Autor: Arcadie Gherasim // Timpul
Ideea primului ministru Vasile Tarlev despre perspectiva semnării unui Acord de asociere cu Uniunea Europeană este una inspirată. Cât priveşte valoarea ei adevărată, aceasta poate fi stabilită doar în funcţie de sursa de inspiraţie. Dacă a izvorât din interiorul unor dezbateri controversate la nivel înalt şi primul ministru a avut rolul de a sonoriza un semnal şi o rezervă strategică de retragere din faţa pericolului de transformare a Moldovei într-o gubernie a Rusiei, face să ne gândim la ea.
Face să ne gândim, deoarece ea vine în disonanţă cu criticile aduse de şeful statului la adresa opoziţiei neconstructive, care a propus recent, în parlament, votarea unei cereri de aderare, adresate UE şi, mai mult ca atât, în condiţiile în care primul ministru conştientizează statutul de ţară asociată UE, obţinerea acestei indulgenţe din partea Bruxellesului ar deschide perspectiva unor acţiuni şi activităţi extrem de eficiente. Cum ar fi, de exemplu, sugestia organizării unui referendum naţional pentru reeditarea planului ONU pentru Cipru, alegerile parlamentare anticipate la scară naţională, în cazul în care şi transnistrenii vor dori UE, sau alegeri la scara malului drept, în cazul în care nu vor dori, utilizarea rezultatelor acestui referendum, care vor fi, evident, pro-aderare, pentru a stăvili presiunile pe care le exercită Moscova asupra Chişinăului în problema unei baze militare ruseşti permanente pe teritoriul RM. Tot mai mulţi cetăţeni moldoveni de pe malul drept al Nistrului se văd neputincioşi în dorinţa lor de a rezolva echitabil diferendul transnistrean şi aderă, treptat, la ideea abandonării raioanelor de est. Şi asta – în timp ce şeful statului şi presa de opoziţie antrenează societatea pe o pistă falsă, încercând să convingă cetăţenii că soluţionarea diferendului transnistrean este o problemă capitală pentru ei. Barometrul opiniei publice arată, însă, că lumea are alte priorităţi, dintre care 60% se referă la speranţa ca Moldova să adere la UE.
Scriam acum o lună în articolul „Patimi geopolitice” că Transnistria demult a devenit obiectul intereselor ruso-americane şi de acest lucru ne convinge odată în plus Serghei Karaganov, preşedinte al Consiliului pentru politica externă şi securitatea statului, una din cele mai influente persoane din anturajul preşedintelui rus Vladimir Putin. Într-un interviu acordat ziarului „KP”, Karaganov ne spune clar că „integritatea teritorială a Republicii Moldova ar putea fi restabilită doar ţinând cont de interesele geopolitice ale Rusiei în sud-estul Europei. Moscova a ajuns deja la un acord de principiu cu Moldova în problema diferendului transnistrean. Potrivit acestuia, Transnistria va beneficia de un statut aparte în cadrul unui stat federal Republica Moldova, bazat pe o autonomie lărgită a enclavei transnistrene. Totodată, trupele ruse vor rămâne în stânga Nistrului în cadrul unor baze militare permanente, care urmează a fi legalizate de către Legislativul de la Chişinău. Singurul impediment în calea realizării respectivului plan, consideră Karaganov, este poziţia dură a Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii, care încearcă să limiteze influenţa Rusiei în Republica Moldova”. A limita influenţa Rusiei în RM înseamnă, în opinia occidentalilor şi a americanilor, în primul rând, eliminarea prezenţei militare ruseşti. Un lucru imposibil de realizat acum şi mulţi ani înainte, care, din câte observăm, vor fi marcaţi de reizbucnirea unui nou război rece. Am mai spus acest lucru şi cu alte ocazii. Şi dacă situaţia nu se schimbă, cine o să ne mai primească în UE cu baze militare ruseşti în spate?
Iată de ce mi se pare simpatică ideea primului ministru despre semnarea unui Acord de asociere cu UE, document cu valoare de cerere de aderare ce ne-ar permite să realizăm acţiuni prin care să adunăm argumente solide în faţa unei Rusii impertinente. Chiar cu riscul de a supăra pe cineva din partenerii noştri strategici şi de a îndepărta, provizoriu, reunificarea ţării.
