„- Ajutați-mă doamnă cu ce puteți…” Nu trece o zi fără să aud această rugăminte sinceră și dureroasă, încît involuntar deschid portmoneul și dau un leu sau doi celor cu mîina întinsă. Eu îi ajut. Tu îi ajuți? Dar statul îi ajută?
Lîngă biserici, în parcuri, lîngă magazine fițoase, în subterane sau pe bulevardul central, ei stau în cîrje, în scaune cu rotile sau pe asfalt, în așteptarea unei mane cerești. Este important de a delimita oamenii care trăiesc din cerșit de cei care au transformat această activitate într-un business destul de profitabil.
Să fii boschetar la noi în țară, înseamnă să-ți asumi condiția de om pierdut, om al drumului, om care nu mai are voce, drept de veto, nemaivorbind de stimă sau respect. Acest fapt este confirmat și prin lipsa unei statistici sau a unor date despre acești oameni, care au devenit „ai nimănui”.
Oamenii care se tem de frig
Acum cîteva săptămîni, pe o uliță din capitală a decedat din cauza frigului un om la străzii, acesta fiind unul din seria tragicelor evenimente provocate de temperaturile negative de afară.
Ziua ei se refugiază în biblioteci publice, precum Hajdeu, protejîndu-se de vînt, ploaie sau ger, fiind foarte bucuroși că nu sunt alungați sau huiduiți.
Noaptea cei mai norocoși se pot refugia în Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, care pare a fi unica șansă de supraviețuire în aceste condiții dezastruoase. Centrul cazează persoanele aflate în situații dificile, le oferă hrană (dejun și cină), consultație medicală gratuită și posibilitatea de a se încadra în cîmpul muncii. Dar și aici apare o nouă problemă, centrul nu poate răspunde tuturor solicitărilor venite, deoarece sunt doar 70 de locuri disponibile, iar boschetari sunt în jur de 5000, după cum ne informează administrația centrului.
Încercați să faceți o simplă operație aritmetică și să înțelegeți cît de jos suntem, încît sute de suflete sunt nevoite să înghețe sau să moară de frig.
.. continuare pe bloguvern.
