Mihail Saakașvili a fost reținut într-un restaurant din Kiev// VIDEO — Moldova.org
Connect with us

Externe

Mihail Saakașvili a fost reținut într-un restaurant din Kiev// VIDEO

Publicat

pe

Fostul preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, devenit lider de opoziţie în Ucraina, a fost ‘răpit’ luni la Kiev de persoane necunoscute, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de agenţia Reuters citată de Agerpres.

Conform acestuia, indivizi neidentificaţi care purtau costume de camuflaj verzi şi aveau feţele acoperite cu măşti l-au luat cu forţa pe Saakaşvili şi au plecat cu trei dube albe. Acelaşi purtător de cuvânt a spus că răpitorii ar putea fi membri ai unei unităţi speciale a serviciului de protecţie a frontierei, dar nu a oferit detalii.

Pe pagina de Facebook a fostului președinte georgian a fost postat un filmuleț cu reținerea acestuia. Din imaginile video se poate de observat că Mihail Saakasvili a fost reținut în timp ce lua masa într-un restaurant.

Acuzat de autorităţile ucrainene că a vrut ”să preia puterea prin forţă” în cursul recentelor manifestaţii anticorupţie, Mihail Saakaşvili, a fost arestat pentru scurt timp în decembrie la Kiev, apoi eliberat şi consemnat la domiciliu, consemnare pe care Parchetul ucrainean nu a mai prelungit-o săptămâna trecută.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Externe

Anchetatorii au o primă teorie privind cauza prăbuşirii podului din Genova

Publicat

pe

De către

Ruperea unui cablu de oţel probabil a cauzat prăbuşirea segmentului suspendat al Autostrăzii A10 din Italia în apropierea oraşului Genova, afirmă un membru al Comisiei de anchetă, citat de site-ul cotidianului La Repubblica.

“Ruperea unui cablu de oţel este o ipoteză serioasă de lucru”, afirmă Antonio Brencich, expert al Universităţii din Genova şi membru al Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură.

“Avem informaţii că prăbuşirea s-a produs după ruperea unui cablu de oţel, există mărturii şi înregistrări video în acest sens”, a precizat el.

Cel mai recent bilanţ anunţat sâmbătă de agenţia de ştiri ANSA arată că cel puţin 41 de oameni au murit după prăbuşirea podului Morandi.

Sursa: Mediafax

Citește mai departe

Externe

SUA, alarmate cu privire la un satelit rusesc: „Nu știm cu certitudine ce este”

Publicat

pe

De către

Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lansarea de către Rusia a unui satelit misterios, care prezintă „un comportament anormal”.

Guvernul rus a insistat că satelitul are misiunea de a „inspecta aparatele spațiale”, însă un oficial american susține că mișcările obiectului pe orbită erau „incompatibile cu ceea ce s-a văzut până acum”, scrie The Independent.

Nu știm cu certitudine ce este și nu există nicio modalitate de a verifica acest lucru”, a declarat Yleem Poblete, secretar adjunct al SUA în Departamentul de Stat.

Vorbind la Conferința ONU privind dezarmarea, Yleem Poblete a sugerat că obiectul ar putea fi o armă, o situație pe care a descris-o drept „deranjantă având în vedere modelul recent al comportamentului malign al rușilor”.

Un delegat rus la conferința, care a avut loc în Elveția, a explicat faptul că respectivele comentarii sunt nefondate și defăimătoare.

Ministrul de Externe al Kremlinului, Serghei Lavrov, a subliniat importanța prevenirii unei curse înarmate în spațiul cosmic în timpul unei reuniuni a conferinței din februarie.

Însă președintele rus Vladimir Putin a dezvăluit, în luna martie, că Rusia a achiziționat șase „noi sisteme de arme ofensive”, inclusiv sistemul laser mobil Peresvet.

Sursa: Stirileprotv.ro

Citește mai departe

Externe

FBI avertizează: Vor fi atacate bancomate din întreaga lume

Publicat

pe

De către

Avertisment al FBI pentru băncile din întreaga lume: va avea loc un atac cibernetic de proporţii în perioada următoare.

Bancomatele vor fi golite şi vor fi retrase milioane de dolari în doar câteva ore.

Acest lucru va fi posibil după ce hackerii vor elimina limita de retragere de la bancomate.

Cel mai probabil, atacul va avea loc la un sfârşit de săptămână, când băncile vor fi închise, spun agenţii federali americani, scrie independent.co.uk.

Atacurile de acest tip se vor înmulţi şi vor fi greu de prevenit”, a susținut FBI.

Citește mai departe