Mărturiile unui doctor din Hersonul eliberat

Herson este singurul centru regional pe care Rusia l-a ocupat la începutul invaziei la scară largă din februarie. Orașul a petrecut mai multe de opt luni sub ocupație, perioadă în care rușii au reușit să organizeze un „referendum” ilegal privind aderarea regiunii Herson la Federația Rusă. Rezultatele acestuia nu au fost recunoscute de comunitatea internațională. Încă din primele zile de ocupație locuitorii orașului Herson au protestat împotriva invaziei rusești, însă protestele lor pașnice au fost compromise de armata rusă care a atacat cu gaze lacrimogene și care a împușcat în picioarele protestatarilor. Opt luni mai târziu, Forțele Armate ale Ucrainei au reușit să efectueze o contraofensivă, iar orașul Herson a fost eliberat de sub ocupație rusească. Șeful interimar al unității de terapie intensivă din unul dintre spitalele din Herson vorbește despre perioada ocupației și situația umanitară actuală din oraș.

Serghei Vasilievici este un bărbat înalt cu părul gri. Își încheie tura de dimineață alături de pacienții săi de la terapie intensivă și dă instrucțiuni asistentelor din cabinetul său. În afara ferestrei spitalului se aude bâzâitul unui generator – după retragerea din Herson, rușii au distrus infrastructura orașului. Locuitorii orașului au rămas fără curent și apă. Treptat, alimentarea cu energie în regiune a fost restabilită, dar nu există garanții că rușii nu vor bombarda din nou infrastructura importantă – armata rusă este încă prea aproape de oraș. Pozițiile lor de luptă sunt pe malul opus al râului Nipru.

Doctorul spune că spitalul era pregătit de război din punct de vedere al resurselor. „Cu toții am sperat până în ultimul moment că războiul nu va avea loc. Dar, din păcate, pe 24 februarie totul s-a schimbat. Trebuie să spun că am avut noroc cu administrația, pentru că administrația s-a ocupat mereu de rezervele de medicamente și de oxigen. Un generator mare a fost instalat în spital în urmă cu câțiva ani – la urma urmei, accidentele sunt totdeauna o probabilitate. Spitalul, ca element al infrastructurii critice, trebuie să fie pregătit pentru toate opțiunile posibile”.

„A fost o muncă grea în timpul ocupației”, continuă Serghei, „a existat o presiune constantă din partea autorităților rusești. La început, au încercat să ne oblige să scriem declarații că nu ne mai aflăm într-un spital ucrainean, ci într-unul rus – în „instituția economică de stat a asistenței medicale din Rusia”. Au început să schimbe structurile de stat ucrainene în cele rusești. Dar ocupanții s-au confruntat cu rezistența noastră. S-au confruntat cu faptul că marea majoritate a personalului medical fie i-a ignorat complet, fie a scris o scrisoare de demisie și au plecat. După ceva timp, rușii și-au dat seama că în curând spitalul va rămâne fără personal. Prin urmare, au slăbit puțin lațul”.

Serghei își amintește că, la câteva luni după invazie, ocupanții au început să ofere pază, așa cum sunt obligate să facă autoritățile de ocupație.
„Trebuiau să arate că au grijă de noi și au grijă și de imagine. Convenția de la Geneva afirmă clar că întreținerea infrastructurii critice este responsabilitatea oricărei puteri ocupante, iar eu au încercat cel puțin să jongleze cu asta pentru aparență. Dar pentru foarte multă vreme nu a fost decât un protocol de intenție.

Autoritățile de ocupație ruse au cerut medicilor liste cu medicamentele necesare. Medicii nu puteau refuza trimiterea listelor deoarece, pe de o parte erau pacienți care trebuie tratați, pe de altă parte, medicii nu știau cum ar putea reacționa ocupanții la refuzul categoric al „ajutorului”. Cu doar o lună înainte de intrarea militarilor ucraineni în oraș, rușii au început să aducă medicamente – au adus medicamentele esențiale, departe de lista completă de care avea nevoie spitalul.

„La începutul lunii martie, invadatorii au efectuat și un audit al medicamentelor și echipamentelor din spitalul nostru. Printre ruși erau oameni care erau mai mult sau mai puțin familiarizați cu medicina – a devenit clar din primele zile că în ceea ce privește echipamentul ei preferă să ia mai mult de la noi decât să ne dea. Prin urmare, am ascuns cele mai valoroase echipamente medicale pentru a nu le provoca apetitul”.

