Renate Weber: conditionarea MAEIE n-are niciun rost

Moldova.ORG – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a difuzat, la 19 mai 2008, un comunicat de presă în care se arată că Guvernul de la Chişinău solicită Bucureştiului semnarea unei declaraţii comune în care să solicite Uniunii Europene (UE) liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii R. Moldova. Europarlamentarul român, Renate Weber a declarat, luni, 19 mai 2008, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV Chişinău, că posibilitatea semnării de către partea română a unei asemenea declaraţii este foarte redusă. „Şi asta nu pentru că Guvernul de la Bucureşti ori românii nu ar dori acest lucru. România, la acest moment, nu mai poate lua asemenea decizii de una singură, fiind frontiera la Est a UE, deci este vorba nu numai de o consultare ori de un aviz din partea Comisiei Europene. Este mai mult decât atât. Este vorba de acceptarea unui asemenea sistem de către toate celelalte state, pentru că o parte sunt în spaţiul Shenghen, iar altă parte, ca şi România, nu sunt. Dacă România ar vrea să facă aşa ceva, atunci ar avea nevoie de acordul fiecărui stat în parte din cadrul Consiliului European. Mă tem că nu este fezabil acest lucru. Sigur că se poate încerca, dar cred că şansele de reuşită nu sunt foarte mari”, a declarat Renate Weber.

În cadrul aceleiaşi emisiuni de la PRO TV Chişinău, europarlamentarul român a mai opinat că nu e fezabilă nici propunerea MAEIE de a extinde impactul Convenţiei privind micul trafic de frontieră asupra întregului teritoriu al R. Moldova, inclusiv Transnistria. „Ceea ce este admis în UE, este exact acest mic trafic la frontieră, dar asta nu poate să meargă dincolo de 50 de km. Dacă nu există micul trafic, atunci înseamnă, pur şi simplu, că nu mai există regimul de vize. Şi, repet, România nu-şi poate permite să se distanţeze de ceea ce este decizia comună în cadrul UE.”

Referindu-se la condiţionarea semnării Convenţiei privind micul trafic de frontieră cu semnarea Acordului privind frontiera de stat şi a Tratatului politic de bază între România şi R. Moldova, europarlamentarul Renate Weber a spus că cele trei documente pot fi semnate separat şi că asemenea condiţionări nu au niciun rost. „Dacă se ajunge la o înţelegere, se poate merge la Bruxelles, la Comisia Europeană, cu o propunere, care să fie realistă, să dovedească faptul că România îşi contolează frontiera sa, care este deja frontiera UE, şi că autorităţile moldovene, la rândul lor, pot să-şi controleze teritoriul, pentru că, de altfel, şi aici avem o problemă. Buna credinţă este foarte importantă. Dacă vrem să fim pragmatici şi să facem ceva în folosul cetăţenilor din R. Moldova, cred că se poate face, dar, repet, cu bună credinţă”, a mai spus Renate Weber. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.