Suntem democraţi sau vrem să fim democraţi?

De Victoria Ungureanu

Data de 15 septembrie, este sărbătorită anual ca Ziua Internaţională a Democraţiei. O delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova, condusă de deputatul Ion Apostol, va participa la Reuniunea Forului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor, care se va desfăşura la Washington, pe 15 septembrie.

Actuala reuniune a Forului Parlamentar cu genericul „Frontierele democraţiei: provocări în Europa de Est şi în America Centrală şi de Sud”, are ca scop consolidarea democraţiei în regiunile învecinate SUA şi Uniunii Europene. La reuniune vor fi puse în discuţii problemele apărute în procesul consolidării democraţiei în Europa de Est şi America Centrală şi de Sud, precum şi soluţiile propuse de parlamentarii din SUA şi UE pentru dezvoltarea democraţiei în statele din regiunea respectivă.

Amintim că Comunitatea Democraţiilor, fondată în anul 2000, fiind o coaliţie interguvernamentală a ţărilor democratice, care cuprinde peste 100 de ţări, iar Forul Parlamentar al Comunităţii Democraţilor, constituit în martie 2010, este o structură informală care reuneşte deputaţi din statele membre ale Comunităţii Democraţiilor şi care are drept obiectiv, cooperarea în vederea consolidării democraţiei şi a promovării păcii, dezvoltării statelor pe care le reprezintă şi respectarea drepturilor omului în întreaga lume.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.