Speriați mai mult de secetă decât de război? Ce îi îngrijorează pe agricultorii din Moldova

Ucraina – una dintre cele mai mari producătoare și exportatoare de cereale – se află în război, existând riscul ca lucrările de cultivare, care acum ar trebui să fie în toi, să nu fie îndeplinite la cotele normale. Astfel, agricultorii din Moldova au devenit garantul siguranței alimentare în țara noastră, în acest an plin cu incertitudini, scumpiri și secetă. Am discutat cu ei despre lucrurile care îi sperie cel mai mult și ce își doresc de la autorități.

Scumpiri și lipsuri

Prețul la carburanți a crescut cu 50% de la începutul anului. A crescut și prețul la fertilizanți – cu 300%. Nu a stat pe loc nici prețul la materialul semincer. Mai mult, din cauza războiului din țara vecină, lotul de fertilizanți a fost blocat câteva zile în drum, până nu a intervenit Guvernul Republicii Moldova.

Cu fiecare zi, motivele de îngrijorare ale agricultorilor se adună, ne-a spus Alexei Ivanov, producător din Orhei.

Așa de tare m-am săturat să ne jeluim.

Acesta a lucrat în agricultură toată viața, un domeniu în care, recunoaște el, trebuie să riști și ești mereu vulnerabil, iar în fiecare an este „parcă tot mai greu să continui. Dacă înainte, pentru înființarea unui hectar de porumb plăteai 8 mii de lei, acum va fi de circa 20 de mii. Iar dilema cea mai mare este dacă trebuie să investim sau nu. Cine știe cum va fi acest an? Mulți agricultori se gândesc să ia credite, dar dacă nu ai roadă bună, astfel de credite te pun pe brânci și cu greu te mai ridici”, explică agricultorul. 

„Suntem conștienți că nu numai la noi au loc aceste scumpiri și nu numai la noi e greu, dar suntem pensionari și nu putem face față cheltuielilor tot mai mari pentru cele 600 ha de pământ pe care le avem”, susține Claudia Savin, care produce cereale și fructe. Situația dificilă o face să ia două credite mari, pentru care pune în gaj tot utilajul agricol. „Închipuiți-vă în ce capcană intrăm dacă e un an secetos. Dar altă ieșire nu-i”, recunoaște ea. 

În acest sens, pentru a ușura cât de cât situația agricultorilor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2022-2027, în care sunt incluse 18 puncte menite să sprijine agricultorii și fermierii. De asemenea, a fost majorat fondul de subvenționare. „Anul trecut, fondul de subvenționare a fost majorat cu circa 435 mln de lei, iar suma totală a constituit peste 1,5 mlrd de lei, fiind achitate și datoriile din anul 2020. Este important ca agricultorii să aibă acces la resursele financiare, să fie compensată dobânda la creditele luate. Pentru noi e important ca agricultorii să-și poate continua activitatea într-un mod cât mai eficient și toate aceste scumpiri în lanț pe care le avem să îi afecteze într-o măsură cât mai mică, să avem agenți economici competitivi și produse competitive atât pentru consumatorii locali, cât și pentru export”, ne-a spus Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

În urmă cu câteva zile, Federația Națională a Fermierilor din Republica Moldova a trimis Guvernului o cerere de compensare a cheltuielilor pentru carburanții folosiți de agricultori. „Am solicitat rambursarea a 50% din cheltuielile pentru combustibil. Nu am primit încă niciun răspuns”, ne-a spus Vasile Mîrzenco, directorul Federației. Iar ieri, 30 martie, Guvernul a venit cu un comunicat de presă în care a anunțat că va compensa 30% din valoarea accizei la motorină. De asemenea, prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că autoritățile „vor asigura agricultorii cu mijloace circulante pentru a compensa creditele de până la 200 de mii de lei, bani utilizați în agricultură și până la 150 de mii de lei pentru proiectele investiționale”.

Război, război, dar seceta-i la noi

Deși fiecare simte pe propria piele efectele războiului care are loc în țara vecină, totuși, agricultorii sunt îngrijorați mai mult de faptul că acest an ar putea fi unul secetos. Însă directorul Federației Naționale a Fermierilor susține că e prea devreme să ne îngrijorăm. „Mai trebuie să așteptăm încă vreo două săptămâni și să vedem. Și anul trecut părea unul secetos, iar în aprilie au început ploile și am avut un an roditor”, explică Vasile Mîrzenco. 

Cu toate acestea, el spune că în acest moment pământul este „uscat și bătătorit, de parcă ai merge pe un drum asfaltat”. Despre nivelul scăzut de umiditate în sol ne-au spus și ceilalți fermieri cu care am discutat. „Întotdeauna agricultura a fost complicată, a fost secetă, au fost înghețuri, inundații… Iar anul acesta eu, ca un agronom care 45 de ani numai cu agricultura m-am ocupat, văd că situația este rea”, spune agricultorul Alexei Ivanov. 

Dacă cu o lună în urmă încă ziceam că o să avem cam jumătate din ceea ce am avut anul trecut, care a fost un an bun pentru agricultură, deja acum, ducându-mă pe câmpuri, văd că situația este mai rea.

În același timp, Claudia Savin susține că războiul din Ucraina i-a grăbit pe mulți tineri să părăsească țara și astfel agricultorii au rămas fără forță de muncă. „Chiar și noi avem geamantanul pregătit să plecăm în cazul în care situația se tensionează”, ne spune femeia care încă nu poate să uite dimineața de 24 februarie, când s-a trezit din cauza bubuiturilor ce veneau ca un ecou din țara de alături. 

„Este greu în toată lumea. Trebuie să așteptăm ca lucrurile să se normalizeze, iar ploile au să vină”, constată Vasile Mîrzenco. 

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.