De Victor Strătilă, Abaclia
A doua zi era 28 iunie 1989, zi când în anul 1940 Basarabia a fost invadată de trupele militare ale Armatei Roşii, iar odată cu ele a şi început calvarul şi chinurile moldovenilor din acest ţinut – de la omoruri şi arestări până la batjocură şi umilinţă.
Nu a ocolit Bestia Roşie nici satul Abaclia, unde chiar în faţa Postului de jandarmi din sat, fuse-se împuşcat şeful acestuia – Condurache (cumătrul bunelului Spiridon). După el, NKVD-iştii 1-au arestat pe Primarul satului Abaclia – Dumitru Lupaşcu, mai apoi au urmat arestul lui Toma Niculiţă, Ilie Strătilă (fratele bunelului Spiridon), Pantelei Secrieru, – oameni gospodari, oneşti şi apreciaţi în sat pentru truda lor. Arestaţii nu s-au mai întors în sat – au fost împuşcaţi de călăii comunişti la puţin timp după arest.
Propaganda sovietică a făcut din ziua de 28 iunie o sărbătoare numită „a eliberării poporului moldovenesc de sub ocupaţia burghezo-moşierească română”. Se serba cu mult fast. Desigur că această propagandă „a uitat” faptul că sub „ocupaţia burghezo-moşierească română”, care a durat 22 de ani, nici un abaclian nu fusese împuşcat, dar în timp de câteva luni de „eliberare sovietică” au fost împuşcaţi tocmai 5 abaclieni dintre cei mai destoinici…
„Eliberatorii” pregătesc manifestări pompoase şi în acest an. Ştim că înaintaşii eliberării naţionale din Chişinău vor boicota serbarea „eliberării sovietice”. Dar ce putem face şi noi cei din Cenaclul Literar Artistic „Alecu Russo” în satul Abaclia? Puţini fiind, uşor vom fi arestaţi şi judecaţi pentru propagandă antisovietică.
Noi, membrii cenaclului – Volodea, Saşa şi eu, stăm şi ne sfătuim. Ce-i de făcut? După discutarea şi analizarea a mai multor propuneri, decidem să arborăm noaptea câteva drapele tricolore în satul Abaclia şi la Staţia de cale ferată Basarabeasca.
Nu ne rămâne decât să găsim pânză pentru tricolor – roşu, galben şi albastru. Culoarea roşie este mai lesne de găsit, pentru că e culoarea preponderentă a puterii sovietice. Dar de unde luăm material galben şi albastru?
Problemă. Irezolvabilă? Nu cred. Găsim noi o ieşire din situaţie… Să vedem ce pânză avem de aceste culori… Evrica! – cămăşile noastre. Eu „jertfesc” una de culoare albastră, iar Saşa – una de culoare galbenă.
O rugăm pe Liuba să ne coase drapelele. Ea, fără a ne întreba pentru ce trebuie şi ce vom face cu ele, s-a apucat de croit. Între timp, noi mergem să cercetăm locurile unde le vom arbora. Urcăm pe biciclete şi pornim.
Ne apropiem de clădirea Sovietului Sătesc Abaclia. Aici nu avem nici o şansă, – pe timpul nopţii clădirea este păzită de un paznic. Pe clădirea Cârmuirii Sovhozului, care este alături – aceiaşi situaţie. Ce facem? Îmi rotesc privirea şi dau cu ochii de coşul de fum al Grădiniţei de Copii, care este la câţiva zeci de metri de Sovietul Sătesc. Ne apropiem. Coşul este o ţeavă din metal instalată vertical, pe care sunt sudate mai multe scoabe din metal şi care împreună formează o scară până în vârful coşului. Loc ideal. Plus la toate, acesta este şi mai înalt decât clădirea Sovietului Sătesc. Luăm decizia – vom lega drapelul de ultima scoabă a scării.
Pe biciclete ne deplasăm spre oraşul Basarabeasca. „Ochim” clădirea unde vom arbora tricolorul – Dispeceratul Staţiei de cale ferată Basarabeasca. Este cea mai înaltă clădire şi mai are şi un stâlp din lemn de asupra. Loc perfect. Are şi avantajul că scările de acces pe acoperiş sunt dinăuntrul clădirii, iar acestea nu sunt încuiate pe noapte.
Ne întoarcem în satul Abaclia. Mergem la Liuba să vedem drapelele. Din „materia primă” dată de noi, Liuba ne-a cusut două drapele mari şi câteva steguleţe. Foarte bine. Îi mulţumim şi le luăm cu noi.
Căutăm lemn potrivit pentru a confecţiona lăncile de drapel. După câteva minute de căutări prin gospodărie, găsim şi lemnul potrivit. îl cioplim şi îl tăiem de dimensiunile necesare. Arată bine.
Acum nu ne rămâne decât să fixăm pânza drapelului pe lance. Găsim şi ţinte bune pentru a prinde flamura. Potrivim pânza pe lance. Stop! A apărut o problemă. Care culoare vine prima pe lance – roşu sau albastru? Ce facem? Hai să vedem ce spune enciclopedia. O răsfoim. Iată drapelul României Socialiste. Prima culoare de la lance este culoarea albastră. Da bă, dar România este acum ţară comunistă şi posibil o schimbat culorile, ca să nu fie ca pe timpurile „burgezo-moşiereşti”. Ce facem?… Cred că trebuie să punem culorile ca în cântec -„Roşu, Galben şi Albastru – este-al Nostru Tricolor”. Vorba ceia – din cântec nu arunci cuvintele. Dacă Roşu e prima culoare în cântec, atunci aşa a fost şi pe timpuri, şi respectiv Roşu trebuie să fie prima culoare şi pe lance. Decizie unanimă.
