Norocoasa! O femeie a întârziat la avionul prăbușit la Rostov-pe-Don, pentru că şi-a sărbătorit ziua de naştere

O femeie din Rusia, care a mers la odihnă în Dubai, a scăpat cu viaţă datorită faptului că a întârziat la cursa aviatică Dubai-Rostov-pe-Don, care s-a finalizat în această dimineaţă cu prăbuşirea avionului pe aeroportul rus, scrie presa din Rusia.

Femeia care se numeşte Elmira Isaeva, a.n 1982, a publicat astăzi pe reţelele de socializare fotografia cu biletul său de călătorie la cursa fatală. „Eu sunt singura supravieţuitoare”, a scris tânăra.

Aceasta a relatat că a întârziat la autobuzul care a transportat turiştii din hotel la aeroportul din Dubai, pentru că în ajun şi-a sărbătorit ziua de naştere până târziu şi nu a putut să se trezească.

bilet avion

Informaţia a fost confirmată şi de reprezentanţii companiei turistice „Nataly turs” , care au declarat că femeia se va reîntoarce în Rusia peste câteva zile. Până atunci, compania turistică îi va asigura cazarea în Dubai.

supravetuitoare

Reamintim că un avion Boeing care venea de la Dubai s-a prăbușit sâmbătă dimineață pe aeroportul din Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, în condițiile de vizibilitate scăzută, provocând moartea a 62 de persoane. La bord se aflau 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului. Toți au murit.

Avionul s-a prăbușit atunci când încerca o a doua tentativă de aterizare din cauza condițiilor meteorologice proaste.

Comisia care investighează accidentul de avion pe aeroportul din Rostov-pe-Don a anunțat că o eroare umană sau o deficiență tehnică sunt considerate în prezent cauzele cele mai probabile ale prăbușirii aparatului de zbor al FlyDubai.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.