Era anul 1983. La doar 18 ani, Oleg Verben făcea armata în Abhazia. Toată ziua o petrecea în garaj, unde repara mașini militare. Când voia să facă o pauză, încuia ușa garajului, pornea muzica și începea să danseze. Nu știa niciun stil de dans, se lăsa purtat de ritmurile melodiilor. Au trecut peste 30 de ani de-atunci: Oleg continuă să danseze.
***
La doi ani după armată, Oleg s-a întors acasă. La Chișinău, se deschisese deja primele discoteci. Erau zgomotoase, pline de tineri. În loc de proiectoare, în localuri erau instalate semafoare sau girofare. Pe pereți se reflecta lumina colorată. Tânărul a început să le frecventeze.
Un an mai târziu, Oleg a intrat pentru prima dată în discoteca Zodiac din sectorul Botanica. Acolo, printre luminile intermitente, a văzut cum trei băieți se mișcau ca roboții sub ritmurile muzicii. Tinerii făceau parte din ansamblul de dansuri populare „Miorița”. „Ei au fost primii care au început să danseze dansuri urbane în Moldova”, povestește Oleg.
După ce le urmărea minuțios mișcările, Oleg mergea acasă și le repeta în fața oglinzii. Peste câtva timp, a mai găsit câțiva tineri pasionați de dans și, împreună, au creat o echipă. „Era abia începutul, ne antrenam la Palatul Gării Feroviare”, își amintește Oleg. Echipa lor era compusă din patru băieți: unul dansa ca robotul, altul făcea mișcări asemănătoare unor valuri (waving), iar ceilalți doi erau sportivi de performanță în gimnastică și făceau mișcări acrobatice.
Au ieșit pentru prima dată în public cu ocazia unei sărbători comuniste. Și-au confecționat un platou de dans din carton de la frigidere. „Pe atunci nu exista bandă adezivă, așa că noi am cusut cutiile cu ață”, continuă Oleg. După ce au instalat scena, au aprins magnetofonul lor japonez și au început să danseze. „S-a adunat o mulțime de oameni să ne privească. Eram în perioada sovietică, deci cultura occidentală era interzisă. Nu le puteam spune că dansam hip-hop, le ziceam că sunt dansuri sportive”, explică Oleg. Era anul 1986 și cultura dansului urban din Moldova număra vreo 20 de oameni.
Un an mai târziu, Oleg a decis să organizeze primul festival de breakdance din Moldova. Evenimentul a avut loc în parcul Valea Trandafirului, în casa de cultură Gagarin și a durat două zile. Intrarea la eveniment costa 50 de copeici. „Au venit atât de mulți oameni! Nu ne-am așteptat”, își amintește Oleg. La festival, au participat tocmai 30 de echipe de dans a câte 20-30 membri. Peste două mii de oameni au venit să-i privească dansând.
Mulți din cei veniți la festival nu înțelegeau ce înseamnă breakdance. Făceau mișcări caraghioase, care nici măcar nu erau de dans. „Culegeau fructe din copaci, coseau iarba sub muzică, făceau pantomimă”, explică Oleg. Pe fundal se auzeau piesele formației germane Kraftwerk, celebră în anii ’80.
În următoarea zi după festival, la ei în sală au venit să se antreneze vreo 300 de oameni. Oleg era șocat: „Eu aveam doar 21 de ani, nu eram gata pentru așa un val de popularitate, care a venit brusc peste mine”.
Treptat, cultura dansului urban se dezvolta. La sfârșitul anilor ’80, în fața Catedralei Mitropolitane din capitală, puteau și văzuți diverși tineri din cultura hip-hop: skateri, rolleri, dansatori etc. Situația s-a acutizat în anii 1990-1992 când cultura urbană a început să intre într-un declin din cauza destrămării Uniunii Sovietice. În acea perioadă, nimeni nu avea timp pentru dansuri.
Între timp, Oleg a început să fie pasionat de producția muzicală. La 27 de ani, decide să-și abandoneze serviciul de mecanic de mașini și se dedică în totalitate dansului și muzicii. În anul 1994, apar primii Dj din Moldova: Dj Android și Dj Sahash. Puțin mai târziu se deschide și primul club de muzică underground, numit Hypnotic Club. În acest local se adunau persoanele care erau pasionate de drum-bass, techno, funk și hip-hop. Promotorii culturii urbane afirmă că Hypnotic Club a contribuit la dezvoltarea dansurilor, deoarece era promovată muzica de care dansatorii de breakdance aveau nevoie.
Pe lângă muzică, această cultură a cluburilor era strâns legată de consumul de droguri și alcool. „Mi-era greu să mă aflu în acest anturaj, deoarece aveam o viziunea negativă față de aceste substanțe”, povestește Oleg. Deși i s-a propus de numeroase ori să le încerce, Oleg nu s-a drogat niciodată.
Peste patru ani, dansatorul pleacă la Moscova. În Rusia, își pune primul cercel în ureche și-și alege primul nickname, Smile – ambele le va purta toată viața. „Tot acolo, am mers la o școală profesionistă de DJ-ing și am pus mâna pe primele discuri de vinil”, își amintește Oleg.
***
În anul 1999, se începe a doua etapă a dezvoltării culturii urbane în Moldova. Dansul devine mult mai profesionist și apar mai multe echipe. La începutul celui de-al doilea mileniu, Smile și echipa lui pleacă în Yalta, Ucraina, la un concurs de breakdance. „Era primul nostru concurs internațional și am ajuns în finală. Am avut băieți buni, care se învârteau pe cap foarte bine sau, cum zicem noi, făceau head-spin. Ei puteau să se îmbrace și să se dezbrace în această poziție!”, continuă Oleg. Echipa lor a câștigat în acea competiție, iar Smile a fost invitat trei ani mai târziu să fie juriu la un concurs similar din Yalta.
Ultima treaptă a evoluției dansului urban începe în anul 2010. Se dezvoltă genurile de dans hip-hop și house. Apar echipe care participă tot mai des la concursuri peste hotare, însă statul nu susține în niciun fel practicanții dansului urban. „Evoluția culturii urbane descrește, toți fug din țară, deoarece e dificil să continui să faci asta fără niciun sprijin”, recunoaște Oleg.
În prezent, Smile face parte din echipa United Skillz și continuă să-i învețe pe tineri stilurile hip-hop șihouse. Oleg Cuzmin, unul dintre elevii lui, este un tânăr carismatic, care face breakdance de cinci ani. „Pentru mine, Oleg a fost cel care m-a îndrumat și m-a ajutat să mă dezvolt în acest domeniu. Eu îl văd ca pe un om cu minte ageră, care știe ce spune”, susține discipolul.
Dragomir Maistru, colegul lui, este unul din puținii tineri care știe să facă mișcări de robot (popping) și încearcă să promoveze acest stil de dans în Moldova. „Oleg vine din generația în care orice mișcare însemnă progres, el știe ce înseamnă auto-exprimare și creativitate naturală, care vine din interior și trebuie să o exprimi prin dans. El este un prieten pentru mine”, spune Dragomir.
Deși a avut posibilitatea să plece din țară, Oleg Verben nu a făcut-o. A rămas în Moldova să dezvolte cultura dansurile urbane. Astăzi, Smile are 52 de ani și dansează aproape în fiecare zi.
Autor: Kardo Sharifi, stagiar Moldova.org
