Presedintele Parlamentului RM, Marian Lupu, a conferit cu Ulrich Bohner, director executiv al Congresului Puterilor Locale si Regionale al CE

Consolidarea sistemului administratiei publice locale din Republica Moldova si promovarea autonomiei locale in corespundere cu standardele si recomandarile Consiliului Europei au constituit subiectele principale ale intrevederii dintre Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, si directorul executiv al Congresului Puterilor Locale si Regionale al Consiliului Europei, Ulrich Bohner, informeaza MOLDPRES.

Potrivit serviciului de presa si imagine al Parlamentului, Marian Lupu l-a informat pe oficialul european ca una dintre prioritatile declarate ale Parlamentului de la Chisinau este dezvoltarea echilibrata a comunitatilor rurale.

Stabilitatea politica si consensul realizat de catre actualul Legislativ reprezinta acele premise care favorizeaza promovarea dezvoltarii democratiei, inclusiv la nivel local, a adaugat spicherul.

Presedintele Parlamentului a amintit in acest sens ca in cadrul Legislativului au fost create mai multe grupuri de lucru ad-hoc, menite sa propuna amendamente pentru modernizarea legislatiei in diferite domenii, inclusiv a segmentului ce reglementeaza activitatea autoritatilor publice locale.

Totodata, Marian Lupu a accentuat ca pentru a crea un sistem al institutiilor locale viabil este necesar de a solutiona si un set de probleme de ordin economic, deoarece mult timp dezvoltarii regionale nu i-a fost acordata atentia cuvenita, fapt ce a conditionat aparitia decalajului in dezvoltare dintre diferite regiuni ale tarii.

in cadrul Guvernului a fost creata o structura speciala – Agentia pentru Dezvoltare Regionala. in plus, Guvernul, asistat de experti ai Consiliului Europei, a initiat trei studii care vizeaza distribuirea competentelor intre autoritatile centrale si locale, finantele publice locale, precum si controlul financiar.

Recomandarile formulate dupa finalizarea studiilor respective vor fi puse la baza cadrului legislativ, care va contine principiile de baza pentru consolidarea dezvoltarii economice la nivel regional. Scopul final al tuturor acestor eforturi este de a obtine, in urmatorii patru ani si o crestere a contributiilor raioanelor tarii la formarea Produsului Intern Brut, a spus Marian Lupu.

Ulrich Bohner a manifestat interes si fata de proiectul de lege cu privire la statutul municipiului Chisinau, care in prezent se afla in Parlament. Spicherul Marian Lupu l-a informat pe interlocutor ca pozitia oficiala a Legislativului, care coincide cu recomandarile Consiliului Europei in acest sens, este ca documentul respectiv nu va fi examinat si adoptat in cursul campaniei electorale pentru alegerea primarului general al municipiului Chisinau.Discutiile pe marginea acestui document vor fi purtate numai dupa incheierea cursei electorale.

Presedintele Congresului Puterilor Locale si Regionale a mentionat, in alta ordine de idei, ca in prezent este in curs de finisare un nou raport al acestei organizatii despre functionarea autoritatilor publice locale din Republica Moldova si a adaugat ca acest document constata progrese serioase inregistrate de tara noastra in promovarea democratiei locale. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.