Ahmet Yildiz: Turcia şi Moldova urmează să stabilească un Parteneriat Strategic // INTERVIU

Viceministrul Afacerilor Externe al Turciei, Ahmet YILDIZ, aflat în vizită în Republica Moldova, a avut mai multe  întrevederi cu oficiali moldoveni, de asemenea a vizitat şi UTA Găgăuzia. La semnificaţia acestei vizite şi la unele repere ale agendei bilaterale s-a referit în interviul ce urmează.

Domnule viceministru, care sunt reperele principale ale agendei intrevederilor cu oficialii de la Chişinau şi ce impact ar avea asupra cooperării turco-moldave?

 În anul 2016 Republica Moldova a marcat 25 de ani de independență, iar anul acesta marcăm aniversarea a 25-a a relațiilor diplomatice dintre țările noastre. Cu acest prilej am adus mesajele Președintelui, Prim-ministrului, Președintelui Asambleei Naționale și al Ministrului Relațiilor Externe ai Turciei. Eu sunt un diplomat cu o experiență de aproape 30 de ani, dar niciodată n-am avut oczia să vizitez Republica Moldova. Am participat la întrevederea domnului Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova cu Președintele Republicii Turcia și la cea a doamnei Bașcan al UTA Găgăuzia cu Președintele Turciei. În urma acestor întrevederi mi s-a trezit un interes față de Republica Moldova și Autonomia Găgăuzia. Prin urmare, m-am oferit voluntar să aduc aceste scrisori. Acesta este principalul scop al vizitei, dar preconizăm, la fel, să discutăm posibilitățile de intensificare a relațiilor în al 25-lea an al relațiilor diplomatice, precum și despre  succesele și eșecurile de până acum. De asemenea, dat fiind faptul că anul acesta se preconizează vizitele domnului Președinte și a domnului Prim-ministru ai Turciei în Republica Moldova, vom face și unele pregătiri pentru ele.

Potrivit datelor statistice schimburile comerciale moldo-turce în anul  2016 au scazut cu circa 6%.  În ce masură credeţi că Acordul de Liber Schimb între Turcia si Moldova, intrat în vigoare la 1 noiembrie 2016, ar putea asigura o intensificare a relaţiilor economice. Care ar fi mecanismele şi instrumentele principale pe care ar trebui să le utilizeze părţile pentru ca rezultatele preconizate de a ajunge la un schimb comercial de circa 1 miliard de dolari să se materializeze şi să fie”reciproc avantajos” ?

Volumul schimburilor comerciale între țările noastre constituie 400 milioane de dolari și este într-adevăr scăzut, însă și până la scădere cifra a fost foarte mică. Din punct de vedere geografic, Moldova se găsește foarte aproape de Turcia, la o distanță de o oră cu avionul. Iar economiile a două țări sunt complementare. De aceea, noi credem că este posibilă mărirea cifrei de afaceri la etapa inițială până la 1 miliard de dolari și ulterior până la 5 miliarde. Acordul de Liber Schimb este un instrument important și trebuie să fie aplicat corect. Noi îi vom încuraja pe agenții economici turci să lucreze în acest sens, însă și invesțiile prezintă o importanţă majoră. De aceea, ambele țări trebuie să amelioreze climatul investițional. Turcia a înregistrat un progres destul de semnificativ în atragerea investițiilor străine. Deci, avem o experiență în acestest sens pe care o putem să împărtășim și cu partea moldavă. Din câte am aflat de la oamenii de afaceri cu care am discutat și în timpul vizitei în UTA Găguzia există foarte multe domenii neatinse în comerțul dinre două țări. La fel, există foarte multe instrumente care ar putea fi utilizate. Precum am spus, unul din ele este Acordul de Liber Schimb. Dar mai important este să mobilizăm organizațiile umbrele ale oamenilor de afaceri. Și noi vom face acest lucru, beneficiind de experiența pe care o avem. Toate aceste subiecte vor fi abordate și în timpul vizitelor și sperăm că aceasta va constitui și unul din obiectivele  parteneriatului strategic care urmează a fi stabilit.

Ce ar trebui să întreprindă Republica Moldova pentru a fi mai atractiva pentru investitorii turci ?

În orice țară aceasta necesită, în primul rând, stabilitate economică și politică, siguranță și previzibilitate. Este important ca proprietarul de capital să poată  obține profit, iar cu acest scop, să poată prevede evoluția afacerii și să beneficieze de condiții stabile. Deci, este necesar un cadru juridic solid, nu doar pentru soluționarea conflictelor ci și pentru a ameliora condițiile de investre. La fel, este important ca Acordul de Liber Schimb să fie aplicat corect și să nu i se atenueze importanța prin impunerea unor bariere netarifare. Investițiile străine în ziua de azi constituie o sursă de baza a cooprerării economice și prosperității în lume. Noi beneficiem de aceasta în Turcia. Spre exemplu, la momentul dat o mare parte a marilor investiții în Turcia, precum podurile, tunelurile, aeroporturile, barajele și centralele se realizează cu participarea capitalului străin în baza modelului  „construcţie-operare-transfer”. Credem că aceasta va fi inclusă și în legislația Republicii Moldova. Încă un factor important pentru atragerea investițiilor este soluționarea conflictelor politice în țară prin căi pașnice. Din păcate, în această regiune există unele conflicte înghețate. Ele există în mai multe state formate în urma destrămării Uniunii Sovietice și trebuie să fie soluționate prin căi pașnice, ținându-se cont de integritatea teritorială a statelor.

Republica Moldova si Republcia Turcia intentionează să semneze o Declarație privind instituirea unui parteneriat strategic între țările noastre. Ce schimbari, la modul practic, va introduce în relaţiile dintre cele două state acest parteneriat strategic? Care ar fi diferenţa între un parteneriat obişnuit şi unul strategic?

