La 6 dimineața Valeriu Căldăraru urcă energic în mașina neagră cu care cutreieră în lung și-n lat localitățile din toată țara unde locuiesc comunități de romi. Un ritual matinal pe care-l repetă de ani buni – jumătate din lună o petrece în deplasări. Îi place enorm munca pe care o face, chiar și trezitul foarte devreme. Face asta când nu e ocupat cu munca de birou a Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari (ANMC), al cărui director executiv este. Iar chipul lui nu trădează urmă de oboseală.
Ne-am cunoscut în una din numeroasele lui deplasări în teritoriu și am l-am urmat în patru localități populate de romi.
Ce este un mediator comunitar
Mediator/oare comunitar/ă este persoana de etnie romă, responsabilă de asigurarea eficientă a accesului comunității de romi din localitate la servicii de asistență socială, educație, asistență medicală, încadrare în câmpul muncii, documentare și îmbunătățirea condițiilor de trai, prin comunicarea eficientă cu autoritățile locale. Mediatorul/ea comunitar/ă facilitează accesul comunității rome la instituțiile statului, dar nu înlocuiește asistentul social sau alt funcționar.
Cu timpul, mediatorul poate deveni un lider comunitar printre romii din localitate, dar „mediatorul comunitar nu este baronul romilor sau o persoană care împarte ajutoare sociale. Nu este nici persoana spre care administrația publică direcționează problemele comunității rome pe care nu le poate rezolva”, precizează Valeriu Căldăraru.
Valeriu are și o definiție personală pentru ce înseamnă să fii mediator: „persoana care a demonstrat că poate îmbunătăți viața romilor – și chiar o face”.
Vizităm nordul țării, începând cu satul Danu și orașul Glodeni. În ambele sate activează mediatori comunitari, iar rolul lui Valeriu Căldăraru este să înțeleagă cum muncesc aceștia, ce dificultăți și ce realizări au.
În satul Danu din raionul Glodeni, primul pe care-l vizitează mediatorul, locuiește o comunitate numeroasă de romi.
În satul Danu locuiesc 90 de familii rome sau aproximativ 270 de persoane. Alexandra Ferari este mediatoare în Danu de aproape zece ani. Valeriu analizează minuțios actele și rapoartele întocmite de ea, explicându-i cu răbdare unde au fost admise scăpări. Alternând cuvintele în română, rusă și romani, Valeriu trece la subiectul care îl interesează cel mai mult: problemele comunității rome din Danu. Printre ele, discriminarea și rata joasă a școlarizării a copiilor romi din localitate.
Educația, în primul rând
Discriminarea la angajare și abandonul școlar sunt greutăți cu care se confruntă și comunitatea din orașul Glodeni. Mediatorul de aici, Valentin Ciubotari, raportează că 13 copii din comunitatea romă, 50% din total, nu merg regulat la școală. Vizibil contrariat, Valeriu întreabă ce s-a făcut pentru a rezolva problema. Cât ai zice „pește” ajungem în biroul primarei orașului, cu care Valeriu Căldăraru discută tacticos, dar ferm, despre situația comunității rome de aici.
„Primul aspect pe care un mediator comunitar se concentrează este educația. Acolo unde activează un mediator comunitar, educația s-a schimbat radical spre bine”, spune Căldăraru. Mediatorul e cel care ține mâna pe puls, colaborând cu asistența socială și poliția în vederea școlarizării copiilor romi. Mediatorii din Danu și Glodeni întocmesc lista cu toți copiii de etnie romă înscriși la școală, situația lor familială și motivele absenteismului. Pornind de aici, devine mai ușoară elaborarea unei strategii locale de școlarizare a copiilor romi.
Valeriu Căldăraru și Valentin Ciubotari, mediator comunitar rom în orașul Glodeni
Pentru Valeriu Căldăraru înscrierea copiilor romi la școală este o misiune aproape personală: el a fost primul elev de etnie romă care a absolvit școala în satul natal, Mingir, Hîncești. „Am terminat nouă clase cu media 9,9. După asta am venit în Chișinău, am făcut universitatea și abia în perioada aceea mai mulți copii romi au terminat cu brio școala în satul meu.”
„Nu a fost ușor să convingem statul că avem nevoie de mediatori comunitari”
În 2005, când în Moldova nu exista un concept bine definit despre ce înseamnă funcția de mediator comunitar, Valeriu deja făcea muncă de voluntariat în domeniu. Abia în anii 2012-2013, după ce funcția a fost inclusă în nomenclatorul de profesii din Republica Moldova, Valeriu a devenit mediator cu acte-n regulă în Mingir, funcție pe care o deține până în prezent. „Au fost șapte ani de luptă”, își amintește el. „Nu a fost ușor să convingem statul de necesitatea unei astfel de profesii.”
Pentru ca funcția să fie instituită legal, în 2012, el și alți activiști din comunitatea romă au realizat cu suportul UNDP cartografierea localităților locuite de romi din toată țara. „Statistica oficială nu reflecta numărul real de romi și a fost nevoie de sondarea în teritoriu.” Au fost identificate 63 de localități în toată republica, unde locuiesc comunități de romi care depășesc o sută de persoane, cifra minimă necesară pentru a fi instituită funcția de mediator comunitar într-o localitate. Și pentru că mediatorii din toată țara au nevoie de o instituție care să le reprezinte drepturile și interesele, în 2016, Valeriu Căldăraru a fondat Asociația Națională a Mediatorilor Comunitari (ANMC).
La moment, 43 de localități unde locuiesc comunități de romi au câte un mediator comunitar. În Călărași și Otaci activează câte doi, în Soroca – trei. Necesitatea reală de mediatori comunitari este, însă, dublă. „E nevoie de 82 de persoane în funcția de mediator comunitar, pe care ne dorim să-i suplinim până în 2025.”
