După 29 iulie 2009, când oamenii liberi din această țară triumfau victoria asupra RĂULUI, care de mai mult timp purta numele lui Voronin, el, adică RĂUL, chicotea sardonic într-o creatură (oarecum) umană pe nume Plahotniuc.
Există, din păcate, o lege a conservării și transformării Răului, care presupune că atunci când noi jubilăm victoria asupra unui împielițat, un altul ne lucrează deja pe la spate. Altfel zis, acum, când majoritatea dintre noi este convinsă că a rămas doar să îi facem o bleandă lui Voronin și bășinoșilor lui ca lucrurile să intre pe făgașul normalității, tocmai acum suntem mai vulnerabili ca niciodată. Pentru că, Voronin nu mai reprezintă Răul propriuzis.
Voronin este mai degrabă un spațiu cu aer bâhlit de la care își cârnește pe furiș nasul oricine din anturajul lui. Voronin și comunismul „cui îl are” este, în același timp, un alibi perfect pentru actuala conspirație împotriva societății.
Lupta anicomunistă și anti-Voronin va deveni, în cel mai scurt timp, paradisul ticăloșilor care sug astăzi din plin la țâța noului stăpân – anonimul Plahotniuc.
Nu fiul natural al lui Voronin – Oleg, reprezintă astăzi perpetuarea comunitară a regimului criminal implementat pe parcursul a opt ani de acesta, ci bastardul, copilul din flori și de pripas, care a convertit cu sprijinul „tatălui” scrânteala ideologică din capetele unor nostalgici, în bani, averi și trafic de influiență.
Plahotniuc este numele regimului instalat la putere după ultimele alegeri parlamentare în Republica Moldova, iar esența acestui regim este politico–mafiotă.
Deosebirea dintre regimul lui Voronin și actualul regim al Alianței pentru Integrare Europeană este că, atunci, mafia era sub control politic, iar acum, politica este sub control mafiot. Altă deosebire dintre regimul lui Voronin și regimul AIE este că primul era de origine totalitară, iar al doilea este de origine ocultă.
Nu există instituție cât de cât importantă a statului, care să nu aibă „subordonare dublă”: Procuratura Generală, Centrul de Combatere a Crimelor Economice și a Corupției, Banca Națională, Sistemul Judecătoresc au trecut intacte din mâna tremurândă a „tatălui” în mîna vânjoasă a „fiului”.
Numirea altor conducători în fruntea acestor instituții, după instalarea la putere a AIE, s-a făcut pentru a crea impresia schimbării, iar „subordonarea dublă” nu este decât un eufemism pentru a adormi vigilența filologică a Generalilor de nuntă, care trăiesc iluzia că diriguiesc treburile statului.
Plahotniuc este arhitectul AIE-ului. Cea mai simplă aritmetică arată că Plahotniuc a răsturnat rezultatul electoral 2009 prin transformarea lui Marian Lupu din „mascotă cu față umană” a unui regim autoritar în „doamnă de companie” a unui golan împroprietărit, care așteaptă momentul să urce cu ea la braț în eșalonul de sus al puterii de stat.
Întrebarea firească care apare într-o atare situație este dacă Filat și Ghimpu sunt sau nu complici ai încrengăturii politico-mafiote „Lupu – Plahotniuc”?
Eu zic că… nu. Ei, mai degrabă, n-au avut alternativă și s-au pomenit ostaticii unei conjuncturi politice, în care au fost puși să aleagă între „ciumă și holeră”.
Acum, Filat își adună pragmatic fărâmătură cu fărâmătură forțe pentru a scăpa de îmbrățișarea fatidică a „aliatului”, mimând la limita dintre orgoliu și umilință starea de calm în fața unui obstacol insurmontabil, iar Ghimpu își trăiește romantic visul vieții lui – de a scăpa odată și pentru totdeauna de comuniști și de ocupația ruseacă, fie și pe banii murdari ai mafiei noastre… „naționale”.
Alte câteva întrebări la fel de firești sunt: Cât de departe a mers Lupu în această aventură cu iz de crimă organizată? Ce se va întâmpla cu psihicul lui de fecioară neprihănită a politicii moldovenești, când va afla (dacă nu știe) că în spatele banilor cu care este alimentat el și Partidul Democrat stau atâția oameni frânți, încarcerați, terorizați? În ce stare vor fi nervii lui feciorelnici atunci când va conștientiza că totul pe lumea asta costă, mai ales, încercarea de a parveni cu orice preț?
Eu nu am răspuns la aceste întrebări, după cum nici opinia publică nu are răspuns la o sumedenie de întrebări cu înalt grad de uzură, provocat de repetarea lor ostentativă:
De ce Procuratura Generală nu investighează cum a fost privatizat hotelul „Codru”? Cum s-au schimbat proprietarii la „VictoriaBank”? Cine este adevăratul proprietar al întreprinderii „Franzeluța” și al magazinului „Gemenii”? etc.
De ce Gurbulea și Zubic nu fac obiectul unor cercetări penale? De ce mai multe zeci de polițiști și procurori implicați în evenimentele din 7 aprilie și într-un număr enorm de scandaluri de corupție activează în continuare în organele de drept?
De ce schemele de import fraudulos al mărfurilor de larg consum în Republica Moldova au rămas intacte?
Mai există, cel puțin, câteva zeci de întrebări la fel de „banale” la auzul cărora Liderii AIE îi vor îndemna patriotic pe „ziariștii de bună credință” să nu insiste, pentru că… se zdruncină Alianța și câștigă comuniștii.
Pe lângă vânzoleala în jurul unor întrebări fără răspuns, mai există prin culuarele Guvernului, ale Procuraturii, ale Judecătorilor, pe la mesele din restaurante și cafenele, prin redacții de ziare și televiziuni, prin saloane mondene și pe la (mai nou) coconade un murmur abia perceptibil pentru fraieri neinițiați în tainele politicii moldovenești. Dacă bagi urechea la șoaptele cu pricina și ai curajul să recunoști, vei desluși că pe toate în țara asta le leagă și le dezleagă P L A H O T N I U C.
Marea dramă a noastră nu este existența acestui fenomen – s-au confruntat și se mai confruntă și alte societăți cu fenomene de concreșcență între structuri mafiote și instituții ale statului – nicăieri, însă, nu „este normal”.
La noi, „este normal”! Pentru că, noi nu vrem să revină comuniștii la putere. Pentru că, noi vrem retragerea Armatei a 14-a și rezolvarea conflictului transnistrean. Pentru că, noi vrem, la urma urmii, să ne integrăm în Europa.
În toamnă, ne așteaptă încă o campanie electorală care nu va lămuri în mod obligatoriu multe lucruri.
Societățile democratice nu se purifică prin alegeri, ci prin luptă.
Or, lupta o putem considera pierdută de pe acum, dacă acceptăm șantajul politic al grupării lui Marian Lupu: Ori ne învoim să trăim în țara lui P L A H O T N I U C, ori revin comuniștii la putere.
