Connect with us

Politică

Noul ambasador UE Peter Michalko a prezentat scrisorile de acreditare. Ce i-a declarat Igor Dodon

Noul şef al Delegaţiei UE Peter Michalko a prezentat astăzi scrisorile de acreditare preşedintelui Igor Dodon. Cu acest prilej, şeful statului i-a urat noului ambasador succes în activitate, exprimându-şi încrederea că relațiile de cooperare, realizate în cadrul mai multor proiecte de interes comun în diverse domenii, vor continua.

Totodată, Igor Dodon i-a comunicat ambasadorului că, cu regret, “moștenirea este foarte grea după 8 ani de așa-zisa integrare europeană sub guvernările care s-au perindat și au speculat subiectul standardelor și calității vieții UE, aici la Chișinău”.

“Consider ca Ambasadorul Peter Michalko nu poate fi surprins si dus in eroare cu fluturarea drapelului UE pe instituții sau automobile, dar nici cu intenții deșarte de a introduce în Constituție obiectivul integrării europene“, a relatat preşedintele pe pagina sa de Facebook.

Oficialului a precizat că Uniunea Europeană este vecinul nostru și unul din cei mai importanți parteneri, iar dinamica relațiilor sper că va fi în creștere.

Am ajuns la înțelegerea că săptămâna viitoare vom avea o întrevedere în cadrul căreia vom discuta în detalii subiecte cu privire la politica internă și externă a țării, cooperarea bilaterală și multilaterală, situația din regiune și alte subiecte de importanță majoră pentru Republica Moldova“,a adăugat preşedintele Dodon.

Peter Michalko a mai activat în RM. El a fost în perioada 2007-2011 consilier politic al reprezentantului special al UE în RM Kalman Mizsei. Anterior, diplomatul european a ocupat funcţia de consilier al Ambasadei Slovaciei în România şi în Grecia.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Politică

Partidul Liberal a depus actele de înregistrare pentru referendumul anti-Chirtoacă

Partidul Liberal a depus actele de înregistrare a partidului ca participant la referendumul anti-Chirtoacă, care va avea loc pe 19 noiembrie. Liberalii au declarat că în perioada campaniei electorale vor îndemna alegătorii din municipiul Chișinău să nu meargă la vot și să nu legitimeze acest plebiscit.

Decizia survine după ce Consiliul electoral de circumscripție Chișinău a refuzat să-l înregistreze pe Dorin Chirtoacă ca participant la referendumul local de demitere. De notat că astăzi este ultima zi când partidele se pot înregistra pentru a participa la plebiscitul de revocare a primarului general.

Totodată, Partidul Liberal a precizat că a decis să fie reprezentat de prim-vicepreședintele partidului, Dorin Chirtoacă, “care va participa la întâlniri cu cetățenii și la dezbateri electorale”.

Reamintim că ieri liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a reiterat îndemnul către cetăţenii capitalei de a boicota referendumul de revocare din funcţie a primarului Dorin Chirtocă, ce va avea loc pe 19 noiembrie. Politicianul chiar a lansat un slogan ironic în acest sens “”Nu ieşi la vot, stai acasă şi fă compot”.

Dorin Chirtoacă se află în arest la domiciliu din mai 2017, fiind cercetat pentru trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată. La începutul lunii septembrie, la propunerea socialiștilor ,Consiliul municipal Chișinău a aprobat organizarea unui plebiscit pentru revocarea din funcție a edilului, care va avea loc la 19 noiembrie.

Citește mai departe

Important

Curtea Constituţională: Preşedintele Parlamentului sau premierul vor semna decretul de numire a ministrului Apărării

Curtea Constituțională a constatat astăzi că refuzul deliberat al președintelui de numire a candidaturii propuse repetat pentru funcția de ministru al Apărării constituie circumstanțe care justifică instituirea interimatului funcției de președinte al Republicii Moldova.

Curtea a decis că refuzul lui Igor Dodon de a semna decretul de numire în funcţie a ministrului Apărării “constituie o încălcare gravă a obligaţiilor şi a jurământului depus la învestirea în funcţie”.

Drept urmare, Curtea Constituțională a decis că președintele Parlamentului sau premierul vor semna decretul de numire în funcție a ministrului Apărării.

Curtea Constituţională a constatat ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de remaniere a ministrului apărării refuzul deliberat al președintelui de a-și îndeplini obligația constituțională de numire a candidaturii propuse repetat de prim-ministru, ceea ce constituie, în sensul articolului 91 din Constituție, imposibilitate temporară de a-și exercita atribuția în cauză.

În temeiul articolului 91 din Constituție, în ordinea exercitării interimatului, președintele Parlamentului sau prim-ministrul va emite, în calitate de președinte interimar, decretul de numire în funcția de ministru al apărării și va primi jurământul acestuia”, se arată în decizia CC.

