânăra. Și-a strâns lucrurile și a revenit, acasă, în Moldova.
Mai bine…
În primele zile de la revenire, a făcut o serie de analize. „Mama era îngrozită că aș putea avea tumoare la creier… Am făcut analize și pentru asta. Trebuia să excludem orice necunoscută din ecuația care devenea tot mai complicată. Știam că e ceva nou. Îmi făceam griji că îmi vor stabili un diagnostic greșit și un tratament nepotrivit, care îmi va face rău. Îmi era frică de acea stare de slăbiciune pe care o simțeam deja de atâtea luni”, recunoaște Nicoleta.
Cuvintele „Covid Lung” au fost rostite în cabinetul unui medic neurolog. „Mi-a spus că ceea ce am eu ar putea fi cauzat de Covid Lung”, își amintește tânăra de momentul în care presupunerile ei s-au transformat în ceva real și notat în cartela medicală. I s-a prescris un tratament bogat cu vitamine și pastile din plante. Acestea o făceau somnoroasă. Alte două luni mai mult dormea decât era activă. „Mă trezeam, mâncam, citeam ceva și iarăși adormeam. Așa funcționa organismul meu. Și atunci mi s-a părut că, uite, încep să mă fac mai bine”, povestește Nicoleta. S-a grăbit să meargă la lucru în Marea Britanie. „Puteam să mă simt bine, dar apoi brusc începea să mă doară capul, să fac febră, mușchii să mă doară, să nu am puteri, să nu pot să merg. Apoi, mi s-a făcut mai bine…”.
Bine i-a fost până în toamna următorului an. Avea impresia că e un deja-vu al bolii pe care a simțit-o înainte. A venit iarăși în Moldova.
Abuz de benzodiazepine
„A trebuit să mă adaptez la o viață pe care am lăsat-o în urmă. Am revenit la același medic, în care nu neapărat aveam încredere, dar oamenii îl vorbeau doar de bine, cât timp stăteam în rând la consultație. Eram confuză. De fiecare dată mă întreba dacă sunt depresivă și de fiecare dată răspunsul meu era – nu”, povestește Nicoleta. Cu toate acestea, tratamentul prescris, în mare parte, era format din antidepresante. „Asta mă punea în gardă, dar îmi ziceam că trebuie să am încredere în ceea ce face.” Când i-a spus că are probleme cu somnul, medicul i-a prescris pentru o lună și medicament pe bază de benzodiazepine. „A spus că are să mă ajute să adorm, dar nu a menționat nimic despre reacțiile adverse. Pastilele acestea făceau să mi se încâlcească picioarele”, adaugă ea.
Benzodiazepinele au fost descoperite la începutul anilor 1960 și sunt printre cele mai des prescrise medicamente pe plan mondial. Acestea ajută repede la ameliorarea senzațiilor de frică, stres, neliniște și frustrare, contribuind la relaxarea fizică și psihică. Totuși, specialiștii recomandă ca tratamentul cu benzodiazepine să fie de scurtă durată, pentru că poate crea dependență chiar și după două săptămâni de tratament.
Administrate în doze corecte, benzodiazepinele reduc anxietatea și insomnia. Uneori, consumatorii se pot simți somnoroși sau amețiți. Dozele mari pot provoca efecte secundare nedorite, cum ar fi: stări de somnolență sau de amețeală, confuzie, probleme de vedere, slăbiciune, judecată incoerentă, dificultăți de vorbire, lipsă de coordonare, dificultăți de respirație, ușoară pierdere a memoriei de scurtă durată, schimbări de comportament, etc.
