Mihai Ghimpu: Ambasadorii au fost selectati intr-un mod profesionist

Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, cînd în funcţiile de ambasadori au fost selectaţi specialişti după criterii profesioniste, şi nu unele politice. Şi aceasta este un succes pentru statul nostru în realizarea obiectivelor strategice pe plan internaţional.

Declaraţia a fost făcută astăzi de Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu în cadrul întrevederi cu viitorii şefi ai misiunilor diplomatice, a comunicat pentru MOLDPRES serviciul de presă al Preşedinţiei.

În opinia lui Mihai Ghimpu, în perioada cînd unul din obiectivele principale ale guvernării este integrarea europeană, conducerea Republicii Moldova mizează foarte mult pe corpul de ambasadori, care va fi numit în misiunile diplomatice. "Corpul diplomatic actual constituie o forţă foarte puternică a statului, care trebuie folosită la maxim pentru atingerea obiectivelor de modernizare a ţării, propuse în programul de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană", a accentuat şeful statului.

Referindu-se la priorităţile în activitatea viitorilor ambasadori, Mihai Ghimpu a menţionat promovarea imaginii Republicii Moldova, protejarea intereselor statului şi cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare, dezvoltarea relaţiilor economice, culturale, etc. "Colaborarea cu diaspora să fie una permanentă şi eficientă, deoarece cetăţeanul Republicii Moldova trebuie permanent să simtă atenţia şi protecţia statului său", a specificat Preşedintele Mihai Ghimpu.

În cadrul discuţiilor a fost abordat şi aspectul economic al activităţii şefilor misiunilor diplomatice, fiind menţionat că atragerea investiţiilor în Republica Moldova trebuie să fie permanent în vizorul ambasadorilor. "Lichidarea sărăciei este un alt obiectiv primordial al Alianţei. Dar pentru aceasta trebuie relansată economia naţională, care necesită investiţii. Şi dumneavoastră sînteţi cei, care puteţi contribui substanţial la aducerea acestora în republică", a menţionat Mihai Ghimpu.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.