Serghei spune că a simțit presiunea rușilor nu doar în calitatea sa de medic, ci și ca locuitor al orașului.

– În fiecare dimineață mergeam la muncă și nu știam la ce punct de control mă vor reține. Ce vor verifica și ce nu le va plăcea. Limba noastră maternă ucraineană a devenit imediat interzisă. Dacă ai fi rostit accidental un cuvânt ucrainean la punctele de control, ai fi putut primi o armă peste față. Iar acesta n-a fost un caz singura. Puncte de control peste tot, monitorizare constantă. Nu mă refer aici doar la medicină, ci la noi toți, a fost dificil pentru noi toți.

În timpul ocupației, prețurile tuturor produselor, articolelor de uz casnic, medicamentelor s-au triplat. Serghei spune că rușii au „stors” afacerile antreprenorilor care nu doreau să coopereze cu ei. Pur și simplu le-au luat afacerile și au pus în loc oameni loiali ocupanților. „Au stors din oameni cât de mult au putut”.

În ultimele săptămâni înainte de eliberarea Hersonului de către armata ucraineană, rușii își pregăteau retragerea din Herson.

„Noi, locuitorii orașului ocupat, am fost sub mari presiuni în ultima lună din cauza informațiilor progresive și a presiunii psihologice. Ni s-a spus: forțele armate ale Ucrainei vor veni, vor bombarda orașul, îl vor șterge de pe fața pământului. Aveau nevoie să aducă în presă imagini cu poporul ucrainean care fuge de armata ucraineană și cu rușii salvându-l. Au promovat activ această idee”.

„Numai evacuarea pe teritoriul Rusiei vă salvează de bombardarea și persecuția serviciilor speciale ucrainene” și alte idei cu aceeași retorică. Le-au promovat peste tot unde au putut, inclusiv prin mesajele de telefon. Veneau sms-urile nu doar de câteva ori în timpul zilei, dar și de două-trei ori pe noapte. Ținând cont că sunt medic și e de datoria mea să fiu în legătură permanentă cu pacienții, nu puteam să-mi închid telefonul, așa că mă trezeam de fiecare dată când primeam un sms de la ei. Blocam numărul de pe care era trimis mesajul, îl adăugam în lista neagră, iar peste scurt timp același mesaj venea de pe alt număr. Unii oameni nu au suportat această presiune psihologică și au plecat. Nu am informațiile exacte, dar nu cred că au fost mulți cei care au plecat”.

Una dintre principalele probleme ale sistemului medical din Herson este electricitatea.

„Avem două generatoare diesel care funcționează alternativ. Unul este mare, celălalt este mic. Dacă solicităm puternic un generator, putem rămâne total fără electricitate. Primul generator, cel mare, funcționează pentru întreg spitalul – alimentează camera de cazane și cantina, precum și restul secțiilor spitalului nostru. Acest generator încălzeste spitalul, datorită lui bucătăria reușește să gătească mâncarea pentru pacienți. Îl conectăm de două ori pe zi timp de câteva ore. Când este oprit, începe să funcționeze generatorul mic – exclusiv pentru resuscitare, așa încât departamentul de terapie intensivă să funcționeze neîntrerupt. Avem pacienți conectați la ventilația pulmonară artificială, aparatele lor sunt cât de cât moderne, au baterie încorporată. Așa că, chiar dacă toate generatoarele s-ar defecta brusc, avem la dispoziție câteva ore pentru a găsi o soluție”.

A doua problemă, nu mai puțin importantă, a spitalului din Herson este personalul. Mulți medici și-au părăsit locurile de muncă și au părăsit orașul.
„De fapt, în secția noastră au mai rămas acum doi medici, eu fiind unul dintre ei. În plus, mi-au revenit responsabilitățile șefului de secției. La mijlocul lunii aprilie, șeful nostru a plecat. Apoi situația a început să se înrăutățească – mai întâi a plecat un medic, apoi altul și altul. Unul dintre medici are doi copii mici, locuiesc acum în Germania, însă planifică să se întoarcă în ajun de Anul Nou. Cu o lună înainte de eliberarea orașului, alți patru medici ne-au părăsit. O colegă a plecat pe malul stâng, acolo unde sunt părinții săi, iar soțul său, și el medic la spitalul nostru, a urmat-o. Malul stâng este încă ocupat, sunt blocați acolo și nu se pot întoarce înapoi.