Pavel Filip la întrevederea cu delegaţia APCE: Alegerile preşedintelui vor fi corecte şi transparente

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu delegaţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de Elisabeth Schneider-Schneiter. Oficialii europeni au venit în Republica Moldova pentru a monitoriza lucrările de pregătire pentru scrutinul electoral din 30 octombrie.

Prim-ministrul a mulţumit experţilor pentru vizita efectuată în Republica Moldova şi pentru interesul acordat procesului electoral din ţara noastră, menţionând că alegerea directă a preşedintelui urmează să aibă loc după o pauză de 20 de ani, timp în care şeful statului a fost ales de Parlament.

 „În calitatea mea de premier sunt cel mai interesat ca aceste alegeri să fie corecte şi transparente, iar afirmaţiile că scrutinul ar putea fi fraudat sunt neîntemeiate”, a subliniat Pavel Filip.

În acelaşi timp, şeful Cabinetului de Miniştri a informat delegaţia APCE despre modul de funcţionare a Registrului de Stat al Populaţiei şi modalitatea de conexiune a datelor cu sistemul dezvoltat de către Comisia Electorală Centrală.

Sunt sigur că alegerile din Republica Moldova, având în vedere sistemul pe care-l avem, nu pot fi fraudate, iar pentru ca societatea să se convingă de aceasta, urmează să fie acreditaţi mai mulţi observatori internaţionali. Din punct de vedere tehnic, totul este asigurat”, a mai spus premierul.

Delegaţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a interesat despre deschiderea secţiilor de votare peste hotare, precum şi despre posibilitatea studenţilor de a vota în oraşul unde îşi fac studiile.

În context, Pavel Filip a menţionat că cele 100 de secţii de votare de peste hotarele Republicii Moldova au fost deschise conform datelor statistice existente şi solicitărilor recepționate din diasporă. Totodată, cetăţenii care vor să-şi exercite dreptul la vot într-o altă localitate decât cea unde îşi au domiciliu, se pot înregistra prealabil la primăria localităţii unde doresc să voteze, pentru a fi incluşi în listele electorale suplimentare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.