De Stela Popa
Cine a auzit și s-a interesat ce e cu acest sindrom Stockholm a aflat că acesta descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Într-un fel, grubo govorea (trad. rusă – în linii mari), dacă ești violat și nimeni nu te aude să te scape, nu ai decât să încerci să tragi folosele – adică plăcerea.
Ei bine, cam așa s-a întâmplat și cu „poporul moldovenesc” de după 1940. Au tot țipat ei, sărmanii, români-basarabeni că sunt invadați de către bolșevici cât au țipat, au mai încercat frații de peste Prut să îi scape (1941), dar, după eșec (1945), atât unii, cât și alții s-au împăcat cu realitatea. S-au împăcat și… nu prea. Poate unii, dar nu și ceilalți. În timp ce pentru cei din dreapta Prutului rana sângerândă – Basarabia – încă nu s-a cicatrizat, dincoace, pe malul stâng, sindromul Stockholm, invocat la început, pare încă viu.
Ne-am acomodat cu limba rusă și mai că o percepem ca pe o „a doua limbă de stat”, am lăsat mâinile în jos și acum o minoritate de cel mult 7% ne conduce pe mai toate planurile… Ba, mai mult, am ajuns să vrem să uităm calvarul prin care au trecut basarabenii în 1940 odată cu venirea „eliberatorilor”.
Astăzi, după 20 de ani de independență încă mai avem un PCRM cu aproape 30%, o „limbă moldovenească” în Constituție și, ce e mai grav, încă ne temem să condamnăm comunismul pentru crimele făcute în Basarabia. Ne este încă frică să vorbim despre Katyn-ul basarabean. Adică, să ne recunoaștem trecutul și istoria. Așadar, sindromul Stockholm ne-a cuprins din tălpi până în creștet, iar „plăcerea” de care vorbeam mai sus pare ca ceva firesc în actuala RM…
Revenind la definiția sindromului Stockholm. Potrivit unei posibile definiţii: „Ca şi o consecinţă, victima devine hiper-vigilenţă în privinţa nevoilor răpitorului şi neştiutoare în privinţa propriilor nevoi, iar separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relaţie pozitivă formată – cea cu răpitorul”. Prin urmare, după ce răpitorul bolșevic ne-a rupt de legăturile firești și de sânge, ba mai mult, ne-a mai și ținut închiși în ograda “fericirii” comuniste, astăzi este și explicabil de ce unii basarabeni empatizează cu ”răpitorul”. Așadar, “separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă”, potrivit definiției sindromului Stockholm, și este perfect viabilă în spațiul dintre Prut și Nistru. Prut și Nistru pentru că dincolo de Nistru e deja mai mult decât consecințele sindromului invocat. Acolo e deja “jizni malina” (trad. rusă – viață fericită)… Sau, cel puțin așa li se pare celor din Transnistria.
Este important de subliniat că, potrivit definiției, aceste simptome – ale sindromului Stockholm – “apar în condiţii de stres emoțional foarte mare”. Pliindu-ne pe modelul basarabean, definiția dată vine, parcă, ca o mănușă. După ce, înainte și după cel de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a deportat sute de mii de persoane din Basarabia și Bucovina, unde mulți dintre ei au murit sau au fost executați în serie, după ce alte sute de mii au fost declarate inamici ai clasei muncitoare de către ocupaţia stalinistă pentru simplul fapt că nu își renegau originile românești sau își exprimau dezacordul față de regim, ce să mai credem altceva decât că, în prezent, după „condiţiile de stres emoțional foarte mare”, basarabenii volens nolens au început să își îndrăgească călăii! Nu au avut de ales!
Dacă toți stâlpii culturii românești au fost ștersi ca și cu buretele, târâți prin subsolurile NKVD-iste și nimiciți pe un cap, dacă teritoriile au fost mutilate într-un hal fără de hal, de unde a reieșit și ciotul RSSM, dacă nici astăzi la 20 de ani de la Marea Adunare Națională nu ne puteam trezi la realitate, ce altceva să mai spunem decât că în RM sindromul Stockholm este în plină acțiune!
Un sindrom pe care astăzi PCRM-ul îl prezintă într-un comnicat recent drept ”perioada sovietică din ţara noastră care a cunoscut cea mai dinamică şi calitativă (corect, pe românește, ar fi – „de calitate”) dezvoltare! Mda… atât de ”înfloritoare” încât pare că șterge sângele și cadavrele sutelor de mii de victime ale regimului bolșevic sovieto-stalinist!…
După 28 iunie 1940 și după deportările din Basarabia și Bucovina în 12-13 iunie 1940, 5-6 iulie 1949, 31 martie – 1 aprilie 1959, cred că și data de 2 august, când a fost constituit RSSM-ul, trebuie însemnată cu negru în calendar. Eu așa o marchez în calendarul meu. Nu vreau să devin victima sindromului Stockholm!
