Prima discuţie PLDM, PDM şi PCRM a avut loc „ pe o notă pozitivă”

Reprezentanţii Partidului Liberal Democrat şi ai Partidului Democrat au avut astăzi prima rundă de discuţie cu cei ai Partidului Comuniştilor. Potrivit tuturor părţilor implicate, discuţia a avut loc „pe o notă pozitivă”, fiind identificate mai multe puncte de vedere şi obiective comune.

„A fost un dialog, o comunicare, o consultare și a fost pe note pozitive. Este o primă discuție, am discutat despre eventualele interacțiuni și priorități ale R.Moldova. Am discutat despre necesitatea unei interacțiuni dintre partide. Colegii cu care negociem au intenția ca să asigure o stabilitate în Moldova și să contribuie la un viitor mai bun și european”, a subliniat după ieşirea de la discuţie fruntaşul PLDM, Vadim Pistrinciuc.

Şi reprezentatul PCRM, Artur Reşetnikov, a declarat că discuția au avut loc pe o notă pozitivă. „Am găsit puncte comune pentru deblocarea situaţiei politice. Nu am discutat formarea de coaliţii sau partajarea funcţiilor. Mult depinde de colegii din PLDM şi PDM, care dacă vor pune în prim plan interesele ţării, vom putea forma într-un restrâns o guvernare în interesul ţării”, a declarat reprezentantul PCRM Artur Reșetnicov.

El a precizat că mâine vor avea loc următoarele runde de negocieri.

În final, reprezentatul PDM, Sergiu Sârbu, a menţionat că „întreaga societate așteaptă să fie pus punct formării tuturor organelor în stat”. „Avem unele neînțelegeri, unele blocaje cu PL, trebuie să găsim toate căile pentru a debloca aceste consultații. Dacă PCRM vrea să ajute să deblocăm. Atunci este necesar să avem un dialog cu cei din PCRM. Să vedem pe ce puncte am putea colabora. Nu am discutat despre funcții. Nu prea am găsit multe puncte divergențe. Continuăm să comunicăm și cu PL”, a spus Sergiu Sîrbu

La discuţii au participat Vadim Pistrinciuc, Oleg Balan şi Victor Roşca (PLDM), Pavel Filip, Sergiu Sârbu (PD) şi Artur Reşetnicov, Violeta Ivanov şi Oleg Reidman (PCRM).

Ieri, în urma negocierilor liderii PLDM şi PDM, Vlad Filat şi Marian Lupu, au justificat necesitatea discuţiilor cu comuniştii prin existenţa unui blocaj care ar fi provocat de PL prin faptul că îşi doreşte funcţia de şef al statului. Ulterior, liderul PL Mihai Ghimpu a declarat că formaţiunea sa este gata să renunţe la funcţia de şef al statului în schimbul celei de procuror general.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.