Amintim că la data de 12 septembrie, prim-ministrul a propus președintelui ţării candidatura lui Eugen Sturza pentru funcția de ministru al Apărării, aceasta fiind respinsă de președinte.

Ulterior, premierul a înaintat repetat aceeași candidatură, care din nou a fost respinsă de şeful statului.

Astfel, pe data de 19 septembrie 2017, Executivul s-a adresat Curții Constituționale pentru a clarifica acțiunile ce pot fi întreprinse de către prim-ministru și deciziile care pot fi adoptate de Parlament în cazul în care președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru.

Citește mai departe

Important

Flashmob PAS Youth: 28% din „viitorul țării” stă pe bagaje!

Organizația de tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS Youth) a desfășurat astăzi, 20 octombrie, un flashmob în fața Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, pentru a atrage atenția asupra lipsei locurilor de muncă pentru tineri și a necesității unor acțiuni concrete, imediate.

Tinerii au solicitat ministerului prezentarea unui plan de acțiuni coerent cu descrierea explicită a impactului activităților propuse: numărul locurilor de muncă care urmează a fi create, creșterea salarială anticipată pentru tinerii angajați, a costurilor acestor inițiative și a surselor din care vor fi acoperite aceste costuri.

Totodată, ei au solicităt prezentarea unui raport detaliat a activităților întreprinse de către fostul Minister al Tineretului și Sportului pe subiectul creării locurilor de muncă pentru tineri în perioada 2015-2017.

Astfel, tinerii din PAS Youth au scos în evidență rezultatele îngrijorătoare ale ultimului sondaj realizat la comanda IDIS Viitorul. PAS Youth a depus astăzi la minister un demers cu privire la acțiunile ministerului de a opri exodul tinerilor din țară.

Artur Mija, Secretar al PAS Youth a declarat: „Conform sondajului, 28% dintre tinerii care locuiesc astăzi în Republica Moldova se gândesc să plece la lucru sau să se stabilească cu traiul în afara țării în următoarele 6 luni”.

El a arătat că, potrivit sondajului, 63.3% din cetățenii noștri consideră că copii lor vor avea mai multe șanse peste hotare. Această cifră arată că 2 din 3 părinți vor aproba decizia copiilor de a pleca din țară, iar familiile tinere, la etapa apariției copiilor în familie, vor opta, cel mai probabil, să plece.

Întrebați ce ar trebui să facă statul așa încât tinerii plecați să revină acasă, iar cei din țară să decidă să investească timpul lor aici, tinerii au răspuns următoarele:

  1. Crearea locurilor de muncă.
  2. Creșterea salariilor și ridicarea nivelului de trai.
  3. Dezvoltarea economiei.

La nivel național, din 2012 n-a fost lansată nicio inițiativă de susținere a angajării tinerilor în câmpul muncii. În raportul de activitate pentru anul 2016 al fostului Minister al Tineretului și Sportului, din peste 100 de activități realizate, doar două abordează direct problema angajării tinerilor.

Flashmobul a fost desfășurat în cadrul campaniei lansate de PAS Youth „Ne PASă – lucrăm acasă”, campanie care scoate în evidență principala problemă a tinerilor: accesul la locuri de muncă bine plătite, pe specialitate, acasă.

Citește mai departe

Ultimile Știri

Social32 de minute în urmă

O mie de cărți vor fi împărţite trecătorilor de pe strada pietonală din centrul Chișinăului

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei va împărți gratuit o mie de cărți trecătorilor de pe strada pietonală din centrul Chișinăului, duminică,...

Externe1 oră în urmă

Un hoţ de buzunare nu va mai putea urca în niciun mijloc de transport timp de trei ani

Premieră în justiţia din România. Un hoţ de buzunare, prins în flagrant trei zile la rând când fura din buzunarele...

Externe5 ore în urmă

Trei litere din limba română pe care le folosim cel mai puţin

Alfabetul român actual este bazat pe alfabetul latin. Până în anii ’60 ai secolului XIX, în spaţiul românesc se folosea...

Externe15 ore în urmă

Un turist a căzut în genunchi şi a înţepenit. Podul de sticlă a „crăpat” sub el la peste 1.000 de metri înălțime

Spectaculoasele punți de sticlă ale chinezilor, suspendate la înălțime, nu sunt pentru cei slabi de inimă.

Politică16 ore în urmă

Partidul Liberal a depus actele de înregistrare pentru referendumul anti-Chirtoacă

Partidul Liberal a depus actele de înregistrare a partidului ca participant la referendumul anti-Chirtoacă, care va avea loc pe 19...

Important23 de ore în urmă

Barajul Stânca – Costești, consolidat printr-un proiect european de peste nouă milioane euro

Barajul de la Stânca – Costești, construit pe râul Prut, la frontiera dintre România și Republica Moldova, a fost consolidat...

Externe1 zi în urmă

Un banc de la Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a participat joi la reuniunea experților “Clubului Valdai”, desfășurată la Soci, a avut o reacţie...

Advertisement

Opinii