Oamenii de afaceri speră că noul guvern îi va asculta

Joia trecută, reprezentanţii businessului şi cei ai partidelor politice şi-au dat întâlnire la IDIS „Viitorul”, unde au discutat despre starea reală a economiei şi despre priorităţile şi soluţiile redresării ei. Au venit să-i asculte pe oamenii de afaceri doar patru politicieni, reprezentanţii PLDM, PL, PD şi UCM.

În urmă cu un an, IDIS „Viitorul”, în colaborare cu principalele asociaţii de patronate, au fondat o Agendă naţională cu priorităţi pentru creareaunui mediu competitiv şi atractiv de business. Deşi a făcut mai multe demersuri la guvern, businessul nu a fost auzit. Acum oamenii de afaceri îşi pun mari speranţe în noul guvern, motiv pentru care şi-au dorit un prim dialog cu politicienii. Potrivit lui Veaceslav Ioniţă, Agenda cuprinde cinci domenii prioritare şi 32 de acţiuni imediate. Informaţiile au fost colectate de la asociaţii ce reprezintă cel puţin 80% din businessul moldovenesc. Unele dintre aceste priorităţi au fost deja preluate în programele electorale ale partidelor.

Oamenii de afaceri au spus că cele mai mari bătăi de cap au fost la capitolul subvenţionarea agriculturii, unde s-a discutat mai mult de 13 ore fără întrerupere. Mihai Manoli, preşedintele Uniunii asigurătorilor din Moldova, a relatat că RM are aparent o politică fiscală bună, dar sunt extrem de multe probleme cu administrarea fiscală. La rândul său, Eugen Daţco, director general la Uniunea transportatorilor şi drumarilor, şi-a exprimat regretul că în timpul guvernării comuniste reprezentanţii patronatelor n-au avut acces în parlament, acolo unde şi-ar fi dorit să participe la discuţiile pe marginea proiectelor de lege. Şi ceilalţi reprezentanţi ai businessului şi-au exprimat indignarea faţă de multiplele deficienţe în economia reală şi de ignorarea patronatelor de către guvernarea comunistă.

Pe de altă parte, politicieni prezenţi le-au promis că noua guvernare va apela la sprijinul lor pentru a schimba starea de lucru. „În executiv trebuie să fie oameni care să cunoască şi să înţeleagă businessul. Acum în guvern sunt oameni care nu înţeleg multe lucruri şi uneori nici nu vor să înţeleagă”, a spus Vlad Filat, liderul PLDM. Potrivit lui Filat, economia moldovenească trebuie, în primul rând, demonopolizată pentru a scăpa de controlul excesiv din partea statului. „Pentru noi businessul este un partener strategic”, a adăugat preşedintele PLDM. Şi Mariana Ambros, reprezentanta PL, a salutat discuţia iniţiată de IDIS „Viitorul”. „Viitorul guvern trebuie să pună accent pe stimulări de ordin fiscal şi subvenţional. Avem nevoie de o dezvoltare durabilă”, a spus ea. Oazu Nantoi, reprezentând PD, a menţionat că o verigă slabă pentru domeniul de afaceri o reprezintă lipsa de independenţă a justiţiei. „Cine e idiot să vină să investească într-o ţară în care îţi pierzi într-o noapte afacerea şi trebuie să ajungi la CEDO ca să recuperezi ceva”, a adăugat Nantoi.

„Este extrem de necesar un dialog între business şi partidele politice. Acesta dă credibilitate politicului şi vitalitate businessului”, a conchis Igor Munteanu, directorul executiv al IDIS „Viitorul”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.