Misiunile diplomatice de la Chisinau isi exprima speranta ca dezideratele autoritatilor moldovene privind libertatea mass-media, vor fi indeplinite

O presa libera si independenta este un criteriu important de evaluare a angajamentului oricarui stat fata de valorile democratice si ale bunei guvernari, se arata in declaratia comuna a misiunilor diplomatice de la Chisinau, difuzata cu prilejul Zilei Internationale a Libertatii Presei, – transmite Info-Prim.

Potrivit declaratiei, autoritatile moldovene au anuntat in repetate randuri intentia de a se alinia la standardele democratice, inclusiv in ceea ce priveste libertatea mass-media. Conducerea tarii s-a declarat in favoarea unei prese competente si moderne, ca parte a procesului de consolidare a democratiei. Importanta libertatii presei este reflectata si in Planul de Actiuni Republica Moldova-Uniunea Europeana, – se spune in document.

Semnatarii declaratiei saluta intentiile autoritatilor de la Chisinau. Totodata, in contextul Zilei Internationale a Libertatii Presei instituita de UNESCO, isi exprima speranta ca dezideratele mentionate vor fi indeplinite si ca recomandarile comune ale OSCE si Consiliului Europei privind dezvoltarea mass-media publice si cele ale organizatiilor internationale care au monitorizat alegerile parlamentare din 2005 vor fi transpuse in practica in viitorul apropiat.

Declaratia este semnata de Ambasadele: Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Bulgariei, Republicii Franceze, Republicii Federale Germane, Poloniei, Romaniei, Ungariei, de Misiunea OSCE in R. Moldova si de catre Reprezentantul Special al Secretarului General al Consiliul Europei, Vladimir Filipov – noteaza Info-Prim.

�Zilele libertatii presei 2005� (ZLP), campanie aflata la cea de-a 6-sea editie, a fost inaugurata oficial intr-o conferinta de presa, organizata astazi (marti) la Chisinau de reprezentantii a sapte organizatii neguvernamentale media, – transmite Info-Prim.

Organizatorii au prezentat agenda ZLP si au lansat un memoriu, deschis pentru semnare, care face trimitere la starea presei in R. Moldova, implicit legislatia si accesul la informatie, procedura de acordare a licentelor pentru audiovizual, cazurile de atac asupra jurnalistilor si ideea presei ca afacere.

Liderii organizatiilor de media au dat aprecieri situatiei presei in republica. Potrivit lor, aceasta continua sa fie marcata de discrepanta dintre libertatile si drepturile garantate de Constitutie si respectarea acestora in realitate.

Directorul executiv al Centrului Independent de Jurnalism (CIJ), Angela Sarbu a mentionat ca printre cele mai mari pericole pe care le semnaleaza observatorii fenomenului mediatic raman presiunile politice si economice asupra institutiilor de presa si jurnalistilor in parte, inegalitatea de sanse pentru presa de stat si cea privata, in special cand vine vorba de presa locala si aplicarea ineficienta a cadrului legislativ.

Potrivit presedintelui Centrului Acces-info, Vasile Spinei, reprezentantii institutiilor de presa ar trebui sa se solidarizeze si sa protesteze in comun impotriva initiativelor autoritatilor de a restrange libertatea presei. �Pe de o parte puterea vine cu declaratii favorabile respectarii libertatii de exprimare si dreptului la accesul la informatie, pe de alta parte propune initiative legislative, cum este proiectul cu privire la secretul de stat si secretul de serviciu, care practic pune cruce pe ceea ce numim presa libera�, a opinat Spinei.

In context, Presedintele Comitetului pentru Libertatea Presei, Alexandru Cantar, a subliniat necesitatea crearii unui sindicat al jurnalistilor, idee lansata de Asociatia Jurnalistilor Economisti, in frunte cu Vlad Bercu. Potrivit lui Alexandru Cantar, prezenta unui sindicat media �ar asigura un grad mai inalt al libertatii presei�.

In acest an in cadrul ZLP nu se va organiza traditionalul mars al solidaritatii jurnalistilor, prin care se incerca sensibilizarea opiniei publice in ce priveste situatia presei in R. Moldova. Organizatorii au explicat decizia de a renunta la aceasta actiune prin �necesitatea de a ne concentra asupra unor momente cheie� in lupta pentru o presa libera. Organizatorii au anuntat pentru maine (miercuri) desfasurarea unui seminar la care se va pune in discutie problema defaimarii si jurnalismului de calitate.

ZLP sunt organizate la initiativa CIJ, Comitetului pentru Libertatea Presei, Uniunii Jurnalistilor, Asociatiei Presei Independente, Asociatiei Presei Electronice APEL si Centrului Acces-info. // BASA-PRESS

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.