Plasma convalescentă, eficientă sau nu în lupta cu COVID-19? Rezultatele spitalelor noastre

PE SCURT

Cetățenii care au depășit infecția de COVID-19 continuă să doneze plasmă convalescentă pentru persoanele în stare gravă cu aceeași infecție. Cu toate acestea, nu există date suficiente care să demonstreze eficiența plasmei. Chiar și puținele cifre prezentate de două spitale din Moldova nu o demonstrează. 

Dar plasma va fi în continuare folosită în cadrul tratamentului, pentru că ar fi printre ultimele remedii cu care doctorul încearcă să salveze pacientul.

PE LUNG

Oamenii de știință de pe întregul glob lucrează asiduu asupra unei strategii eficiente de tratament. Deocamdată, lupta cu Covid-19 se rezumă la tratarea simptomelor, îngrijiri paliative și mai ales măsuri preventive. 

Unul dintre tratamentele posibile existente este transfuzia de plasmă de la pacienții care s-au tratat de coronavirus. 

 „În organismele persoanelor sănătoase s-au produs substanțe biologic active numite anticorpi. Anticorpii sunt foarte activi și recunosc unde se află în organism virusul. Îl găsesc și-l dezarmează sau îl neutralizează. Astfel, printr-o metodă activă concentrația de viruși în organismul pacientului grav și foarte grav se reduce considerabil”, explică directoarea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari, cum plasma convalescentă îi poate trata pe pacienții grav bolnavi de COVID-19.

Cu toate acestea, încă nu există date suficiente care să demonstreze eficiența tratamentului cu plasmă convalescentă. Pe 24 aprilie a fost administrată prima transfuzie de plasmă convalescentă în cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Astfel, au fost administrate 131 doze de plasmă convalescentă. 

De aceasta au beneficiat 57 pacienți, dintre care: 

13 au fost vindecați

14 au decedat

5 și-au ameliorat starea

25 continuă tratamentul

Enlarge

la
Foto: MSMPS

În cadrul Institutului de Medicină Urgentă au fost administrate 15 doze de plasmă convalescentă. 

Din 7 persoane în stare gravă, 

2 pacienți au stare de ameliorare

5 pacienți au decedat.

https://www.facebook.com/moldova.org/videos/240281514069557/

Șefa Secției Terapie Intensivă şi Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău, Galina Chiriacov, a fost întrebată, în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă, dacă tratamentul cu plasmă este salvator. E discutabil… Sunt maladii în care ajută. E un fel de tratament al disperării. E printre ultimele remedii prin care medicul încearcă să salveze pacientul”, a spus specialista.

Terapia cu plasmă convalescentă a fost eficientă în timpul focarelor de SARS în 2002/2003, H1N1 în 2009 și MERS în 2012. 

Enlarge

plasma
Foto: MSMPS

Un studiu exploratoriu anterior asupra SARS și gripei severe efectuat în 2014, care a inclus 32 de studii separate, a identificat o reducere a ratei mortalității după transfuzie. Studiul a arătat riscuri de mortalitate reduse după terapia cu plasmă convalescentă, comparativ cu tratamentul placebo sau fără tratament. Un studiu retrospectiv la 19 pacienți infectați cu SARS a arătat mortalitate redusă, precum și o ședere mai scurtă în spital după transfuzia de plasmă convalescentă, se arată într-un articol publicat pe site-ul Centrului Național pentru Informații Biotehnologice din SUA. Centrul are scopul să dezvolte noi tehnologii informaționale care să ajute la înțelegerea proceselor moleculare și genetice fundamentale care controlează sănătatea și bolile.

Persoanele vindecate de COVID-19 care vor să doneze plasmă trebuie să întrunească următoarele condiții: vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, nu suferă de boli cronice, are cel puțin 14 zile de însănătoșire completă.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare