Interviu cu scriitorul Mihail Vakulovski
– În romanul „Tovarăși de cameră (Student la Chişinău)”, personajul Hai, după o ceartă cu tatăl, vrea să plece să lupte în Transnistria. E o situație reală?
– Da. Şi în realitate întîmplarea a fost la fel de absurdă precum în roman. Pînă la urmă a ajuns un membru al familiei în acel război, tata, care era ofiţer de rezervă.
– Tu scrii şi poezie, dar şi teatru. Cum te ajută faptul că ești basarabean la scris literatură?
– Nu ştiu dacă faptul că m-am născut în Basarabia mă ajută la scris mai mult sau mai puţin decît dacă m-aş fi născut în Argentina, să zicem, sau în Transilvania. E un moment biografic, nu bibliografic, totuşi. Dar e adevărat că românii basarabeni sînt foarte puternic influenţaţi de cultura rusească, dar şi de cursul istoriei, ceea ce n-a putut să nu se reflecte şi-n beletristica scriitorilor dintre Nistru şi Prut, atît lingvistic, cît şi stilistic.
– „Zece basarabeni pentru cultura română”, volumul tău de interviuri, se bucură de mare succes în România. Are chiar nevoie România de scriitorii basarabeni şi de ce?
– Scriitorii basarabeni de limbă română sînt scriitori români, dar totuşi sîntem puţin diferiţi, ca oameni, de colegii de peste rîu, şi ne diferenţiază în primul rînd biografia, e o diferenţă biografică la mijloc. Cred că literatura română are nevoie de această diferenţă (pe care scriitorii basarabeni ar trebui s-o exploateze şi mai intens), de acest sînge proaspăt, care în ultima vreme s-a văzut mai ales în poezie, dar şi-n proză şi dramaturgie.
– În mai multe interviuri de-ale sale, Gheorghe Crăciun declarase că marile romane ale literaturii române vor veni din Basarabia. Crezi că avea dreptate?
– Aş vrea să fi avut dreptate. Cred că tot pe această diferenţă se baza, sau poate spera că vreun român basarabean va scrie ca un mare scriitor rus, nu ştiu ce argumente avea. Eu cred că scriitorii basarabeni au mai multe şanse-n poezie decît în proză, chiar dacă deja s-au scris şi publicat romane foarte bune semnate de scriitori născuţi în partea asta a Prutului.
– Ce mai scrii acum?
– Chiar dacă în ultimii ani am publicat multe cărţi, n-au fost texte scrise recent, doar le-am scos de la sertar şi le-am redactat sau rescris, pentru că aveam un serviciu care-mi storcea toată energia şi-mi mînca tot timpul. Dar acum am parte de o pauză neaşteptată şi, deşi nu e chiar cum visam, am spor şi chef de scris. Tocmai am terminat un volum de poezie, „Riduri”, la care ţin foarte tare; parcă aş debuta, atîta încredere am în el. E o carte în care eul liric iubeşte, munceşte, trăieşte moartea tatălui şi îmbătrîneşte puţin cîte puţin, an de an (unul dintre „liniile de subiect” e format din existemele trăite – şi scrise – de ziua mea de naştere, vreo 10 ani la rînd). E o „biografie” în care eul liric colecţionează – fără să vrea – riduri. Volumul era aproape gata, doar l-am adunat şi l-am structurat, mai scriind doar 2-3 texte noi. Acum-acum scriu continuarea rockmanului „Tovarăşi de cameră”, care va avea trei volume, aşa cum anunţam la apariţia primei părţi, „Student la Chişinău”. A doua parte se numeşte momentan „Cînd tatăl tău e mai în vîrstă decît tine exact de două ori”. Scriind, mi-am dat seama că aşa ceva ţi se poate întîmpla o singură dată în viaţă! E un titlu cam lung, iar romanul e mai scurt decît celelalte două părţi, fiind de legătură, cam cum e Prutul pentru România şi R. Moldova. Acţiunea are loc tot la Chişinău, ca şi-n prima parte, iar personajul homodiegetic se învîrte în lumea universitară şi academică, lucrează şi la o revistă, şi la un liceu, seara descarcă TIR-uri şi se pregăteşte să treacă Prutul. A treia parte se numeşte „Doctorand la Bucureşti” şi am trecut de jumătate. Scriu zilnic, trag tare la masa de scris de sub Tîmpa (dacă mă uit pe geam nu văd cer – doar munte!), ca să mă ţin din urma personajului. Deşi scrisesem sfîrşitul acum 11 ani, încă nu ştiu dacă personajul n-o să aibă altă soartă decît cea pe care i-o pregătisem cînd locuiam şi scriam la Bucureşti…
Făcînd revista Tiuk! şi CenaKLUbul TIUK – mai scriu cîte o cronică, cîte o prezentare, mai pregătesc cîte o întîlnire, dar în general acum sînt sub influenţa tovarăşilor de cameră ai lui Hai.
Notă: Mihail VAKULOVSKI este absolvent al Universitatii de Stat din Moldova si, din 2002, doctor in filologie la Universitatea Bucuresti cu o teza coordonata de Nicolae Manolescu. Autor al volumelor de poezie: Nemuritor in papusoi, Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodata nici macar in copilarie, TU (cu Al. Vakulovski), Tatuaje, Odada, Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene, ИЛЬ ПЛЁ, Autobiografie. A mai publicat: Nicolae Manolescu (monografie), Holocaustul evreilor romani. Din marturiile supravietuitorilor (istorie recenta), nEUROCHIRURGIE (teatru), Portret de grup cu generatia „optzeci”. Poezia (critica literara), Tiuk! (antologie de proza Klu) (cu Al. Vakulovski). Premiul Uniunii Sscriitorilor din Republica Moldova si Premiul Soros (1997), Marele Premiu Underground Literar (2001), Premiul Zona alternativa (2002), Premiul revistei Tomis pentru cel mai bun traducator (2008), Premiul revistei Timpul pentru critica literara (2010). Membru ASPRO si al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Blog: http://vakulovski.livejournal.com/. Redactor-sef la revista Zile si Nopti, redactor la Sunete, fondatorul si realizatorul revistei Tiuk! – www.tiuk.reea.net/ .
