Otaci, oraș aflat în nordul țării, la graniță cu Ucraina, găzduiește una din cele mai mari comunități de romi din țară. O zonă de frontieră prin care, după începutul războiului din Ucraina, au trecut zeci de mii de refugiați ucraineni, mulți dintre ei de etnie romă.
Războiul a zguduit viețile locuitorilor din Otaci, care au găzduit, într-un imens efort colectiv, refugiați și membri ai comunității rome din Ucraina. Acest moment a fost și un puternic catalizator pentru deschiderea unui centru pentru copiii din mediile defavorizate la Otaci.
11 ani de la idee la realizare
Înconjurat de clădiri industriale sovietice, pe care mai vezi lozinci comuniste ca „Слава труду” (slăvită fie munca, n.red.), centrul Bahtalo Ker sau „Căsuța fericită” în romani se află în una din cele mai defavorizate zone ale Otaciului. Amplasarea nu e aleasă întâmplător: aici se află o comunitate de romi.
În orașul Otaci din raionul Ocnița se află una dintre cele mai mari comunități rome din Republica Moldova: aici sunt înregistrați oficial aproximativ 3500 de cetățeni de etnie romă. Mulți dintre aceștia nu sunt școlarizați și locuiesc în condiții precare.
Drumul spre deschiderea centrului a fost unul „bolovănos”, mărturisește Alexei Preda, mediator comunitar rom și fondatorul Bahtalo Ker. „În 2012 a apărut ideea de a deschide un centru pentru copiii defavorizați și tot atunci am fondat organizația obștească Bahtalo Ker. Aveam 25 de ani. De-atunci am bătut la multe uși… Pentru că nu aveam nimic în spate, eram refuzat. Nu aveam ce arăta în materie de experiență sau proiecte și nimeni nu ne lua în serios”, povestește Alexei.
Mulți ani ideea centrului se afla doar pe hârtie, cu activități sporadice de sprijin a romilor din Otaci. Între timp Alexei Preda a devenit mediator comunitar și de patru ani ține mâna pe pulsul comunității rome din Otaci alături de Maxim Pleșco, și el mediator comunitar în oraș. Printr-o coincidență imposibil de anticipat, planurile vagi de a deschide centrul s-au materializat în februarie 2022, când Otaci a devenit un important punct de trecere a frontierei pentru refugiații din Ucraina.
„Cât ar suna de bizar, ne-a ajutat războiul”, spune mediatorul. Pentru că fluxul de oameni care veneau din Ucraina era imens, în Otaci a fost creat un centru de găzduire a refugiaților în încăperea bisericii evanghelice. „Din prima zi ne-am mobilizat să mergem la centru. Zilnic prin el treceau sute de oameni care veneau să se încălzească, să mănânce, să prindă o mașină, să-și aștepte rudele. Noi eram acolo 24 de ore din 24”, își amintește Alexei Preda. Râvna lui și a colegilor săi a fost observată de organizațiile umanitare venite în zonă. Acestea s-au arătat interesate de planurile mediatorilor și așa au venit investițiile. „Oamenii s-au gândit că ne pot încredința niște bani, știind că merg unde trebuie”, crede Alexei Preda. Cu ajutorul UNHCR, a donațiilor comunității și altor organizații, Bahtalo Ker și-a deschis ușile la un an de război.
„60% din copiii romi din Otaci nu au acte”
Pentru cine e centrul Bahtalo Ker? Pentru că a avut 11 ani să se gândească la destinația centrului, Alexei Preda răspunde prompt: „pentru copiii din familii defavorizate, rome și non-rome. Copiii romi vor fi beneficiarii de bază, pentru că în regiunea noastră ei sunt categoria cea mai vulnerabilă.” Potrivit mediatorului, circa 60% din copiii romi din Otaci nu au acte. O statistică îngrijorătoare e legată și de școlarizarea copiilor romi: din 200 de copii care ar fi trebuit să meargă în clasa întâi anul acesta, niciunul nu s-a înscris la școală.
Greu de imaginat într-o lume a digitalizării, în comunitatea romă din Otaci trăiesc copii de 7-8 ani care aproape că nu știu să vorbească, pentru că nimeni nu i-a învățat, spune Alexei Preda. Sau adolescenți care nu au acte și nu știu în ce an s-au născut. „Copiii nu-s de vină: ce sădim în ei, aia crește. Dacă cresc în agresiune, în condiții rele, asta devin. Dacă le arătăm că există o lume diferită: cu școală, prieteni, condiții bune, ei vor crește diferit și vor avea scopuri diferite”, e convins el.
De aici și nevoia unui centru care să găzduiască copiii de la 8 la 15 ani, ca o „insulă de siguranță” în care ei să doarmă, să aibă acces la hrană, haine curate, un pat confortabil, suport psihologic și legal dacă e cazul. Centrul nu-și propune să ia copiii din familii după modelul orfelinatelor, precizează Alexei, ci să le ofere adăpost cât e necesar. „Planurile sunt mari, dar centrul nu e gata și nu putem primi pe nimeni acum”, ne spune, arătând camerele neterminate, pline cu pungi de haine sau piese de mobilier așezate haotic.
