Connect with us

Politică

Igor Dodon: Anul lui Stefan cel Mare și Sfânt va fi lansat oficial pe 2 februarie

Publicat

pe

Președintele Igor Dodon a declarat anul 2018 – Anul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu acest prilej, potrivit președintelui, pe parcursul anului vor fi organizate aproximativ 50 de evenimente și activități culturale, educative, sportive. Anul lui Stefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei va fi lansat oficial pe data de 2 februarie.

Astfel, vor fi organizate expoziții, dediacte lui Ștefan cel Mare, conferințe științifice, competiții sportive, editate lucrări (științifice și de popularizare), organizate concerte, produse filme, desfășurate diferite concursuri tematice.

Totodată, din Turcia și Grecia, de pe Sfântul munte Athos, vor fi aduse mai multe relicve istorice și bisericești, legate de numele Domnitorului Ștefan cel Mare care vor fi expuse în Moldova.

Igor Dodon a spus că cele trei epizoade ale filmului documentar ”Istoria Moldovei” vor fi lansate concomitent în toată țara etc.

Activitățile se vor desfășura în toate localitățile din țara noastră, în orașele din străinătate unde există importante comunități de moldoveni, precum și în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova în lume.

“Sunt sigur că implicarea activă a conaționalilor noștri în realizarea acestui plan va constitui un modest gest de recunoștință a rolului remarcabil al lui Ștefan cel Mare și Sfânt în istoria statului moldovenesc.

Totodată, cred cu fermitate că participarea asumată la acțiunile descrise în Program va spori interesul societății față de istoria și cultura Moldovei, va contribui la cultivarea spiritului patriotic în rândul cetățenilor și la consolidarea statalității Republicii Moldova”, a declarat Igor Dodon.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Diverse

Viceprimarul orașului Bălți Igor Șeremet și-a anunțat demisia// VIDEO

Publicat

pe

De către

Primarul interimar al municipiului Bălți, Igor Șeremet, a demisionat din funcție, în această dimineață.

El a invocat presiuni din partea edilului de Bălți, Renato Usatîi, care de mai bine de un an gestionează orașul prin Skype. Șeremet a scris în cererea sa de demisie că motivul plecării este ”neîncrederea primarului municipiului Bălți în capacitățile sale de administrare”.

Demisia survine după scandalul deșeurilor, care la sfârșitul anului trecut, practic a paralizat orașul. Șeremet a explicat într-un mesaj video plasat pe Facebook că după ce a intervenit Guvernul ca să rezolve problema gunoiului, primarul din Bălți l-a atacat dur.

Igor Șeremet a explicat că edilul din Bălți, aflat de peste un an la Moscova, a pus la îndoială capacitățile sale de administrare, după ce a solicitat ajutorul Guvernului ca să rezolve problema deșeurilor. Acest lucru a dus la o serie de critici și atacuri din partea lui Usatîi, care l-a obligat pe Șeremet să-și coordoneze acțiunile cu oamenii săi.

”În măsura în care primarul se expune în mod public asupra neîncrederii modalității în care administrez orașul în calitate de primar interimar, în măsura în care sunt obligat să coordonez fiecare acțiune cu anumiți consilieri municipali, pentru păstrarea reputației mele de jurist și a corectitudinii, astăzi declar demisie din funcția de viceprimar, astăzi este ultima zi de muncă. Declar public și deschis că revin la activitatea de avocat”, a anunțat Igor Șeremet.

Acum câteva zile, doi șefi de întreprinderi municipale din Bălți au anunțat că nu vor mai accepta indicații transmise prin Skype din afara țării, iar șeful direcției responsabile de evacuarea deșeurilor a demisionat.

Citește mai departe

Politică

Pavel Filip: În 2018 vom merge și pe proiectul “Prima Casă 2”

Publicat

pe

De către

Premierul Pavel Filip a dezvăluit că, în 2018, Guvernul va merge și pe proiectul “Prima Casă 2”, unde vor fi identificate categorii de oameni care vor avea şi mai multe facilităţi, atunci când îşi vor achiziționa o locuinţă. Anunțul a fost făcut în cadrul unui interviu exclusiv acordat pentru Publika TV.

Totodată, șeful Guvernul a spus că în anul curent va fi pus în aplicare programul “Prima Casă”, un program care este orientat, în primul rând, către tineri.

