Premierul Dacian Cioloș a lansat Platforma România 100. Iată ce scrie despre Republica Moldova

Premierul român Dacian Cioloș a lansat luni seară,17 octombrie, Platforma România 100, o platformă care trece în revistă 10 principii “ale unei guvernări pentru cetățeni”, însoțite de mai multe proiecte naționale despre care prim-ministrul în funcție crede că “ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor”.

Potrivit acestei platforme, una din datoriile istorice și morale ale guvernării de la Bucureşti este de a-i ține pe o cale europeană, pe românii din Republica Moldova, de a pregăti regăsirea neamului în orice formă vor dori generațiile care vin, de aici și de dincolo de Prut.

Agerpres scrie că la baza acestei platforme stau zece principii asumate de prim-ministrul român.

Astfel, Dacian Cioloș susține în primul rând “o Românie fără corupție”.

“Nicio forță politică din România nu trebuie să pună opreliști luptei împotriva corupției, să slăbească justiția și statul de drept. Corupția înseamnă sărăcie, corupția ne condamnă la subdezvoltare.La 100 de ani, România are nevoie de o justiție puternică, independentă”, spune premierul Dacian Cioloș.

Totodată, Cioloș pledează pentru “o Românie cu o clasă politică responsabilă” și “o Românie guvernată cu bun simț”.

“După alegerile din 11 Decembrie 2016, România riscă să aibă în prima linie, să fie condusă de oameni politici cercetați penal, cu condamnări penale, oameni care nu mai pot reprezenta viitorul. La 100 de ani de la Marea Unire, România merită o clasă politică cinstită, care să devină un model de etică și onestitate, nu de populism și demagogie (…) Românii merită un stat puternic, reformat, cu o administrație competitivă, profesionistă, deschisă, pentru oameni (…)”, subliniază Cioloș.

Șeful Executivului subliniază importanța unei țări ”în care fiecare muncește și este plătit cinstit” și “o Românie fără sărăcie”.

“Creșterea economică sănătoasă și nivelul de trai vor putea fi menținute numai dacă vom crea mai multe locuri de muncă. Creșterile de salarii, de pensii sunt posibile numai dacă există suficienți oameni care muncesc (…). Avem nevoie de investitori, de capital autohton consolidat dar și de capital de peste hotare (…). Un copil din trei abandonează școala. Avem unul dintre cele mai ineficiente sisteme de asistență socială din Europa”, explică Cioloș.

Un alt principiu al premierului face referire la “o Românie cu o economie competitivă”. “România nu are o autostradă care să treacă munții. Polul sărăciei din Europa este la noi și există dezechilibre majore de dezvoltare între regiuni. La asta ne-au adus inconsecvența, incapacitatea de a duce până la capăt proiecte și de a avea abordări strategice, sistemele arbitrare de a distribui banii cu scopul de a ‘cumpăra’ primari pentru campania electorală (…) România are nevoie de o viziune de dezvoltare multianuală, care unifică resursele bugetare naționale cu fondurile europene (…)”, spune Cioloș.

Totodată, premierul subliniază importanța educației și a sistemului de sănătate.

“În România avem un sistem care îi exclude pe cei săraci sau pe cei din zonele rurale, în care liceele tehnice și agricole au fost neglijate, în care multe universități au devenit fabrici de diplome. (…). Prea mulți medici pleacă din țară. În România nu s-au mai construit spitale noi, România nu a avut în ultimii 26 de ani un plan de dezvoltare, de modernizare a infrastructurii spitalicești. Odată cu alocarea unui buget suficient, este nevoie de o reformă profundă a sistemului de sănătate, care să elimine corupția, politicul și conflictele de interese din managementul spitalelor, care să ofere condiții de muncă și de dezvoltare decente, astfel încât medicii noștri să rămână în țară (…)”, mai spune Cioloș.

Premierului susține “o Românie care contează în Uniunea Europeană și în NATO” și “o Românie a tuturor românilor”.

“În 2019, România centenară va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene. (…). Avem forța de a deveni ancora din Est a Europei unite. Avem forța să rămânem cel mai de încredere partener din Europa de Est al Statelor Unite ale Americii. Totodată, avem datoria istorică și morală de a-i ține lângă noi, pe o cale europeană, pe românii din Republica Moldova, de a pregăti regăsirea neamului nostru în orice formă vor dori generațiile care vin, de aici și de dincolo de Prut. (…) Cei mai mulți dintre românii plecați să muncească în străinătate fac asta pentru că și-au pierdut încrederea că acasă se poate mai bine. Avem datoria de a le respecta decizia, de a-i proteja și sprijini acolo unde au ales să trăiască, dar și obligația de a nu-i înstrăina de țară și de a-i încuraja să se întoarcă acasă (…)”, conchide premierul Dacian Cioloș.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.