Tehnica militară din SUA a intrat în Moldova! Socialiştii au protestat, iar localnicii au salutat //FOTO

O coloană de vehicule militare americane a intrat în această dimineaţă în Republica Moldova, prin punctul de trecere Sculeni. Aceasta va fi antrenată la exercițiul „Dragon Pioneer 2016”, desfășurat, în premieră, în Republica Moldova.

De asemenea, unităţile de tehnică militară, care vor fi utilizate la exerciţiul moldo-american, vor fi demonstrate pe 9 mai, în cadrul unei expoziţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Între timp, la intrarea în țară, la vama Sculeni, un grup de socialiști a protestat împotriva NATO. Socialiştii, în frunte cu mai mulţi deputaţi PSRM, s-au aratăt revoltaţi de ceea ce numesc  „marșul” militarilor americani prin Moldova. Potrivit socialiştilor , „trupele NATO ” ar fi încălcat neutralitatea Moldovei, înscrisă în Constituție.

Pe de altă parte, un grup de localnici a salutat intrarea militarilor americani. Aceştia au afişat drapelul american şi o pancartă pe care era scris” NATO şi Europa sanlvatorii Republicii Moldova”.

Intrarea tehnicii militare blindate la vama Sculeni a fost surprinsă de jurnalistul Sorin Bucătaru, care a postat pe pagina sa de Facebook mai multe poze.

tehnica militara americana

La aplicațiile militare, care vor avea loc în perioada 3-20 mai, vor fi antrenați 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA şi 165 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de menținere a păcii, precum şi din brigăzile 1, 2 şi 3 ale Armatei Naționale, au ca scop instruirea comună a subunităților de geniu şi creșterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.

blindate americane

Scenariul exercițiului, care va avea loc în Batalionul de Geniu şi la Centrul de instruire al Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”, prevede instruirea contingentelor celor două armate la executarea cercetării de geniu, lucrărilor de fortificație, trecerea peste obstacole, amenajarea trecerii unui curs de apă, executarea lucrărilor de distrugere, de supraviețuire, cu asigurare logistică în condiții de câmp, cu acordarea ajutorului medical şi evacuarea râniților.

vin americanii

blindate americane

blindate americane

blindate americane

socialistii protesteaza

politisti

Foto: Facebook/Sorin Bucataru

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.