“Din toate analizele pe care le aveam, un lucru care îi determină pe tineri să plece peste hotare este lipsa de perspectivă de a avea o locuință sau de a avea capacitatea să-și cumpere o locuinţă în Republica Moldova. De aceea am ținut foarte mult la acest program, le mulțumesc colegilor care au muncit. Şi iată, deja avem aprobat aceasta lege şi va fi pusă în aplicare din 2018”, a spus Pavel Filip.

Fiind întrebat despre proiectele prioritare pentru 2018, Pavel Filip a spus că Guvernul se va ocupa de dezvoltarea infrastructurii drumurilor. “Şi aici am alocat sume importante din buget, dar avem sume importante care sunt oferite și de către finanţatorii externi, peste 2,4 miliarde de lei vor fi investite în reparaţia şi dezvoltarea infrastructurii drumurilor”, a menționat premierul.

Un alt subiect prioritar rămâne a fi domeniul educației. Se va o evaluare a tot ce se întâmplă în sistemul de educație din Republica Moldova pentru îmbunătățirea lucrurile.

“Şi, desigur, că o altă prioritate este justiția. Vor continua reformele în justiție, astfel încât în final să să putem vorbi despre o supremație adevărată a legii în Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, aceştia sunt trei piloni pe care se poate construi un stat puternic: infrastructura, educaţie şi supremația legii”, a adăugat Pavel Filip.

Citește mai departe

Politică

Grupul de inițiativă pentru referendumul de anulare a sistemului mixt de vot a depus actele la CEC

Publicat

pe

De către

Grupul de inițiativă pentru inițierea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt de vot a depus astăzi pachetul de acte pentru a fi înregistrat la Comisia Electorală Centrală. Potrivit legislației, CEC trebuie să ia o decizie în cel mult 15 zile.

Președintele grupului de inițiativă Ștefan Gligor a menționat că CEC urmează să se expună dacă înregistrează grupul de inițiativă sau nu. Pentru a iniția un referendum consultativ legislativ sunt necesare cel puțin 200 de mii de semnături.

La rândul său, președintele CEC, Alina Russu, a declarat că „CEC are la dispoziție 15 zile pentru a examina pachetul de acte depuse, iar ulterior, în cadrul unei ședințe publice, cu participarea membrilor CEC se va decide dacă vor da curs inițiativei sau va fi respinsă”.

Grupul de inițiativă pentru organizarea referendumului privind abrogarea Legii prin care au fost aduse modificări la Codul Electoral a fost constituit duminică, 17 decembrie. Potrivit membrilor acestuia, desfășurarea referendumului vine să corecteze abuzul comis de către PDM.

Potrivit lui Ștefan Gligor, acceptarea sistemului de vot mixt va menține Republica Moldova în haosul care este în prezent.

Citește mai departe
Advertisement Enter ad code here

Ultimele Știri

Politică1 minut în urmă

Igor Dodon: Anul lui Stefan cel Mare și Sfânt va fi lansat oficial pe 2 februarie

Președintele Igor Dodon a declarat anul 2018 – Anul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu acest prilej, potrivit președintelui,...

Social15 minute în urmă

Șofer reținut. Și-a instalat ilegal pe mașină girofar și se deplasa cu viteză excesivă pe trotuar

Un șofer a fost reținut de inspectorii de patrulare în timp ce se deplasa cu viteză excesivă și avea instalat...

Social50 de minute în urmă

Cetățenii R.Moldova, deținători ai pașapoartelor simple, pot traversa frontiera moldo-ucraineană fără probleme

Poliția de Frontieră informează că cetățenii Republicii Moldova, deținători ai pașapoartelor simple (non-biometrice), pot traversa frontiera moldo-ucraineană fără a întâmpina...

Economie1 oră în urmă

Agricultura Moldovei recuperează potențialul pierdut

Agricultura Republicii Moldova rămâne unul din domeniile vulnerabile ale economiei moldovenești, în pofida faptului că doi ani la rând în...

Economie1 oră în urmă

Majorare cu 10%, de la 1 ianuarie, pentru 120 de mii de bugetari

De la 1 ianuarie, salariile de funcție pentru 120 de mii de angajați bugetari au fost majorate cu 10 la...

Economie2 ore în urmă

Termenul contractului de arendă a terenurilor agricole ar putea crește de la trei la cinci ani

Termenul contractului de arendă a terenurilor agricole va crește de la trei la cinci ani. Parlamentul a votat, la ultima...

Social2 ore în urmă

Două accidente fatale pe traseele din țară. A fost nevoie de intervenția salvatorilor pentru descarcerare

Salvatorii au fost alertați pe parcursul zilei de ieri pentru a interveni la descarcerarea mai multor persoane care au avut...

Advertisement

Opinii