Pastilele din grupa benzodiazepinelor sunt aprobate de Agenția Farmaceutică din Republica Moldova. Unele sunt folosite în cazul epilepsiei, altele în cazul depresiei cronice sau a insomniilor, fiind selectate cu atenție de către medici. „La noi, dar și în întreaga lume, însă, se face abuz de aceste substanțe. Adesea, unii medici prescriu tratamente cu aceste medicamente pentru luni de zile, deși perioada recomandată nu ar trebui să fie mai mare de 14 zile, excepție este în cazul epilepsiei. Astfel, dimineața poate fi prescris alprazolam, iar seara clonazepam. Asta poate avea efecte adverse, dar cel mai grav – poate crea dependență”, explică Ala Chistol, medică psihiatră și psihoterapeută. De asemenea, specialista susține că este extrem de importantă nu doar prescrierea tratamentului, cât și „ieșirea” din acesta, fără a cauza „sevraj” la pacient. De aceea, totul trebuie să se facă sub supravegherea medicului și treptat.
Uite, ce medic bun, că deodată ajută!
Iar în cazul insomniilor este recomandată o clasă contemporană de somnifere care nu provoacă efecte adverse, dar nu pastilele din seria benzodiazepinelor. Potrivit Alei Chistol, abuzul acestor medicamente se face, în mare parte, pentru rezultatele imediate pe care le simte pacientul. „Chiar după primele zile, pacientul se simte bine și atunci spune: uite, ce medic bun, că deodată ajută! Deși nu tot ce pare să ajute în primele clipe este, de fapt, un tratament bun. Astfel, nu cred că aceste medicamente sunt prescrise atât de des și în cazurile în care nu e nevoie – din cauza lipsei de cunoștințe. Poate este o tactică de conduită”, constată specialista.
Cultura întrebărilor și discuțiilor
Nicoleta a întrerup tratamentul după două săptămâni. „Am întrerupt acest tratament când am aflat cât de greu este să te lași de el și că ar putea crea dependență, ca un drog. I-am povestit medicului despre efectele adverse pe care le poate avea astfel de tratament. A ridicat din umeri și mi-a spus: că în multe cazuri aceste pastile ajută, chiar și pe mine m-a ajutat… Într-adevăr, după prima pastilă m-am simțit alt om. Parcă totul a dispărut ca prin magie. Era prea bine ca să fie adevărat… Însă, în ziua a patra m-am simțit rău. Luam și alte medicamente și începusem să am reacții adverse: nu puteam gândi limpede, dispoziția mi se schimba cu o frecvență pe care nu o mai puteam urmări, simțeam dureri în mâini și în picioare, mă simțeam complet lipsită de vlagă. Simțeam că mă frige creierul… Anume aceste medicamente m-au făcut să simt ce-i asta să ai depresie și nu e prea plăcut. Nu mă simțeam eu însumi, nu-mi recunoșteam uneori gândurile”, suspină Nicoleta.
Apoi, au urmat cele mai grele două săptămâni. Se simțea ruptă de realitate și anxioasă. Plângea fără motiv, era irascibilă și nu putea sta locului. „Simți cum un mușuroi de furnici parcă face un pelerinaj prin întregul corp”, compară ea.
Nu-mi recunoșteam gândurile.
Medica psihologă și psihoterapeută, Ala Chistol, recomandă pacienților să discute cu medicii despre tratamentul ce le este prescris, cât și despre efectele, dar și reacțiile adverse ale fiecărui medicament. „Noi trebuie să avem cultura să întrebăm și să discutăm cu medicul. În cazul în care ne prescrie ceva, fiecare persoană are dreptul să întrebe și să afle de ce și ce anume i se prescrie. De asemenea, este recomandat să citim instrucțiunile și recomandările pe care le găsim în cutiile medicamentelor pe care le luăm din farmacii”, adaugă Ala Chistol.
Specialista susține că pandemia nu s-a încheiat deloc pentru persoanele care au Covid Lung. „Boala parcă a trecut, dar simptomele au rămas și au nevoie să fie tratate. Și de aceea, de multe ori, aceste persoane au impresia că au rămas pe cont propriu”, constată medica.
Acum, Nicoleta se simte mai bine și încearcă să se descurce cu disfuncția sistemului nervos vegetativ, care a fost cauzat de Covidul Lung.
*Nicoleta – numele personajului este schimbat.
Sursa ilustrațiilor: Wall Street Journal; NBC
