Prezenţă sporită la urne – un rezultat al campaniilor civice

Prezenţa sporită la alegerile parlamentare anticipate de duminică din Republica Moldova este un rezultat al campaniilor civice masive prin care populaţia a fost îndemnată să meargă la vot, consideră analistul politic Arcadie Barbăroşie.

Potrivit lui, această campanie electorală s-a manifestat prin acţiuni civice intense, susţinute pe larg în mass-media. ‘Chiar nu-mi amintesc în campaniile precedente atâtea spoturi bine făcute, difuzate masiv de companiile de televiziune şi acest lucru a contat’, a declarat el în cadrul unei emisiuni televizate.

Analistul consideră de asemenea că şi partidele au lucrat mult mai bine în actuala campanie electorală decât în cele precedente.

Şi analistul politic Igor Boţan s-a declarat surprins de prezenţa masivă la alegeri. ‘Sunt surprins de participarea foarte înaltă. Din cei prezenţi pe teritoriul Republicii Moldova, în partea dreaptă a Nistrului, aproape 80% au ieşit la vot’, a declarat el.

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare anticipate de duminică din Republica Moldova a fost de 59,1% din totalul alegătorilor, depăşind participarea la ultimele două scrutine din 2009.

Astfel, peste 1,62 milioane de cetăţeni din totalul celor 2,65 milioane înscrise pe listele electorale s-au prezentat la urne. Cea mai înaltă prezenţă a fost în raionul Basarabeasca – 73%, Donduşeni – 65%. O rată înaltă de participare a fost înregistrată şi la Chişinău – aproape 65%, aceasta în contextul în care prezenţa la urne în capitala ţării era mai scăzută decât media pe ţară. În câteva sate, prezenţa la urne a depăşit 90%.

O rată înaltă de participare a fost înregistrată şi în afara hotarelor ţării – circa 55.000 de alegători, potrivit Comisiei Electorale Centrale, sau de peste trei ori mai mult în comparaţie cu alegerile din 2009, iar în câteva secţii de votare din Italia, Franţa, Rusia, alegătorii au fost nevoiţi să voteze pe foi A4, deoarece buletinele de vot s-au epuizat. Prezenţa sporită se datorează deschiderii mai multor secţii de votare în străinătate, inclusiv în afara misiunilor diplomatice, precum şi atenţiei sporite acordate de liderii politici votanţilor de peste hotare.

Prezenţa bună la vot i-a surprins pe analişti deoarece a depăşit participarea la parlamentarele din 5 aprilie şi 29 iulie 2009, când a fost de 57% – 58%, dar în special la referendumul din 5 septembrie curent, când a fost de 30%. Totuşi participarea la vot a fost mai mică decât la alegerile din anii precedenţi. Spre exemplu, în 2005 aceasta a fost de 65%.

Verifica ultimele date referitor la Alegerile parlamentare din Republica Moldova din 28 noiembrie 2010: Rezultate exit-poll si Rezultate preliminare si finale.

Daca ai sa ne comunici cum s-a petrecut procesul votarii la sectia ta de votare, sau ai observat incalcari, trimite un email la [email protected].

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.