400.000 de turiști străini care au vizitat Bulgaria în acest an vor primi o carte poștală de felicitare din partea ministrului bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova, informează AFP citat de Agerpres.

Cărțile poștale, cu mesajul “Vă mulțumim că ați ales Bulgaria!” și imagini cu mormântul trac din Kazanlâk și mănăstirea ortodoxă de la Rila, vor fi trimise unui număr de 400.000 de turiști aleși la întâmplare dintre cei cinci milioane de turiști străini care au vizitat Bulgaria în primele șapte luni ale anului, a precizat Ministerul bulgar al Turismului.

Spre deosebire de unele metropole europene care suferă de o suprasaturație turistică, Bulgaria (7,1 milioane de locuitori) se bucură că a găzduit cinci milioane de vizitatori străini în perioada ianuarie-iulie 2017, în creștere cu 7,2% în ritm anual.

Ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova, a precizat că aceste cărți poștale vor purta semnătura sa, iar adresele destinatarilor au fost obținute de la hoteluri.

“Vrem să le mulțumim personal”, a declarat Angelkova, adăugând că cea mai bună publicitate este cea de la om la om.