Sătenii moldoveni care au luptat pentru (și au câștigat!) libertatea lor în anii ’90 încă întâmpină multiple probleme din partea administrației de la Tiraspol controlată financiar și politic de Federația Rusă.
Am luat feribotul pentru a vizita Molovata Nouă și Cocieri. Aceasta este singura modalitate de a ajunge în aceste sate dacă nu vrei să treci prin regiunea separatistă.
Moldova nu are ieșire la mare, dar aici, în portul Molovata, în partea de est a țării, ne simțim ca pe malul mării. Râul se întinde pe 1,5 kilometri în lățime și are o briză proaspătă.
Feribotul este gratuit și circulă de șase ori pe zi. Gardienii moldoveni ne salută zâmbind și lumea pare să încetinească pe măsură ce alunecăm grațios peste apă. Brusc, feribotul se oprește zgomotos și ne aduce rapid înapoi la realitate. Aici, poliția transnistreană și soldații ruși trec pe lângă noi, cu armele-n mâini. Trecem pe lângă ei, evitând contactul vizual.
Pentru noi e straniu să fim întâmpinați de oameni înarmați. Pentru localnici însă asta este normalitatea. Așa ajung ei acasă. Am venit dintr-un sat moldovenesc în altul, dar autoritățile transnistrene au creat aici un punct de control. Zona controlată de Tiraspol este aproape, în satul următor. Acolo circulă rubla și limba rusă este limba principală. Româna este scrisă în chirilică. Oamenii nu sunt liberi să vorbească despre orice.
Dar astăzi e zi de sărbătoare – e hramul satului. Se sărbătorește tipic, cu un pahar de vin și hore încinse pe melodii populare. Oamenii au pregătit tot felul de bucate pentru a sărbători satul natal.
Corurile locale cântă despre viață și dragoste. Copiii sar pe un castel gonflabil. Un trenuleț fără șine cu copii mici trece pe lângă noi. Elevii îmbrăcați în costume populare observă camerele noastre și cer o poză de grup. Fetele se organizează într-un rând ordonat, în timp ce băieții pozează alături. Ei sunt pe cale să execute ciuleandra, unul dintre cele mai faimoase dansuri populare din regiune.
Este un dans nostalgic, dar plin de speranță. De obicei, bărbații se încurajează reciproc să formeze un cerc, adică hora. „Așa, așa!” strigă ei. Astăzi, în loc de bărbați, care stau în spate, sorbind vin și fumând țigări, copiii îl execută cu zâmbete modeste.
„E ca și cum am trăi pe o insulă!”
Observăm un cuplu în vârstă în curtea lor. Cutia lor poștală albastră de la poartă are găuri de gloanțe. Doar cu trei decenii în urmă aici s-au desfășurat scene de război. Cuplul își amintește cum casa lor a fost atacată noaptea.
„Totul a fost lovit,” ne spun Ilie și soția sa. „Ferestrele au rămas fără sticlă. Ploua. Ce era să facem?”
Vecinii s-au ajutat reciproc și și-au reconstruit casele.
Cocieri și Molovata Nouă au jucat un rol central în război, unde mii de oameni au murit și au fost răniți. Războiul a forțat 80.000 de persoane să-și părăsească casele. Republica Moldova tocmai își recâștigase independența față de Uniunea Sovietică la 27 august 1991 și nici măcar nu începuse să-și formeze propria armată când au început ciocnirile.
Separatiștii transnistreni au format o forță militară de aproximativ 20.000 de soldați, conform unor surse. Aceștia au fost înarmați, echipați și instruiți de Armata a 14-a a Federației Ruse care se afla în regiune.
Fără antrenament sau echipament adecvat, oamenii din Cocieri și Molovata Nouă s-au ridicat în apărarea satelor lor. Incredibil, au reușit să câștige și să rămână sub administrarea Chișinăului. Cu toate acestea, un punct de control a fost stabilit la intrarea în satele lor, blocându-i și făcându-i dependenți de paznici străini și de orarul feribotului.
