(Video) Explozie deasupra Nistrului. Un segment al funicularului Rezina-Râbniţa aruncat în aer

Un segment al funicularului, deasupra râului Nistru, ce lega oraşele Rezina şi Râbniţa, a fost demolată printr-o explozie controlată. Pentru operaţiune au fost utilizate aproximativ 80 kg de explozibil, care a fost distribuit pe întreaga porţiune de plasă de protecţie a funicularului, iar masa totală a segmentului demolat constituie 88 tone.

Misiunea este desfășurată în comun de specialiștii moldoveni și cei de la Ministerul Situaţiilor Excepţionale din Rusia. Cei din urmă au recunoscut că este pentru prima dată când au demontat un segment liniar atât de mare, dar au precizat că explozia controlată a fost una „ca la carte”.

Plasa de protecţie a fost segmentată în 7 părţi, care s-au prăbuşit în râu. În total, la operaţiune au fost antrenaţi specialişti de la Ministerului Situaţiilor Excepţionale al Federaţiei Ruse, salvatorii din Republica Moldova, geniștii Armatei Naționale, o echipă SMURD.

Andrei Legoşin, şeful echipei specialiştilor ruşi, a precizat că funicularul putea fi demontat şi pe căi tehnice, însă din cauza complexităţii construcţiei şi a stării avariate a telefericului, aceasta ar fi implicat mai multe riscuri.

Următoarea etapă va constitui extragerea segmentelor de plasa din apă. La efectuarea acestor lucrări va fi utilizat elicopterul MI-26T.

Moldova.ORG reaminteşte că demontarea telefericului industrial Rezina-Rîbniţa a fost convenită în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean din luna mai 2013.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.