Scrisoarea către Misiunea OSCE din Moldova, scrisă pe 17 ianuarie 2002, a fost scrisă de dr. Ionas Aurelian Rus, în prezent profesor asociat de științe politice la Universitatea din Cincinnati Blue Ash, la acea dată student doctorand la Rutgers University, New Brunswick, New Jersey, SUA. Opinia elaborată în acest articol poate să nu coincidă cu opinia redacției Moldova.org.
***
Numele meu este Ionas Aurelian Rus. Sunt doctorand (ABD) la Departamentul de Științe Politice de la Rutgers, New Brunswick. De asemenea, sunt președintele Asociației Studenților Absolvenți în Studii Europene (ESGSA) . Aparent este singura organizație de acest fel din țara ai cărei cetățeni suntem amândoi, Statele Unite.
Aș dori să profit de această ocazie pentru a-mi exprima îngrijorarea și dezaprobarea cu privire la recentele încercări ale guvernului controlat de comuniști și ale legislativului dominat de comuniști de a schimba politica de utilizare publică a limbilor din Republica Moldova. Mai mult decât atât, este necesară o intervenție pentru a reduce la minimum pericolul încălcărilor grave ale libertății de adunare și de asociere în Moldova. Voi discuta mai jos toate aceste probleme.
În conformitate cu declarația misiunii OSCE în Moldova, este responsabilitatea misiunii dvs. de a „cerceta incidente specifice și de a evalua implicațiile lor politice … oferi sfaturi și expertiză cu privire la drepturile omului și ale minorităților, transformarea democratică”, etc. Misiunea OSCE în Moldova are dreptul și, într-adevăr, datoria de a-și exprima îngrijorarea către guvernul Republicii Moldova și de a recomanda revenirea la status quo ante.
Sunt sigur că sunteți conștienți de faptul că o decizie recentă a ministrului educației din Republica Moldova, domnul Ilie Vancea, a fost contestată. Ministrul a decis să facă obligatoriu studiul limbii ruse (între clasa a doua și a zecea) în școlile unde limba principală de învățare nu este rusa. Această prevedere se aplică copleșitor școlilor de limba română. Această decizie este neconstituțională și încalcă Legea educației din 1995.
O altă măsură contestată puternic este transmiterea către Curtea Constituțională a Republicii Moldova de către membrii comuniștilor ai legislaturii, sub conducerea lui Victor Stepaniuc (Stepaniuk), a textului unei modificări propuse la constituția Republicii Moldova. Conform acestei modificări propuse, limba rusă va deveni a doua limbă oficială a Republicii Moldova.
Ambele poziții sunt nepopulare în țara în ansamblu. Conform unui sondaj de opinie realizat în noiembrie 2001, ambele măsuri sunt respinse de 58% din populație. Prima este sprijinită de doar 35%, iar cea de-a doua de 33%. Conform unui alt sondaj de opinie efectuat la începutul anului 2002, procentul persoanelor care erau în favoarea unui statut oficial pentru limba rusă a fost de 38%. Acest număr include 26,3% în rândul etnicilor moldoveni/români, spre deosebire de 19% în noiembrie.
Această aparentă scădere a sprijinului moldovenesc/ român pentru această politică ar putea fi un semn al polarizării etnice în creștere pe această temă și în general. Un exemplu și mai bun este creșterea proporției membrilor minorităților etnice, în special a locuitorilor de limbă rusă, ale căror opinii se mișcă în cealaltă direcție. Proporția locuitorilor care cred că rusa ar trebui să devină a doua limbă oficială a crescut de la 52,7% la 71% în rândul etnicilor ruși.
Polarizarea din ce în ce mai mare a problemei lingvistice de-a lungul timpului (care este documentată în continuare) a fost cauzată de propaganda forțelor politice de stânga. În 1994, acest lucru a fost realizat în principal de Partidul Socialist și Blocul Mișcării „Unitate-Edinstvo”, care a obținut 22% din voturi la alegerile naționale. Între 1995 și 2002, grupul care a fost responsabil în principal pentru acest lucru a fost Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Performanța electorală a acestui grup politic s-a îmbunătățit de la 15,74% din voturi la alegerile locale din 1995 la 50,07% din voturi la alegerile naționale din 2001, adică 33,40% dintre persoanele cu drept de vot. Aceste grupări, precum și câteva partide care au obținut foarte puține voturi, au promis că vor conferi rusei statutul de limbă oficială.