Așa cum rezumă Ilie și soția sa: „E ca și cum am trăi pe o insulă!” Soția lui Ilie continuă: „Când trebuie să mergem la capitală, Chișinău, trebuie să trecem de poliția moldovenească, poliția transnistreană și soldații ruși. După ce trecem de partea transnistreană, trecem pe lângă miliția transnistreană și apoi din nou de poliția moldovenească.”
Până în ziua de azi, soldații transnistreni și ruși îi sperie. Trebuie să fie atenți la ce spun dacă vor să se miște liber. Am vorbit cu un bătrân, care a luptat pentru Molovata Nouă și și-a pierdut cel mai bun prieten. Ne-a povestit cu pasiune cât de mult își iubește satul și cât de multe a sacrificat pentru el. Sătenii moldoveni au câștigat pentru că aveau o cauză reală — trebuiau să-și protejeze casele. Inamicul, susținut de Rusia, pe de altă parte, a luptat doar de dragul luptei. Unii dintre veteranii războiului din Transnistria luptă acum în Ucraina, pentru o cauză similară.
Odată ce am scos camerele și reportofoanele, tonul multor săteni s-a schimbat. Au mormăit că preferă să nu vorbească despre „politică” și au plecat.
Oaspeți cu pașapoarte
Dar astăzi e zi de sărbătoare și muzicanții din Molovata Nouă ne invită să mâncăm plăcinte și să bem vin. Au cântat cântece vesele și apoi au întins o pătură pe iarbă. Ne-au spus cât de mândri sunt de satul lor. „Este încă plin de viață!”, a spus Alexandra. „Când tinerii pleacă, de obicei, se întorc întotdeauna”, a adăugat Tatiana. Rădăcinile lor cresc adânc aici.
„Așa suntem noi, moldovenii!”, au strigat apoi cântăreții și au ridicat paharele. „Muncim, cântăm, vorbim, glumim și bem vin!” Cu o senzație caldă în stomac, de la vin și discuții, ne plimbăm mai departe.
Pe malul râului, co-fondatoarea agropensiunii „Vila Dorului”, Victoria Mușinschi, aleargă pe iarba verde. Ea aranjează florile, vorbind cu DJ-ul. Astăzi, angajații unei companii din Chișinău vor petrece câteva zile de vară aici. Pentru Victoria și soțul ei, este mereu ceva de făcut în sat. Totuși, ea pune pe masă vin și plăcinte de casă pentru noi și se așază cinci minute să stăm de vorbă. Hotelul este deschis doar de trei ani, dar crește rapid.
Să conduci o afacere aici e greu. Uneori, soldații interzic ca anumite bunuri să fie transportate prin regiunea transnistreană, explică Mușinschi. Alteori, când potențialii lor clienți uită să-și ia pașapoartele sau pierd ultimul feribot, hotelul pierde clienți.
În ciuda la toate astea, primesc mai multe cereri decât capacitatea pe care o au. Natura de aici este unică, explică Mușinschi. Există trasee de drumeții în pădurile de pini și puncte de observație, bazine de apă și sol nisipos — nu e peisajul tipic moldovenesc.
Aceasta a fost parte din motivul pentru care proprietarul de afaceri moldovean, Vladimir Cheptene, s-a întors din SUA și a cumpărat o vie pe dealurile satului Molovata Nouă. Acum produce vin ecologic fără sulfiți și spune că Molovata Nouă este cel mai fermecător sat din Moldova.
„Râul înconjoară tot satul”, explică Cheptene. „Nu trebuie să ud via, o udă roua în fiecare dimineață, este magic!” Nistrul e ca un hotar între est și vest, spune el. „Dar acest loc e o excepție, ambele maluri încă sunt Moldova.”
Aici, între aceste două lumi, opiniile sunt diferite. Unii urmăresc canale de propagandă rusească, alții se uită la știrile din Moldova. Unii susțin existența așa-numitelor autorități transnistrene. Alții și-au pierdut prietenii care au luptat cu aceste autorități. Dar atâta timp cât nu discuți despre politică, e posibil să împarți această bucată de pământ în pace.
Autoare: Marian Männi și Tiina Kaukvere
Material realizat de Journo Birds, pe care le poți găsi pe Facebook sau Instagram.