Eu ţin lancea, iar Saşa bate ţintele. Totul e gata. Eu mai desfac o baterie galvanică din care extrag tija de cărbune. E un mijloc excelent pentru a scrie pe pereţi.
Aşteptăm să se întunece. Este o noapte întunecoasă şi răcoroasă. Dimineaţă plouase şi e puţin probabil să plouă în această noapte.
Ora unu noaptea. E la fel de întuneric. Urcăm pe biciclete şi plecăm spre oraşul Basarabeasca. În drumul nostru, trecem pe la serviciul lui Saşa, de unde el îşi ia echipamentul de urcat pe stâlpi.
Lângă clădirea Dispeceratului Staţiei de cale ferată Basarabeasca ne oprim şi analizăm situaţia. O mică problemă – staţia, inclusiv şi clădirea este iluminată puternic de proiectoare. Dar ţipenie de om prin împrejurimi. Riscăm? Ne uităm unul la altul. Da! Urcăm pe scări până pe acoperiş. Acolo Saşa şi-a pus pe picioare ghearele de fier, apoi s-a prins cu centura de siguranţa de stâlp. I-am dat Tricolorul. Ţinându-1 cu o mână, s-a ridicat atent şi fără zgomot pe stâlp.
Peste două minute drapelul şi-a desfăşurat flamura tricoloră deasupra Staţiei de cale ferată Basarabeasca. În lumina proiectoarelor e o privelişte uluitoare. – Doamne, ce frumos este! Un val de emoţii mi-a cuprins tot corpul. Pentru asemenea momente merită să trăieşti şi să rişti. În sfârşit, după 45 ani de pribegire Tricolorul s-a întors acasă!
Am coborât şi ne-am îndepărtat de clădire spre strada Lenin, de unde câteva minute am mai admirat cum drapelul îşi flutura falnic şi semeţ culorile peste văzduhul iluminat de proiectoare al nopţii de 28 iunie 1989. În Basarabeasca domina acum liniştit cele trei culori – Roşu, Galben şi Albastru. Dimineaţă o să fie o adevărată nebunie în capetele „eliberatorilor” şi activiştilor de partid din Basarabeasca! Păcat că nu o să le vedem mutrele crispate…
În Abaclia am ajuns pe la orele două şi jumătate. Lângă clădirea magazinului din centrul satului ne-am oprit. Aici de obicei dimineaţa se strânge multă lume. Este şi staţie de autobuz pentru cei ce pleacă la Chişinău sau Basarabeasca, dar şi locul unde se adună şi pleacă la muncă lucrătorii din sovhoz. Vreau să le lăsăm un mesaj. Cu ajutorul cărbunelui de la bateria galvanică, pe peretele magazinului, cu litere mari de tipar scriu apăsat: „28 iunie 1940 – zi de doliu în istoria poporului nostru”. Mă depărtez de perete. Pe el se vede clar inscripţia. Dacă noaptea se vede -ziua se va vedea şi mai bine.
Pe stâlpii de la magazin şi până la drumul care coteşte spre Sovietul Sătesc instalăm steguleţele, apoi ne deplasăm spre coşul de fum al Grădiniţei de copii.
Mă apropii de coş şi privesc de jos în sus. Pare foarte înalt. Nu-i nimic, m-am ridicat la înălţimi şi mai mari. Mă descalţ de încălţăminte pentru că se mai ţine noroiul de ea şi pot luneca de pe scări. Iau de la Saşa tricolorul şi mă urc. 0 treaptă, două, trei. Sunt sudate bine. Urc mai departe. Aproape de capătul coşului o scoabă este sudată numai într-un capăt. Trag de ea. Se îndoaie. Nu e deloc bine. A mai rămas mai puţin de jumătate de metru până în vârful coşului. Ce să fac? Nu pot trece mai sus. Decid. Oricum e mai înalt decât clădirea Sovietului sătesc si astfel Tricolorul o sa fie mai sus de drapelul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de pe acea clădire. Desfăşor drapelul şi îl instalez. Verific – stă bine. – Tricolorule, bine ai sosit în Abaclia – şi aici ai lipsit timp de 45 de ani.
Cobor şi privesc de jos la tricolor. In bezna nopţii abia se observă cum îşi flutură flamura în briza de dimineaţă. II voi admira la răsăritul soarelui. Se va vedea bine şi din ograda mea. E timpul să plecăm pe la casele noastre, peste puţin timp se va lumina.
„Viaţa” drapelelor arborate de noi nu a fost de lungă durată. Pe la orele 8-9 dimineaţa, acestea au fost deja date toate jos. Reprezentanţii puterii sovietice nu recunoşteau şi urau de moarte drapelul „burghezo-moşieresc român”. în acea perioadă Tricolorul era batjocorit, rupt, călcat în picioare, ars, numit „drapel fascist”, etc.
Dar deşi de scurtă durată, aceasta a fost totuşi prima victorie în Istoria Nouă a Tricolorului în oraşul Basarabeasca şi satul Abaclia. Pe bună dreptate este şi una din primele rândunele care a vestit sosirea şi arborarea pentru totdeauna a Tricolorului în localităţile din Republica Moldova.
