Vin, dinspre Belgia, veşti nu tocmai bune pentru europeni: separatiştii flamanzi au câştigat alegerile parlamentare. Presiunea pe despărţirea celor două entităţi creşte, chiar înainte ca Belgia să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Puţini cred că noua configuraţie politică (încă) belgiană, rezultată în urma votului exprimat, duminică, în scrutinul parlamentar anticipat, va putea articula un Guvern înainte de 1 iulie. N-ar fi o tragedie, după atâtea luni în care, cu tot spectrul segregaţionist, ţara şi-a păstrat echilibrul economic, financiar şi social – atât cât se poate în contextul internaţional. Doar că, începând cu prima zi a celei de-a doua jumătăţi a anului, Belgia ar trebui să preia mandatul semestrial şi rotativ de preşedinte al Uniunii Europene.
Filmul ultimelor săptămâni denotă o tendinţă centrifugă în principiu fără sorţi de reversibilitate. Campania pe care a dus-o câştigătorul alegerilor, liderul naţionaliştilor flamanzi, Bart de Wever, s-a bazat pe mesajul "nimic nu e imposibil, dacă îţi doreşti cu adevărat". În traducere liberă, semnalul transmis de nordul vorbitor de olandeză sună astfel: să ne debarasăm de balast, să ne rupem de sud, de săraca Valonie care atârnă greu în portofelele Flandrei.
Aşa cum arată acum, Belgia este constituită dintr-o comunitate de limbă neerlandeză, una francofonă, amestecul din interiorul limitelor capitalei Bruxelles şi o minoritate germanofonă, în estul ţării. În alegeri, fiecare entitate vine cu propriile partide iar rezultatul este, de decenii bune, un Parlament cu o permanentă predispoziţie la secesiune.
De data aceasta, scorul reflectă, în sectorul flamand, o majoritate pentru separatiştii deloc disimulaţi ai lui de Wever, în vreme ce dinspre valoni a venit clar un vot pro-unitate – o unitate a Belgiei care, în cazul celor din urmă, are mirosul bugetului comun, alimentat preponderent din resursele jumătăţii nordice.
Aşadar, separatiştii din nord vor trebui să negocieze cu socialiştii francofoni constituirea unui guvern care are misiunea fie de a scoate ţara din impasul politic în care se află, fie de a-i reglementa intrarea în istorie.
Într-o ţară în care formarea guvernului poate, în vremuri normale, să dureze şi jumătate de an, următoarea Preşedinţie a Uniunii Europene se apropie cu paşi interesanţi.
