Ultimele acorduri semnate de prim-ministrul Vlad Filat, în valoare de 79 mil. de euro

Chișinău (Moldova.ORG) — 5 acorduri de finanțare cu Uniunea Europeană, în mărime totală de 79 mil. de euro, au semnat la 26 noiembrie prim-ministrul Vlad Filat și Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. Acordurile presupun o asistenţă financiară nerambursabilă pentru Republica Moldova, vor fi canalizate spre susţinerea mediului de afaceri, crearea de noi locuri de muncă la sate, realizarea proiectelor energetice, transferul de experienţă şi expertiză de la instituţiile europene, asigurarea aprovizionării cu apă potabilă şi canalizare, modernizarea transportului municipal.

Potrivit prim-ministrului, primul  acord de finanţare privind Programul de stimulare economică a zonelor rurale este în mărime de 45 mil. euro, iar implementarea Programului va avea loc pe parcursul a trei ani cu debursări anuale direct în bugetul de stat.

„Deja pînă la sfîrşitul acestui an va fi alocată prima tranşă în mărime de 15 mil. euro, urmînd ca celelalte tranşe să fie alocate în 2011 şi 2012. Ca urmare a implementării acestui Acord, deja către 2012 vor fi susţinute peste 620 de afaceri şi create minimum 2 mii noi locuri de muncă în satele din Republica Moldova”, a spus prim-ministrul.

De comun acord cu Uniunea Europeană, Guvernul Republicii Moldova va aloca aceste fonduri pentru programe naţionale de maximă importanţă, cum ar fi: suportul şi finanţarea ideilor de afaceri ale tinerilor prin fortificarea şi extinderea Programului naţional de abilitare economică a tinerilor; alocarea fondurilor pentru modernizarea procesului de producere şi stimulare a afacerilor orientate spre export; alocarea mijloacelor financiare pentru implementarea programului PARE 1+1, care va permite orientarea remitenţelor spre investiţii; crearea unei reţele naţionale de 6 business incubatoare care, la rîndul lor, vor oferi spaţii şi consultanţă gratis noilor întreprinzători; sporirea fondului de dezvoltare regională, în scopul creării caselor de ambalare şi sortare a producţiei agricole, şi oferirea granturilor pentru obţinerea în leasing a tehnicii agricole.

Cel de-al doilea Acord se referă la implementarea proiectului energetic în domeniul biomasei în mărime de 14 mil. euro. Implementarea proiectului va permite promovarea surselor alternative de energie, instalarea sistemelor de încălzire în peste 130 obiecte publice, preponderent în cele de menire socială, cum ar fi şcoli, grădiniţe şi spitale, şi va crea o piaţă regională pentru utilizarea deşeurilor agricole în scopul producerii energiei.

Cel de-al treilea Acord contrasemnat, în valoare totală de 7 mil. euro, ţine de un plan concret ce vizează transferul de experienţă şi expertiză de la instituţiile din Uniunea Europeană către cele similare din Republica Moldova.

Un alt Acord important vizează finanţarea Programului de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare. „Cunoaştem că această problemă este deosebit de acută în satele noastre, de aceea am negociat cu Uniunea Europeană acordarea unui grant în valoare de 10 mil. euro, care vor suplini cei 20 mil. euro contractate deja de la BERD şi BEI în luna precedentă. Aceste fonduri vor permite asigurarea aprovizionării cu apă potabilă şi canalizare în localităţile Floreşti, Soroca, Hînceşti, Ciadîr-Lunga şi Orhei”, a precizat Prim-ministrul.

Ultimul acordul prevede proiectul de transport municipal în mărime de 3 mil. euro. Conform documentului, Guvernul Republicii Moldova, în baza cooperării cu Uniunea Europeană, va co-finanţa proiectul BERD şi BEI destinat procurării a 90 noi troleibuze pentru municipiul Chişinău.

Vlad Filat a anunţat şi despre finalizarea negocierilor pentru un nou Program de asistenţă macro-economică în mărime de 90 mil. euro pentru perioada 2010-2011. Prima tranşă în valoare de 25 milioane euro urmează a fi alocată deja pînă la sfîrşitul anului curent. Totodată, la o etapă avansată sînt consultările şi negocierile pentru Programul anual 2011, care va avea o valoare aproximativă de 79 mil. euro.

Suplimentar, se mai preconizează alocarea a 12 mil. euro pentru susţinerea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, prin promovarea proiectelor comune în domeniul social şi dezvoltarea infrastructurii, protecţiei mediului şi susţinerii societăţii civile. Potrivit premierului, acest proiect va avea o contribuţie substanţială la soluţionarea conflictului transnistrean.

Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Dirk Schuebel, a declarat că acordurile semnate reprezintă angajamentului UE pentru Republica Moldova de susţinere a eforturilor de europenizare şi reintegrare a ţării. Documentele mai conţin acţiuni şi programe concrete de dezvoltare a ţării noastre şi de sprijinire a fiecărui cetăţean.

„Aceasta reprezintă o dovadă a unui suport concret din partea UE şi nu simple declaraţii”, a precizat Şeful Delegaţiei UE în Moldova.

Guvernul, Delegaţia Comisiei Europene la Chişinău, dar şi Comisa Europeană au lucrat asupra acestor acorduri pe parcursul unui an de zile. Fondurile respective mai sînt destinate consolidării capacităţii administraţiei publice pentru implementării politicilor UE de bună vecinătate şi de racordare a legislaţiei moldoveneşti la acquis-ul comunitar.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.