De Nicolae Dabija
Polonia e-n doliu… Toată elita politică a acestei ţări, inclusiv preşedintele Lech Kaczynski, a pierit într-un accident aviatic lângă Smolensk.
Delegaţia poloneză urma să participe la un miting de doliu la Katyn, unde, în aprilie 1940, enkavediştii sovietici au masacrat 22 000 de ofiţeri polonezi, care căutaseră refugiu în ţara-soră de stirpe slavă atunci când armatele lui Hitler le ocupaseră jumătate de ţară. Ei nu ştiau că, conform înţelegerilor dintre Hitler şi Stalin, Armata Roşie trebuia să o ocupe pe cealaltă. În declaraţia sa din 17 septembrie 1939, V.Molotov menţiona că Polonia şi-a dovedit încă odată “incapacitatea” de a exista ca stat (“iavnuiu nedeesposobnost’ polskogo gosudarstva”) şi ea trebuie să dispară “din istorie”, o dată pentru totdeauna.
Aceasta a fost cea de a cincea împărţire a Poloniei. Ea mai trecuse prin altele patru: prima fusese operată, de către ruşi, pe de o parte, şi de către prusaci şi austrieci, pe de alta, în 1792, iar a doua, peste un an, de către Rusia şi Prusia.
În urma înfrângerii răscoalei lui T.Kosciuszko din 1795, Polonia e împărţită a treia oară. Apoi în 1814-1815 e lichidată a patra oară: ruşii o împart din nou cu prusacii. Toate sfâşierile acesteia avuseră loc din iniţiativa şi cu participarea vecinului său hulpav din Răsărit – Rusia.
În urma unui şir de răscoale, mai ales a celeia din 1863-1864, zeci de mii de polonezi sunt exilaţi în Siberia. Puţini s-au mai întors înapoi.
Vasile Alecsandri avea să dedice polonezilor deportaţi cutremurătorul poem “Pohod na Sibir”:
Dar unde merge-acest popor
Ce nu mai are-n lume
Nici o sperare-n viitor,
Nici patrie, nici nume?!
Se duce, şters dintre cei vii,
Să moară prin pustii.
Palid convoi, pierdut, uitat,
Coloană funerară,
Ea poartă-n lume un stigmat:
Amorul sfânt de ţară!
O, sfânt, sublim, ceresc amor,
Câţi pentru tine mor!
Vasile Alecsandri s-a gândit atunci şi la românii basarabeni, care împărtăşiseră şi ei destinele confraţilor lor de “temniţă a popoarelor”.
Destinul Poloniei se aseamănă mult cu cel al ţărilor româneşti.
În 1939, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, partea răsăriteană a Poloniei e ocupată de URSS, invocându-se motivaţia de “protejare a populaţiei”. Circa un milion de polonezi sunt strămutaţi în Siberia. Zeci de mii au fost împuşcaţi. Limba poloneză e interzisă. Şcolile poloneze sunt închise. Toate lăcaşurile şi catedralele catolice sunt prefăcute în depozite, cluburi de distracţie sau – demolate.
În urma aceluiaşi Pact criminal, Armata Sovietică ocupase şi partea răsăriteană a României, basarabenii fiind, conform aceloraşi planuri diabolice, masacraţi, deportaţi, reduşi la tăcere.
Dar Poloniei i-a fost dat să reînvie. Comunismul impus de sovietici a rămas o amintire.
Ba mai mult. Polonia a fost prima ţară din lagărul socialist care, la îndemnul Papei Ioan Paul al II-lea, s-a scuturat de frică.
Tragedia de la Katyn capătă acum o semnificaţie dublă: la zecile de mii de ofiţeri polonezi împuşcaţi în ceafă de enkavediştii sovietici se mai adaugă 87 de demnitari polonezi, care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din 10 aprilie 2010.
Presa din Israel (publicaţia “Marif” ş.a. de la 13 aprilie curent) scrie că în spatele acestui accident stă Rusia: “acest dezastru miroase a lichidare”, vizita preşedintelui polonez “rănind adânc orgoliile ruşilor”.
Ziaristul polonez Artur Gorski analizează evenimentul tragic menţionând că “guvernul Federaţiei Ruse avea tot interesul ca preşedintele Lech Kaczynski şi delegaţia poloneză să întârzie şi să nu participe la comemorarea de la Katyn, unde nu-şi anunţase prezenţa niciun demnitar rus. Conducerea Rusiei se arătase ititată de faptul că preşedintele Poloniei venise neinvitat, ea aflând târziu despre intenţia acestuia. Se făcuse totul pentru a se împiedica aterizarea avionului prezidenţial la Smolensk, sugerându-se ca variante de rezervă aerodromurile de la Moscova şi Minsk, de unde era imposibil să se ajungă la Katyn într-un timp rezonabil”.
În cuvântarea pe care urma s-o rostească la Katyn, Lech Kaczynski condamna conducerea Federaţiei Ruse, care “mai camuflează crimele din pădurea de la Katyn, fiind preocupată de a proteja minciuna…”.
Sunt doar nişte presupuneri, pe care urmează să le confirme sau infirme “cutiile negre”, comisiile guvernamentale ale celor două ţări şi Dumnezeu.
…Niciodată lacrimile Poloniei n-au fost mai lacrimi ca acum.
E plânsul dinainte de naştere al unei ţări care renaşte întâi de toate spiritual.
E o primăvară în care frumuseţea florilor doare.
Ca a florilor de pe morminte.
Florile, care inundă în aceste zile ţara-prietenă, au durerea marilor înfrângeri din istorie ale polonezilor menite să se transforme în timp în victorii binemeritate…