Noi avem aceast mecanism cu mai multe țări, una din care este Rusia. Din câte știu avem și cu Ucraina. Începusem acest proces cu Irak și Siria. În unele cazuri, el este numit mecanism strategic, în altele mecanism de nivel superior. Acesta asigură un cadru a celor ce urmează a fi realizate în următoarea perioadă în relațiile dintre două țări. În fiecare an, toate cele realizate și nerealizate potrivit acestui cadru se examinează de către 8-10 miniștri de resort în frunte cu Prim-miniștrii sau Președinții țărilor și se elaborează noi foi de parcurs privind domeniile nerealizate. Iar in perioada intermediară Ministerul Afacerilor Externe asigură implementarea domeniilor agreate prin coordonarea tuturor ministerelor de resort. Noi am sesizat beneficiul acestui mecanism din experiența cu alte țări. Subiectele nu se pierd în birocrație între două vizite de rang înalt. Se elaborează un cadru privind cele ce ar putea fi realizate caracteristic pentru fiecare țară, ținându-se cont de codițiile prezente în ea. Așadar, noi vom propune un astfel de proiect, care ar ține cont de condițiile Moldovei în zilele următoare. Sperăm că Acordul va fi finalizat și semnat în cursul vizitei domnului Președinte. Parteneriatul strategic stabilește obiectivele și asigură realizarea lor. Acesta este obiectivul principal al acestuia în comparație cu celelalte mecanisme. Uneori subiectele cele mai importante ale cooperării bilaterale se transferă  pe un plan secundar din motivul obiectivelor politice interne ale țărilor sau conjuncturii internaționale. Parteneriatul strategic previne acest lucru.

Din presa este cunoscu că presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, va efectua în acest an vizite nu doar la Chişinau, dar şi la Kiev şi Moscova. Este vorba doar de nişte agende bilaterale, sau Turcia îşi doreşte sporirea rolului sau în bazinul Marii Negre? Cum vedeti cooperarea în această regiune?

Domnul Președinte va efectua în acest an mai multe vizite, nu doar în aceste 3 țări. Agenda dumnealui este intensă în fiecare an. Pe lângă Europa, vor avea loc și vizite în America Latina și în Africa. Vizita în Rusia se va petrece în cadrul unui mecanism de nivel superior,  despre care am vorbit anterior. Adică, va fi o întrevedere a Consiliului Suprem (cu alte cuvinte  – strategic) de Cooperare. Cu Ucraina avem vizite reciproce destul de des. E.S.  preşedintele Poroșenco a vizitat de mai multe ori Turcia. La fel și delegațiile noastre împreună cu domnul  Președinte au efectuat vizite în Ucraina. Obiectivul acestor vizite este, în primul rând, dezvoltarea relațiilor bilaterale. Noi vedem un mare potențial în toate aceste trei țări. Însă dorim, de asemenea, să dezvoltăm cooperarea multilaterală în cadrul Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră. Dorim ca această organizație să aibă mai mult succes și să cotribuie la prosperitatea în regiune cu acțiuni mai concrete. ÎN prezent deținem președinția Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră și pe data de 22 mai 2017 vom organiza Summitul  organizației la Istanbul. Așteptăm și participarea Președintelui sau Prim-ministrului Republicii Moldova. Și această organizație marchează a 25-a aniversare. Cu această ocazie, la ședința de evaluare pe care am prezidat-o,  am decis să fie examitată activitatea organizației, un document privind ceea ce urmează a fi realizat să fie propus liderilor la Summit. Acesta este scopul vizitelor.

În acest an Turcia si Moldova marcheaza 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Care, în opinia dumneavoastră, ar trebui să fie obiectivele celor două state, să spunem, pentru urmatorul deceniu ?

 În primul rând, doresc să felicit Moldova cu ocazia aniversării a 25-a a Independenței. Precum am spus și mai înainte, mai multe țări marchează 25 de ani de la Independență. Iar noi acordăm importanță majoră faptului că aceste țări au reușit să-și păstreze independența și integitatea teritorială și să-și asigure stabilitatea economică. În următorul deceniu în relațiile moldo-turce, precum văd eu, în primul rând, trebuie să fie realizat pe deplin potențialul economic, de asemenea, să fie intensificate relațiile culturale, relizând potențialul existent. Noi suntem o țară care urmează parcursul european.  Deci, putem să cooperăm cu Moldova și în acest sens. Însă, din păcate, deja al 25-lea an, nu doar aici, ci în mai mute țări există conflicte care nu pot fi soluționate și, datorita acestui fapt, se numesc conflicte înghețate. De aceea, unul din obiectivele ar putea constitui soluționarea acestor conflicte în cadrul integrității teritoriale a țării. În contextul reprezetării diplomatice, reprezentațele ambelor țări lucrează activ. Spre exemplu, Moldova a inaintat inișiativa de deschidere a unui oficiu de comerț la Istanbul, ceea ce a fost interpretat pozitiv dinpartea noastră. Dincolo de acestea, UTA Găgăuzia constituie un subiect special și reprezintă o punte de prietenie între două țări. Precum am spus, am dori ca și Găgăuzia să obțină locul său în cadrul integrității teritoriale a Moldovei. În timpul vizitei la Comrat am văzut o voință pozitivă în acest sens. Turcia este o țară mare și, cu capcitatea pe care o deține, acordă asistență fie tehnică, financiară sau de consolidare a capacităților mai multor țări. Noi acordăm astfel de ajutoare și Moldovei, în masura nevoilor, și suntem determinați să le diversificăm și să le mărim.

Ludmila BARBĂ

Anatol CACIUC

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.