Băsescu: Ponta a fost ofiţer al SIE. Reacţia lui Ponta:”Sunt numai minciuni”

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că premierul Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997 – 2001. “Victor Ponta trebuie sa recunoască ca in perioada 97 – 2001 a fost ofiţer acoperit al SIE”, a spus Traian Băsescu, la Realitatea TV, citat de presa română.

Şeful statului român a precizat că acest lucru explică propulsarea lui Ponta de la Parchetul Judecătoriei sectorului 1, unde a fost repartizat în 1995 ca procuror, direct la Parchetul General, în 1998.

Băsescu a mai spus că acest fapt reprezintă “o ilegalitate constituţională”, “o incompatibilitate”, potrivit Constituţiei vechi.

Şeful statului român a explicat că “neliniştea” i-a fost stârnită în momentul în care senatorul Valer Marian a făcut o interpelare privind calitatea de ofiţer SIE a lui Victor Ponta. “Nu atât interpelarea, cât lipsa de răspuns şi pe urmă discuţiile din presă”, a mai spus Băsescu.

La rândul său, premierul Victor Ponta a spus, marţi dimineaţă, că declaraţiile lui Traian Băsescu sunt ”numai minciuni”. Şeful Guvernului a susţinut că preşedintele este ”extrem de tulburat şi frământat” şi că ”România nu mai trebuie să depindă de tulburările unei persoane”.

Premierul a mai susţinut că Traian Băsescu se exprimă ”într-un mod total inacceptabil pentru un preşedinte”, folosind această funcţie şi instituţiile pentru a o susţine pe Elena Udrea.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.