În Moscova arde un depozit de mase plastice! Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa// FOTO/ VIDEO

În zona vestică a oraşului Moscova, în seara zilei de joi, 22 septembrie, a izbucnit un incendiu la un depozit de mase plastice, în special de flori artificiale. Focul s-a răspândit pe o suprafaţă de 4 000 metri pătraţi, iar după patru ore pompierii ruşi nu reuşiseră să lichideze incendiul.

Din cauza focului s-a prăbuşit acoperişul edificiului. Potrivit unor informaţii preliminare, opt pompieri care se aflau pe teritoriul depozitului şi-ar fi pierdut viaţa.

Gazeta.ru scrie că prima informaţie despre incendiu a parvenit la ora 17.23 .Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că arde mase plastice dintr-un depozit ce aparţine SRL”Victoria”. La ora 18.11, suprafaţa incendiului cuprindea 250 metri pătraţi, la ora 19.49 aceasta constituia 500 metri pătraţi, iar către ora 22.00 de foc erau cuprinse 1 500 m.p, iar ulterior şi circa 4000  m.p.

De asemenea, presa de la Moscova a scris că iniţial şi-ar fi pierdut viaţa cinci pompieri, iar după aceasta s-a anunţat că s-a pierdut legătura şi cu alţi trei pompieri.

incediu moscova

Potrivit unor informaţii preliminare, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit. Anchetatorii vor lua în considerare mai multe versiuni, însă principala va fi cea de „scurtcircuit provocat de o defecțiune sau deteriorare a cablurilor electrice”. Deşi sunt puțin probabile versiunile privind factorul uman sau incendierea intenţionată, acestea vor fi, de asemenea, verificate.

incendiu moscova

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.