Energia este cea care o descrie, probabil, cel mai bine pe Emilia Tutunaru din satul Vorniceni, raionul Strășeni. Fosta profesoară, la ai săi 75 de ani, continuă să se simtă fericită când este înconjurată de copii. Îi place să miște lucrurile din loc și să-și vadă satul reanimat, după zeci de ani de stagnare.
„Ca un copil rătăcit în mulțime”
Satul Vorniceni, la mijlocul toamnei, s-a înfofolit cu un strat subțire de frunze îngălbenite, deși termometrele indică încă temperaturi mult prea înalte. Cu pași rapizi, călcând pe lângă nucile căzute, pășește Emilia Tutunaru. Este sprintenă, micuță, iar părul mov îi este răvășit, ca un nor deasupra caselor.
Femeia participă la toate seminarele, proiectele de instruire organizate în sat, visând să ajute la reabilitarea și reanimarea acestuia, așa cum a fost odată – dinamic, vital și plin cu oameni cărora le păsa unul de altul. „Vorniceni era un sat cult, dezvoltat, prosper și cu oameni de un rafinament aparte, dar lucrurile s-au schimbat când a fost lăsat de izbeliște. Parcă s-a pierdut… ca un copil rătăcit în mulțime”, ne spune Emilia Tutunaru când ne ghidează spre casa ei. Este întâmpinată acolo de Francesca, cățelușă albă, care încearcă să sară în două labe. „Vai, ce frumoasă ești. Ai o coadă aproape ca la o veveriță”, o răsfață femeia, înainte să intre în casă.
„Aristocrata”
Emilia Tutunaru a fost profesoară de clasele primare, apoi a predat și biologia pentru clasele 5-7, până a devenit directoare adjunctă a școlii din sat, fiind responsabilă de cei peste 400 de elevi din clasele primare. „Cândva erau mult mai mulți copii, însă numărul lor a scăzut, an după an, an după an…”, își amintește femeia.
Fiecare mișcare pe care o face prin casa mare, cu tavanele înalte și zeci de bibelouri, te face să-ți imaginezi că te afli într-un conac. „Eiii, conac…”, râde cu ușoară tristețe în privire. Elevii și apropiații îi spun Mila, în timp ce alții au poreclit-o Aristocrata. „Lucru care m-a făcut să mă simt mereu ca o cioară albă. Așa mă simțeam atunci și tot așa mă simt de multe ori și acum”, recunoaște ea. Diferită și rebelă a fost când în anii ‘70 a fost prima femeie din sat care a purtat pantaloni, manichiură lungă și pălării pe cap. „Îmi place când unghiile sunt îngrijite, părul aranjat și hainele potrivite, dar și colorate, lucru mai puțin acceptat în acea perioadă”, explică ea.
Bărbații deștepți fac fete
„În casa părinților mei se citea, recita, cânta și dansa. Am avut niște părinți frumoși, deștepți, harnici, plini de cumsecădenie, cu multă înțelegere și răbdare din partea mamei și multă demnitate din partea tatălui și asta ne-a transmis și nouă, copiilor”, își amintește femeia.
În fiecare duminică, după micul dejun, tatăl le citea copiilor despre bunele maniere, misiune ulterior transmisă Emiliei. Dar cum să fii select, cu demnitate și cult, când oamenii se concentrează pe ziua de mâine și lucrează pământurile, ca să poată supraviețui? „A fost extrem de greu. Eu și acum sufăr din cauza asta. Când venea cineva și vedea că am veceu în casă, îmi spuneau cu acreală: «ce cucoană mai ești și tu…»”, povestește ea.
Emilia a fost cea mai mare în familie. „Am fost opt copii, dar au supraviețuit doar cinci. Și primele erau fete, în timp ce tata tot aștepta și un băiat… Într-o zi, a venit fericit acasă. Ținea în mână un ziar, pe care-l flutura. Acolo a găsit un studiu realizat de cercetătorii britanici, care spunea că „bărbații deștepți fac fete”. Tata a tăiat textul acesta din ziar și l-a purtat mulți ani în buzunarul sacoului. Iar când se adunau bărbații serile și se lăudau cu moștenitorii, tata scotea acel petic de hârtie și-l prezenta ca pe-un trofeu. Ulterior, aceasta a devenit o glumă a familiei, care ne face să zâmbim și astăzi”, povestește Emilia Tutunaru.
„Meserii serioase”
Voia să devină cântăreață sau dansatoare, dar tatăl a pledat ca toți copiii să aibă studii superioare și „meserii serioase”. Astfel, Emilia ajunge să studieze pedagogia la Călărași, iar la mijlocul anilor ‘60, vine în Vorniceni și lucrează ca profesoară de clasele primare. În sat și-a cunoscut și soțul. Tot aici a înțeles că nu va putea avea copii, deși nu era zi în care să nu viseze, iar lista cu nume pentru fete și băieți a fost ascunsă în albumul cu amintiri.