Fără paturi supraetajate
Când va fi gata centrul să găzduiască copii e o întrebare la care Alexei n-are răspuns. Și-a dorit să cumpere câte două paturi supraetajate în cele zece camere și să aibă în total 40 de locuri. „Dar paturile supraetajate sunt prea scumpe”, se plânge Alexei Preda, „de aceea vom cumpăra pentru început câte un pat obișnuit pentru fiecare cameră. Pe măsură ce vom primi donații, vom extinde capacitatea de a găzdui mai mulți copii.”
Deși acum e greu de găsit bani pentru paturi supraetajate, există organizații care au sărit în ajutorul centrului. „Organizația INTERSOS ne-a ajutat cu mobilierul pentru camere: câte două noptiere per cameră, câte o masă de scris, dulapuri pentru haine, două mese și scaune pentru sala de mese”. Alexei spune că li s-a promis și mobilier de bucătărie. Le-a rămas să rezolve problema paturilor supraetajate și să pună la punct sistemul de încălzire în toate cele zece camere, ca totul să fie exact așa cum și-a dorit.
Ușa fiecărei camere e colorată diferit: una roșie, alta albastră, verde sau violet. Mulți copii romi nu știu cifrele pentru că n-au mers la școală, de aceea camerele au culori și nu numere, explică Alexei.
Spălătorie de rufe și dușuri gratuite
Între timp Bahtalo Ker nu stă fără treabă. În birourile în care tocmai s-a uscat tencuiala lucrează Alexei Preda și celălalt mediator comunitar. Mai nou, Boris, fratele lui Alexei, pune umărul la centru. Grație donației UNHCR, centrul a deschis spălătorii și dușuri pentru refugiații din Ucraina și oamenii defavorizați din Otaci.
Centrul Bahtalo Ker e în proces de construcție, fiind dotat deja cu cabine de duș pentru refugiați, o spălătorie, o mașină de serviciu și un depozit cu haine și alte lucruri de care pot avea nevoie oamenii din comunitate.
- Centrul e dotat cu trei mașini de spălat hainele și trei uscătoare de rufe. Deși orașul are aprovizionare cu apă, nu toată lumea vrea sau își permite să se conecteze la apeduct. Oamenii pot veni să-și spele hainele gratuit sau pentru o sumă simbolică. Centrul are și o beneficiară fidelă: o femeie romă cu șase copii care vine o dată pe săptămână să spele rufele.
- Centrul are patru cabine de duș, unde refugiații sau oamenii care nu au acces la o baie se pot spăla.
„Am câștigat și un proiect de construire a unui teren sportiv pentru copii în centrul orașului. Toate astea sunt medalii care arată că luptăm, nu doar stăm în tranșee”, spune Alexei cu evidentă mândrie.
„Moldova e prima țară în care mă simt OM”
Alexei Preda nu se ascunde sub vreo falsă modestie nici când povestește despre sine. Ne arată orgolios diploma facultății din Kiyv, absolvită în 2009, și povestește despre pasiunea pentru cărți. Ușor evaziv, dar elocvent, Alexei Preda spune că motivația din spatele activității umanitare pe care o face la centrul Bahtalo Ker e „bunătate și nimic altceva. Îmi doresc să ajut oamenii, nu pot explica de ce anume. Oamenii mereu îmi spun că sunt prea bun și trebuie să fiu atent”, se autodefinește el.
În viața lui Alexei Preda a fost loc și de discriminare, dar și de mai multe oportunități decât are un copil rom obișnuit. Născut în Orenburg, într-o familie de romi din Otaci, s-a mutat din loc în loc, chestie care-l frustra în copilărie. Apoi a venit facultatea la Kiyv, absolvită la insistența tatălui care și-a vrut băiatul cu studii. „Tata a izbucnit în lacrimi când m-a văzut cu diplomă și în mantie”, povestește Alexei Preda. A mers „ca mulți alți romi, cu negoțul” în orașe din țările CSI până a decis să revină la Otaci, orașul care i-a devenit acasă.
În Otaci fluxul romilor care vin și pleacă e atât de mare, încât devine dificil de monitorizat. A locui patru ani doar în Otaci e un record pentru un om din comunitatea romă, recunoaște Alexei Preda. În felul lui de a vedea comunitatea romă par să coexiste idei care aproape că se contrazic: păstrarea tradițiilor rome versus deschiderea pentru noile realități. Spre exemplu, pentru el mariajul în interiorul comunității este o practică care trebuie păstrată. Pe de altă parte, el spune că „regulile s-au schimbat” și romii trebuie să se adapteze la noile realități. De aici și dorința de a oferi educație și oportunități copiilor romi defavorizați.
Alexei Preda crede că în Moldova există un sol fertil pentru asta. „Nu cunosc o altă țară în care atitudinea față de romi să fie la fel de respectuoasă. Am fost în multe țări CSI și de fiecare dată experiența era una proastă. Pentru ei, «țiganul mereu rămâne țigan»”, spune acesta cu iritare. „Aici, însă, eu mă simt om.”
Acest material este produs de Moldova.org, cu sprijinul financiar al INTERSOS Moldova, în cadrul proiectului „Acordarea asistenței în protecția refugiaților din Ucraina în Republica Moldova, prin intermediul echipelor mobile de protecție și susținere a autorităților locale”, finanțat de Uniunea Europeană, cu scopul de a crește gradul de conștientizare despre comunitatea de romi refugiați și locali care se află în Republica Moldova și de a promova înțelegerea și incluziunea membrilor acestora în societate. Conținutul nu reflectă opiniile donatorului sau ale INTERSOS Moldova.