Mai mult decât atât, sprijinul pentru noile politici lingvistice comuniste propuse a fost, într-un fel, „moale”. Proporția populației românești care a fost împotriva educației obligatorii în limba rusă pentru moldoveni nu s-a modificat substanțial (74% în 1992 și 69% în noiembrie 2001). În schimb, proporția dintre membrii minorității ucrainene care favorizează acest lucru a crescut dramatic. Întrucât doar 19,5% dintre etnicii ucraineni credeau că toată lumea ar trebui să fie predată rusă în 1992, proporția în 2001 a fost de 53% (întrebările nu erau pe deplin identice). În rândul etnicilor ruși, procentul a crescut de la 20,1% la 65%.
Desigur, atunci când au fost puse întrebări diferite, dar similare, în 1992, proporțiile erau diferite, ceea ce indică existența anumitor complexități și ambiguități. Răspunsul afirmativ la întrebarea „Limba română trebuie să fie necesară minorităților” a fost de 80% în rândul moldovenilor, 43,2% în rândul ucrainenilor și 50,3% în rândul rușilor. În cazul întrebării, „Fiecare grup ar trebui să învețe doar propria limbă”, proporțiile au fost de 13,1% în rândul moldovenilor, 37,4% în rândul ucrainenilor și 27,2% în rândul rușilor. Ar fi fals să se pretindă că majoritatea membrilor minorităților naționale au dezaprobat politicile lingvistice ale guvernului Republicii Moldova în 1992.
Concluzia este că atitudinea fără compromisuri a populației neromâne nu a fost o constantă din 1989-1991. În schimb, aceasta a crescut deoarece a fost favorizată de diferitele forțe politice menționate mai sus atât din motive ideologice, cât și electorale. Nu cred că acest tip de politică ar trebui răsplătită prin ignorarea unei majorități clare care aprobă status quo-ul mai degrabă decât planurile comuniștilor.
Pentru rezultatele sondajului foarte informativ și calitativ metodologic din 1992 realizat de profesorul William Crowther de la Universitatea din Carolina de Nord din Greensboro, ale cărui date le-am folosit mai sus, trebuie să consultați diversele sale articole și manuscrise publicate. Datele prezentate mai sus provin din William Crowther, „Nationalism and Political Transformation in Moldova”, în Donald L. Dyer (ed.), STUDIES IN MOLDOVAN: THE HISTORY, CULTURE, LANGUAGE AND CONTEMPORARY POLITICS OF THE PEOPLE OF MOLDOVA, (East European Monographs, Boulder, 1996).
Ce explică atitudinea relativ moale și lipsa de consecvență a opiniilor membrilor minorităților naționale? În primul rând, limba rusă este o limbă cvasi-oficială conform constituției și a diferitelor legi, o limbă de comunicare interetnică, un fel de limbă oficială asociată. Mai mult, până acum, limba rusă a fost obligatorie în școlile de limbi preponderent neruse între clasele cinci și nouă, timp de cinci ani. Acesta este același număr de ani în care locuitorii de limbă engleză din Ontario anglofon, o provincie din Canada oficial bilingvă, studiază limba franceză.
Printre etnicii moldoveni / români, care reprezintă peste 70% din populație în zonele controlate de guvernul de la Chișinău, sprijinul pentru status quo a fost constant în sondaje (a se vedea mai sus) și s-a manifestat prin proteste masive. În orice caz, susținătorii eforturilor de a face și de a menține limba română ca unică limbă oficială au inclus un număr mare de persoane angajate. Se estimează că un milion de persoane adunate la Chișinău au participat la un miting la sfârșitul lui august 1989 în favoarea transformării limbii române în republica in limbă oficială. Mii de persoane au participat la manifestații stradale și mitinguri începând cu 9 ianuarie 2002 împotriva schimbărilor împinse de comuniști.
