Rezumat din Parlament: Teleradio Moldova, din nou sub controlul Parlamentului

Pe ordinea de zi a ședinței de azi au fost 21 de proiecte de legi. Deputații și-au dat votul azi pentru mai multe proiecte de legi în a doua lectură, dar și au numit câteva persoane la CSJ și Banca Națională.

  • Un acord de finanțare cu Corporația Financiară Internațională a fost adoptat de deputați în prima lectură. La proiectul cu un buget estimat la 3,8 milioane de dolari, statul ar urma să contribuie cu un milion de dolari. Proiectul se va numi „Reforma Climatului Investițional în Republica Moldova, faza a II-a” și are ca scop creșterea competitivității sectorului privat pe piața Uniunii Europeană prin creșterea exportului de produse de origine animală (carne de pasăre, ouă, lapte și alte produse lactate).
  • A fost adoptată în a doua lectură un proiect de lege ce permite personalului încadrat în cabinetul Președintelui Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, prim-ministrului, prim-vice-prim-ministrului, viceprim-miniștrilor și miniștrilor să facă parte în calitate de membri ai consiliilor de administrație a întreprinderilor de stat și a consiliilor societăților pe acțiuni în care statul deține o cotă parte. Totodată, aceștia ar urma să fie remunerați pentru activitatea dată. Până acum, acestor funcționari li se permitea să activeze doar în societăți pe acțiuni private, fără a deține funcții de conducere.
  • Deputații au modificat Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova. Modificările vor permite desemnarea președintelui Teleradio-Moldova de către deputați, anterior acesta fiind numit de Consiliul de Observatori al companiei de stat. Inițiativa a fost criticată de mai multe organizații media, care au spus că Parlamentul nu a indicat nici un criteriu de revocare și că asta ar lăsa loc pentru acțiuni arbitrare. La rândul său, CNA a menționat în aviz că proiectul „contravine tuturor standardelor anticorupție naționale și internaționale”.
  • Deputații au votat candidaturile a doi judecători la Curtea Supremă, aceștia fiind propuși de către Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel, 53 de voturi a primit Ghenadie Plămădeală, iar 52 voturi – Dorel Musteață. Deputații nu au susținut candidatura unui al treilea judecător, Oxana Robu, care a fost votată doar de un singur deputat.
  • La propunerea guvernatorului BNM, directorul departamentului supraveghere bancară din cadrul Băncii Naționale a Moldovei, Constantin Șchendra, a fost numit viceguvernator și membru al Comitetului executiv al BNM pe un termen de 7 ani. Pentru candidatura sa au votat 53 de deputați.
  • Va fi constituită o comisie parlamentară de anchetă în privința modului de exploatare a substanțelor minerale utile și determinare a impactului asupra mediului. Din componență vor face parte 6 deputați PAS, 3 de la Partidul BCS și 1 de la Partidul Șor. O comisie similară a activat și în legislatura precedentă, însă nu a reușit să prezinte un raport din cauza alegerilor anticipate. Noua comisie va avea la dispoziție alte 4 luni de lucru. În fruntea acesteia va fi deputata PAS Ina Coșeru, iar vicepreședinte – deputatul BCS Radu Mudreac.
  • A fost constituită o comisie specială pentru evaluarea politicilor de reintegrare a Republicii Moldova, care va aviza proiectele din domeniul reglementării conflictului de pe Nistru. Comisia va fi compusă din 10 membri – 6 de la PAS, 3 de la BCS și 1 de la Partidul Șor.
  • A fost adoptată în prima lectură un proiect de lege ce limitează activitatea pazei particulare asupra unor obiecte de securitate națională. Astfel, companiile private de securitate nu vor putea fi angajate de ministere, structuri organizaționale, autorități administrative centrale subordonate Guvernului, instituții publice fondate de Guvern, dar și obiecte de păstrare și depozitare a armelor și munițiilor. Mai intră sub interdicție și paza asupra Instanțelor Judecătorești, Procuraturii și a altor întreprinderi de stat.

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.