Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a celor care au depus pe parcursul zilei de 30 octombrie actele necesare pentru înregistrarea în calitate de concurenţi electorali.
În urma tragerii la sorţi, CEC a stabilit ordinea lor prealabilă de înscriere în buletinul de vot, după cum urmează:
Pleşca Valeriu – poziţia 23
Doga Anatolie – poziţia 24
Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova – poziţia 25
Stamati Petru – poziţia 26
Partidul Politic „Pentru Neam şi Ţară” – poziţia 27
Conform Codului electoral, CEC efectuează înregistrarea candidaţilor desemnaţi în alegeri în decursul a șapte zile de la data primirii actelor. Ordinea de înscriere în buletinul de vot rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurenţi electorali la alegerile parlamentare din 30 noiembrie curent.
Până în prezent au fost înregistraţi 20 de concurenţi electorali, dintre care 18 partide politice, un bloc electoral şi un candidat independent.
1. Partidul Democrat
2. Partidul Popular Creștin Democrat
3. Partidul „Forța Poporului”
4. Partidul Liberal Democrat
5. Partidul Liberal Reformator
6. Partidul Comunist Reformator
7. Partidul Politic „Mișcarea Antimafie”
8. Partidul Național Liberal
9. Partidul Socialiștilor
10. Blocul Electoral „ Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”.
11. Partidul „Democrația Acasă”
12. Partidul Popular
13. Partidul Comuniștilor
14. Partidul Liberal
15. Partidul Renașterii
16. Partidul „Patria”
17. Partidul „Acţiunea Democratică”
18. Partidul Verde Ecologist
19. Mişcarea Social-Politică „Ravnopravie”
20. Oleg Cernei, candidat independent
Dacă concurentul independent Oleg Brega și Partidul Patrioților vor fi înregistrați, aceștia vor ocupa locurile 21 și 22 în buletinele de vot.