Severin: in RM se creaza o natiune de homo sovieticus

Mi-e teama ca autoritatile actuale doresc sa creeze o natiune de homo sovieticus. Declaraţia aparţine europarlamentarului român, Adrian Severin, lansată în cadrul unui interviu pentru publicatia britanică EurActiv, citat de Info-Prim Neo. „R. Moldova are de ales: fie ca se europenizeaza, fie ca se transnistrizeaza”, a mai subliniat Severin. Liderul delegatiei social-democrate din Romania in cadrul Parlamentului European considera ca “lupta lor de a-si pastra unitatea in cadrul frontierelor inventate de Stalin ii impiedica (pe moldoveni – n.r.) sa faca progrese suficiente in ceea ce priveste democratia, economia de piata si chiar constiinta nationala”.

„Republica Moldova poate accede mult mai usor la UE decat Ucraina, deoarece este o tara mai mica. Dar, pe de alta parte, cazul e mai dificil deoarece Moldova este ostaticul problemei transnistrene”, consideră Adrian Severin.

Intrebat daca Stalin a inventat conceptul de „limba moldoveneasca”, Adrian Severin raspunde: „Absolut. Si aceasta ma deranjeaza cel mai mult: un concept stalinist a fost preluat accidental de catre UE”. Fostul ministru de externe al Romaniei adauga: „Marea problema e ca moldovenii trebuie sa-si recunoasca identitatea lor, asa cum doresc ei, neimpusi de nimeni, dar nu ca un popor sovietic, pentru care nu exista niciun temei”.

Adrian Severin opineaza ca Moldovei trebuie sa i se acorde o perspectiva europeana si mijloace europene pentru a progresa. „Trebuie sa decupam dezvoltarea Moldovei de criza transnistreana”. In aceleasi timp, trebuie sa ajungem la un acord cu Rusia, pentru ca toate conflictele inghetate din acea regiune sunt parte a unei singure probleme: statutul post-imperial/post-sovietic al Federatiei Ruse pe glob, a conchis social-democratul roman in Parlamentul European, Adrian Severin. //UNIMEDIA, Info-Prim Neo

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.