De aceea Valeriu Căldăraru merge în satele Dușmani din Glodeni și Pârlița din Ungheni, unde au fost identificate două persoane pentru a fi mediatori comunitari.
Cine plătește mediatorii comunitari?
Să găsești oameni care înțeleg ce înseamnă să fii mediator comunitar nu e ușor. Împreună cu comunitatea locală de romi și autoritățile publice, asociația găsește oamenii din comunitate care sunt dispuși să preia această funcție. Se merge în teritoriu pentru discuții cu viitorii candidați, după care trebuie convinse autoritățile locale.
Deși mediatorul comunitar se dovedește o persoană care poate facilita munca autorităților locale, uneori acestea sunt mai reticente. De aceea misiunea lui e una subtilă: să explice autorităților de ce o astfel de funcție e necesară.
Autoritățile din Pârlița par deschise și au fost de ajutor în identificarea unei mediatoare comunitare. Deși nu este de etnie romă, soțul femeii, muzician de profesie, este rom. Comunitatea a primit-o cu brațele deschise și ea simte că, în sfârșit, poate face mai multe pentru comunitatea sa adoptivă.
În alte sate, însă, oamenii sunt mai rezervați. Uneori autoritățile spun că nu au spațiu în primărie și nu înțeleg ce presupune această funcție. Însă Valeriu Căldăraru are abilitatea de a explica, cu tact și pe limbajul interlocutorului, ce înseamnă funcția de mediator și de ce e necesară. Mediatorul nu furnizează date cu caracter personal despre romi și nici nu aduce polițistul la ușa lor, dar se poate implica în situațiile tensionate și discuta deschis cu membrii comunității.
Autoritățile locale mai sunt reticente și pentru că nu le este clar cine plătește mediatorii comunitari. Valeriu Căldăraru explică din start că banii nu vin din bugetul local. „Din 2018, avem finanțare centralizată de la Ministerul Finanțelor pentru funcția de mediator. Unicul lucru pe care primăria trebuie să-l ofere este un spațiu de lucru. Mediatorilor li se oferă salariul minim pe economie, care poate oscila în funcție de experiență și nivelul de studii. Din acest motiv e foarte complicat să găsim și să motivăm oamenii să rămână în funcție.”
Asociația a cerut, argumentat, o majorare a salariului mediatorilor, care speră să fie votată curând de Parlament.
„Comunitatea romă e deschisă să facă o schimbare”
O altă funcție a mediatorilor este ca, încet-încet, să construiască punți de încredere între comunitatea romă și autorități. „Romii au o neîncredere enormă față de instituțiile statului, pentru că niciodată nu au comunicat direct cu acestea. Mediatorul vine să schimbe situația. În 2018 am făcut 32 de instruiri locale cu romii, aducând specialiști în muncă, asistență socială, lucrând toți împreună. Asta a fost cheia succesului – romii au fost implicați în activități de dezvoltare comunitară, unde a fost soluționate problemele lor. Așa oamenii au început să interacționeze cu statul, să-și schimbe percepția.”
Un alt indicator al schimbării pentru el este faptul că 70% dintre mediatori sunt femei, o statistică care contravine percepției că comunitatea romă este foarte patriarhală. Astăzi, aceste femei sunt lidere în comunitățile lor, sunt „o portavoce”, spune el.
Cum convingi părinții romi să-și dea copiii la școală?
Valeriu își măsoară succesul nu în statistici și rapoarte. Pentru el, faptul că tot mai multe femei rome sunt luate la evidența medicului de familie, de neconceput cu zece ani în urmă, sau că romii se înregistrează tot mai des la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă par să însemne mai mult decât orice elogii.
În Mingir i-a reușit școlarizarea copiilor romi în proporție de 100%. A fost un efort consistent, de lungă durată. Întâi, Valeriu Căldăraru a identificat familiile unde problema este una materială: copiii nu au bani de rechizite, cărți sau haine. Oferindu-le sprijin și monitorizând ca banii să fie cheltuiți corect, acesta a mers mai departe. A adunat într-un mediu neutru profesorii și părinții copiilor și a ascultat ce avea de spus fiecare. „Mulți au realizat că au fost într-o clasă, că au copilărit împreună și așa s-au pus bazele unei comunicări în afara școlii, care a continuat și în instituție. Părinții romi au început să se implice la adunări de părinți și să urmărească ce face copilul la școală”, povestește el.
A urmat implicarea copiilor romi în grupuri extrașcolare și activități incluzive: dans, desen, muzică, instruiri. „În câțiva ani, copii au ajuns să ia locuri de frunte la concursuri și nu mai conta cine e rom și cine nu… Iar astăzi nu avem niciun copil neșcolarizat.”
Oscilând mereu între bună dispoziție și seriozitatea cu care intră în instituții de stat, Valeriu Căldăraru se auto-identifică ca un luptător. „La început vine frica: de a lucra cu autoritățile, de a fi refuzat și respins de comunitatea romă. Nu înțelegi cum vei aduce comunitatea romă în instituții și cum vei aduce instituțiile – în comunitate. Apoi vine dorința… Și cu ea pornești la drum”, conchide zâmbind.
Acest material este produs de Moldova.org, cu sprijinul financiar al INTERSOS Moldova, în cadrul proiectului „Acordarea asistenței în protecția refugiaților din Ucraina în Republica Moldova, prin intermediul echipelor mobile de protecție și susținere a autorităților locale”, finanțat de Uniunea Europeană, cu scopul de a crește gradul de conștientizare despre comunitatea de romi refugiați și locali care se află în Republica Moldova și de a promova înțelegerea și incluziunea membrilor acestora în societate. Conținutul nu reflectă opiniile donatorului sau ale INTERSOS Moldova.