Cu toate acestea, casa ei era mereu plină de copii. Nepoții, ai căror părinți plecau la munci peste hotare, își găseau siguranța la Emilia Tutunaru acasă, iar ea organiza piese de teatru și jocuri în curtea mare a casei sale, la care chema o mare parte din copiii satului. „Făceam totul, ca să fiu sigură că nu au să pățească nimic rău, în afara casei”, recunoaște femeia, privind spre albumul plin cu fotografii și scrisorele lăsate de elevii și nepoții ei.
Romanițele și fotografia
Pe masa din bucătărie, lângă o vază cu romanițe, este și fotografia soțului, pe care l-a pierdut în anul 2002. Nu-i place să vorbească despre ziua când s-a simțit mai singură ca niciodată, când grijile unei întregi gospodării au căzut pe umerii ei. „Nu știam proporția lemnelor și cărbunilor pe care trebuia să le pun în cazan. Nu știam nici cum să mențin ore în șir focul aprins și nici cum să curăț cazanul – sarcini de care se ocupa soțul. Dar m-am descurcat”, spune ea, în timp ce urmărește cu răbdare cum cafeaua fierbe la foc mic.
După pensionare a lucrat încă 13 ani, să nu fie nevoie să depindă de cineva, dar și pentru că lucrul era elementul care-o completa.
Nu accepta de la elevi ciocolate sau cadouri, decât ceva desenat și conturat de propriile lor mâini. Așa că, de-a lungul anilor, în albumul cu fotografii, a adunat felicitările tăiate stângaci de copiii pe care-i învăța. „Mulți învățători mă întrebau ce vreau să demonstrez când refuzam să accept cadouri de la copii/părinți sau când împărțeam bomboanele lăsate pe masă cu întreaga clasă? Dar eu nu voiam să demonstrez nimic, ci doar demnitatea vorbea pentru mine și ceea ce m-au învățat părinții acasă…”, spune ea.
Întâlnirea de la stadion
Acum, când nu mai merge la școală, Emilia Tutunaru își începe diminețile cu o ceșcuță de cafea băută cu vecina de peste drum. Apoi, adună frunzele și rămășițele vegetale pe care le compostează în spatele casei, deschide ușile și geamurile casei. Apoi, învață cum se scriu proiecte pentru dezvoltarea localității, iar la 18:00 merge la stadionul din centrul satului, unde împreună cu alte zece femei în etate practică mersul scandinav.
„În urmă cu zece ani eram doar trei femei. Mergeam pe străzile întregului sat, până când cineva ne-a văzut și a întrebat de ce nu încercăm să ne luăm bețe de mers și să practicăm acel sport… Acum suntem zece femei în etate, apoi mai este un grup mai mic de femei mai tinere, dar erau și doi bărbați. Însă unul a avut recent o intervenție chirurgicală și nu poate, iar altul s-a plâns că a slăbit prea mult”, râde femeia, iar ochii albaștri i se luminează.
„Pentru bătrâni – nimic”
În această primăvară, Emilia Tutunaru, alături de alte persoane din sat a participat la proiectul „Femeie motivată și instruită azi – femeie activă și de succes mâine”, organizat de Asociația Obștească „Alianța pentru Dolna”. Elena Crâșmaru, fondatoarea asociației, spune că în timpul proiectului, femei din satul Dolna și Vorniceni au învățat ce înseamnă transparența decizională, cum se divizează bugetul local, câți bani vin din fondurile europene, ce pot cere primăriilor, cum e să fie cetățeni activi și cum pot scrie proiecte pentru dezvoltarea localității lor. „Am fost uimită cât de active erau, în special, femeile din Vorniceni și ce își doresc persoanele în etate de acolo”, ne spune cu entuziasm Elena, care ne povestește de femeia care vrea să readucă viața în satul Vorniceni.
„Particip la seminare, discuții și trainingurile organizate de diferite organizații, să văd ce se poate face și să contribui și eu cumva la dezvoltarea satului, dar și să inspir oamenii din localitate să fie mai activi. Vreau să învăț să scriu proiecte. Mă frământă că persoanele în etate sunt înlăturate. Nimeni nu le acordă nicio atenție. Nici pentru tineret nu se desfășoară și nu se organizează cine știe ce manifestații, dar pentru bătrâni – nimic. Atât cât noi ne mai adunăm, câteodată la bibliotecă, dar acolo vin și tinerii, spațiu este mic și ne încurcăm unii pe alții. Așa că m-am gândit că ar trebui să avem un spațiu amenajat unde persoanele în etate să poată merge pentru a socializa, cânta, dansa, juca șah sau dame, unde să poată la o cafea să facă schimb de rețete sau să croșeteze, brodeze…”, explică Emilia Tutunaru.
Pe lângă încăperea unde persoanele în etate să se simtă bine și utili, ea visează să ajute la redeschiderea școlii de artă din sat pentru copii, ca aceștia să-și dezvolte abilitățile, iar satul Vorniceni să devină din nou locul în care fiecare se simte apreciat și implicat.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.