Până joi, 17 Ianuarie, 1:47 AM EST, peste 26.000 plus 5.517 persoane au semnat textul a două petiții, una obișnuită și una online, împotriva acestor politici. Primul a fost sponsorizată în primul rând de Partidul Popular Creștin Democrat. Cea din urmă a fost organizată de Grupul de Atitudine Civică. Autorul acestor rânduri a semnat-o pe cea din urmă.
Lipsa completă a demonstrațiilor stradale în favoarea transformării rusei în a doua limbă oficială din 1990 este interesantă. Este un alt indiciu al faptului că susținătorii acestei poziții sunt mai puțin susceptibili să fie dedicați față de aceasta decât susținătorii limbii române. Desigur, aceasta nu înseamnă a minimaliza faptul că o majoritate covârșitoare a acestor indivizi au votat pentru comuniști din 1998. Au făcut acest lucru datorită nostalgiei lor pentru vremurile sovietice, inclusiv, dar nu în primul rând, o afinitate pentru statutul. limbii ruse ca limbă oficială dominantă în perioada anterioară apariției limbii moldovenești / române ca limbă oficială în 1989.
Desigur, acesta a fost modelul în afara zonelor secesioniste ale țării. Mă refer la Transnistria, auto-proclamata Republica Moldovenească Nistreană, zona secesionistă din partea de est a țării și, la începutul anilor 1990, la Găgăuz-Yeri. Unul dintre factorii care au dus la mișcările secesioniste a fost schimbarea limbii oficiale primare / dominante de la rusă la română, dar acesta nu a fost principalul factor.
Atât în 1989 cât și în 2002, adversarii manifestanților romanofoni nu au fost contra-demonstranți, ci mai degrabă aparatul de stat. Zilele trecute, doi dintre cei care răspândeau pliante pentru mitingul de la Chișinău au fost arestați. Un alt dintre ei, un deputat parlamentar al Partidului Popular Creștin Democrat din opoziție a fost amenințat cu o armă de un polițist. Manifestanții au fost amenințați cu pedeapsă pentru încălcări bazate pe tehnicalități, cum ar fi demonstrarea în afara zonei pentru care au obținut permisiunea de a se manifesta. Și mai rău, ministrul Justiției, Ion Morei, a amenințat, pe 15 ianuarie, să facă ilegal (să suspende) Partidul Popular Creștin Democrat, deoarece deputații săi s-au angajat în aceste tipuri de încălcări.
Folosirea acestor tehnici în favoarea acestor obiective nu augură bine pentru democrația din Moldova sau pentru relațiile interetnice din țară. Trebuie subliniat faptul că, în timp ce 35-38% din populație favorizează utilizarea limbii ruse ca a doua limbă, iar 24,3% din populație susține status quo-ul. Există, de asemenea, și celelalte, un grup egal la număr cu cei care ocupă prima poziție. Ei nu cred în niciun fel de statut special pentru limba rusă. O balansare într-o direcție în acest moment poate fi foarte bine urmată de un leagăn, trecut de punctul mijlociu, în direcția opusă.
Trebuie menționat că conducerea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, inclusiv actualul președinte al țării, Vladimir Voronin, promisese la începutul anului că problema va fi stabilită printr-un referendum. Ulterior, a renunțat la promisiune.
În mod ideal, misiunea OSCE, Consiliul Europei și diferite guverne și organizații străine ar trebui să intervină cu guvernul moldovean pentru a-și schimba planurile în problema lingvistică. Ordinul ministrului educației menționat mai sus ar trebui anulat. De asemenea, aceste terțe părți ar trebui să solicite ca problema dacă limba rusă ar trebui să devină a doua limbă oficială să fie decisă printr-un referendum. În plus, trebuie menținută democrația moldovenească, inclusiv libertatea de adunare și libertatea de asociere, inclusiv dreptul Partidului Popular Creștin Democrat de a funcționa. Toți avem dreptul și datoria de a impune toate acestea.
