Vlad Filat: După ce m-au umilit şi m-au întemniţat, întrebarea rămâne: Unde este miliardul furat?

Ex-premierul Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare, solicită ca cel puţin la Curtea de Apel, procesul său să fie declarat public, aşa cum prevede legea, şi să i se asigure dreptul la apărare asigurând prezenţa martorilor.

Solicitarea a fost făcută într-o nouă postare de pe pagina sa de Facebook. În mesajul său, Vlad Filat reiterează faptul că este nevinovat și spune că, după primarul de Orhei Ilan Shor, mulţi politicieni care ”au semnat pact cu diavolul” îi vor repeta soarta.

De asemenea, fostul premier se arată nedumerit de comentariile politienilor privind sentinţa sa şi care, potrivit lui, îi împart averea la televizor, fără să aştepte decizia definitivă a instanţelor de judecată.

“Observ că finul “nobil”, dar şi cel mai important jurist al ţării, Mihai Ghimpu, deja au dat sentinţa irevocabilă şi îmi împart averea pe la televizor, chiar şi casa obţinută legal cu mulţi ani înainte. Să nu ştie oare aceşti inşi de prezumţia nevinovăţiei, de Curtea de Apel, de Curtea Supremă de Justiţie, de CEDO sau deja ei cunosc care va fi verdictul final scris la hotelul Nobil, acolo unde sunt chemaţi des să dea raportul?”, a scris Vlad Filat.

Politicianul îi avertizează pe toţi cei care, “şantajaţi sau ademeniţi de funcţii”, au depus mărturii false împotriva sa şi au făcut “un pact cu diavolul”, că nu vor fi absolviti de responsabilitate. În context, Vlad Filat sugerează că unul din aceştia ar fi fostul său coleg de partid Iurie Leancă, care “a făcut declaraţii împotriva sa la el acasă, pe 14 octombrie, într-o zi liberă, noaptea, pe întuneric, ca în 1937”.

“După Shor, se pare, că vor urma încă mulţi alţii care au crezut că minţind şi atacându-mă în mod mişeleşte vor scăpa. “Prietenii voştri” din PD vor să mă facă pe mine ţap ispăşitor, dar oamenii nu sunt proşti, au inţeles jocul. De asta, totul încă urmează. Vine campania electorală şi mulţi, mulţi alţii, şi să nu credeţi că din gaşca lor, vor fi sacrificaţi pe “altarul luptei cu corupţia” , a menţionat fostul premier.

În final, Vlad Filat anunţă că va lupta în continuare ca să-şi demonstreze nevinovăţia, chiar dacă este extrem de greu şi aproape imposibil într-o justiţie controlată politic. Acesta întreabă retoric: “după umilinţa la care a fost supus în aceste 9 luni, unde sunt cele 250 de milioane de dolari? Unde este miliardul furat?”

“Pentru că după tot acest spectacol, dupa umilinţa la care am fost supus în aceste 9 luni, după ce m-au întemniţat ca să distrugă PLDM şi pe mine ca figură politică, după ce mi-au distrus familia, întrebarea rămâne: unde sunt cele 250 de milioane de dolari? Unde este miliardul furat?”, se arată în postarea fostului premier.

Reamintim că fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Sentinţa a fost pronunţată pe 27 iunie de Judecătoria Buiucani. Totodată, instanţa a decis ca fostul premier va rămâne fără Ordinul Republicii, va fi obligat să plătească amendă în valoare de 3.000 de unităţi convenţionale (60.000 de lei) şi nu va putea ocupa funcţii publice timp de cinci ani.

Instanţa a decis confiscarea averii politicianului inclusiv case, terenuri şi maşini. Sentinţa este cu drept de atac.

Textul integral al mesajului poate fi citit mai jos.

“Urmaresc comentariile legate de decizia judecatorilor anuntata cu ochii plecati in jos si ma uimesc cum politicienii dau aprecieri sentintei.

Un proces inechitabil cu usile inchise si cu gardieni inarmati cu automate i-au convins oare ca sunt deja vinovat? Sau poate neacceptarea martorilor ii face sa fie atat de siguri ca un om judecat in prima instanta nu mai are dreptul la recurs?

Observ ca finul “nobil”, dar si cel mai important jurist al tarii, Mihai Ghimpu, deja au dat sentinta irevocabila si imi impart averea pe la televizor, chiar si casa obtinuta legal cu multi ani inainte. Sa nu stie oare acesti insi de prezumtia nevinovatiei, de Curtea de Apel, de Curtea Suprema de Justitie, de CEDO sau deja ei cunosc care va fi verdictul final scris la hotelul Nobil, acolo unde sunt chemati des sa dea raportul?

Ziceam pe 15 octombrie 2015, ca ce mi se intampla mie nu ar trebui sa-i bucure, deoarece actiunile ilegale pe care le-au intreprins impotriva mea se vor intoarce ca un bumerang. Ce nu s-a realizat din ce am spus eu atunci? Imi aduc aminte privirea domnului Iurie Leanca, cel care a facut declaratii impotriva mea la el acasa, pe 14 octombrie, intr-o zi libera, noaptea, pe intuneric, ca in 1937. La fel si la cei, care santajati sau ademeniti de functii, au depus marturii false impotriva mea facand “un pact cu diavolul” crezand ca asa vor fi absolviti de responsabilitate.

Nu va fi asa. Dupa Shor, se pare, ca vor urma inca multi altii care au crezut ca mintind si atacandu-ma in mod miseleste vor scapa. “Prietenii vostri” din PD vor sa ma faca pe mine tap ispasitor, dar oamenii nu sunt prosti, au inteles jocul. De asta, totul inca urmeaza. Vine campania electorala si multi, multi altii, si sa nu credeti ca din gasca lor, vor fi sacrificati pe “altarul luptei cu coruptia” in timp ce cei adevaratii responsabili si coordonatori ai jafului vor “numara” voturile si dividentele miliardului furat.

Vreau sa anunt ca voi lupta in continuare ca sa-mi demonstrez nevinovatia, chiar daca este extrem de greu si aproape imposibil intr-o justitie controlata politic. Solicit in continuare, ca cel putin la Curtea de Apel, procesul sa fie declarat public, asa cum prevede legea, sa mi se asigure dreptul la aparare asigurand prezenta martorilor, si in acest sens, rog societatea civila si oamenii de buna credinta sa solicite si ei un proces public.

Pentru ca dupa tot acest spectacol, dupa umilinta la care am fost supus in aceste 9 luni, dupa ce m-au intemnitat ca sa distruga PLDM si pe mine ca figura politica, dupa ce mi-au distrus familia, intrebarea ramane: unde sunt cele 250 de milioane de dolari? Unde este miliardul furat?

Vlad FILAT”

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.