La 10 iulie 2022, păsările, animalele și insectele au fugit dintr-o pădure de pini din Anenii Noi. În doar câteva minute, 4,5 ha de pădure s-au transformat în cenușă. Cum s-a produs incidentul și cum putem evita asta? Cu aceste întrebări am mers acolo și am descoperit un loc, unde nu se aude ciripitul păsărilor, frunzele sună ca un pergament, scoarțele copacilor rămași în picioare s-au transformat în cărbune, iar pământul încă mai păstrează căldura focului stins în urmă cu două săptămâni.
„De ce am fugit, aceea și fac”
Alexandru Luca este pădurar de 20 de ani. „Am fugit de pădure și tot acolo am ajuns”, râde bărbatul, trecându-și palma bătătorită peste începutul de barbă gri. Părinții lui au fost ajutori de pădurari și de multe ori, în timpul vacanțelor îl luau cu ei la plantat, săpat, prășit și îngrijit pădurea. „Atunci mi-am spus: am să cresc mare și n-am să mai merg prin pădure. Dar iată că lucrurile s-au petrecut altfel”, constată el. Alexandru Luca îngrijește peste 122 de ha de pădure. Pădurile lui însă sunt „împrăștiate” prin tot raionul. „O parte este aici, la ieșire din oraș, altă parte peste drum, pe celălalt deal. Și la Bulboaca am o parte de pădure”, explică el.
Bărbatul trecut de 50 de ani poartă pantaloni de camuflaj, groși și o cămașă verde spălăcită – uniformă în care, recunoaște el, e greu să lucrezi când temperaturile depășesc 33 de grade. Confirmare sunt și broboanele de transpirație care i se plimbă pe frunte și pe tâmple. „De obicei, sunt îmbrăcat în haine mai simple și subțiri. Urc pe bicicletă și nici nu ai zice că sunt pădurar…”, râde el. Asta îl ajută să dea mai ușor peste braconieri sau persoane neautorizate care încearcă să defrișeze copaci sau fac frigărui pe pământ curat. „Îi atenționăm, iar dacă nu înțeleg cu binișorul, îi punem să ne ajute vreo săptămână la îngrijirea pădurilor”, explică pădurarul.
El urcă un deal „îmbrăcat” în arbuști cu spini și piciorul îi alunecă pe iarba uscată care a acoperit pământul. „Este atât de uscată, încât e nevoie doar de o scânteie și se aprinde…”, oftează el. Își amintește și alte veri la fel de secetoase, dar „niciodată nu am văzut un așa incendiu…”, mărturisește Alexandru.
„Arde pădurea!”
Era duminică, 10 iulie, trecut de ora 17:00. Alexandru se odihnea. Au mai rămas doar câteva ore până avea să înceapă o nouă săptămână de lucru. „Vara este atât de mult de lucru, încât îmi încep ziua la 5:00 și ajung acasă după miezul nopții”, explică pădurarul. Părea o duminică obișnuită, dar cu temperaturi foarte înalte. Telefonul a început să bâzâie sâcâitor pe masă. A răspuns și a înțepenit pentru o fracțiune de secundă. „Mi-au spus că arde pădurea. Am localizat repede incendiul și am sunat la 112. Mi-am luat hârlețul și am fugit spre pădure”, povestește bărbatul.
Pe parcursul întregii nopți, 30 de oameni au luptat cu focul. Flăcările mistuiau tot ce găseau în cale. „Pinii erau cei mai vulnerabili. Ardeau ca niște torțe”, povestește Vasile Chifiriuc Sava, șeful adjunct al Ocolului Silvic Anenii Noi, care s-a alăturat pompierilor.
Accesul până la pădurea de pini este îngrădit de arbuști țepoși și denși. De aceea, pompierii nu au putut să ajungă cu furtunurile cu apă până sus în deal. „Toți ne-am echipat cu hârlețe, lopeți, mături de cauciuc și cu aspiratoare care suflă focul și ne-am pornit. Unul stătea într-o parte, altul în alta și tot săpam ca să oprim focul”, își amintește Alexandru. Acesta era al doilea incendiu de pădure cu care a luptat pădurarul în toți acești 20 de ani. „Și atunci era o vară secetoasă și oamenii nu țineau cont de niște norme simple de siguranță, dar accesul spre acea pădure era bun și focul a fost stins repede cu apă. Orice țară are un elicopter pentru stingerea incendiilor în zonele mai greu accesibile, dar noi nu avem nimic… Totul ardea atât de repede, că nici nu reușeai să dai bună ziua”, suspină pădurarul.
Ocolește o creangă cu spini, se apleacă și trece pe sub o arcă de vegetație. Se oprește brusc în fața platformei măturate de copaci, de orice vegetație și cu pământul acoperit cu un strat gros de cenușă.
„Eram Rambo”
„Nu poți opri apa și focul, dar asta nu înseamnă că nu vei încerca… Am mers în stânga, am văzut că focul vine spre mine. Am zis că are să mă prindă și nu am să pot fugi. Am luat-o pe partea cealaltă, apoi, m-am întors”, descrie Alexandru lupta cu focul. „După incendiu eram complet murdari de cenușă. Știți filme acelea cu Rambo când înainte de luptă se colorau cu negru pe față? După incendiu, Rambo eram și noi”, încearcă să glumească Vasile. Au sperat că au stins complet focul, însă, peste câteva ore, acesta a „revenit”. „Câteva frunze s-au reaprins și au fost purtate de vânt… Nu mai aveam puteri și am chemat toți pădurarii din raion și iarăși am început lupta”, își amintește Alexandru Luca.
Cauza incendiului: un muc de țigară aruncat lângă un foișor din apropierea pădurii, unde obișnuiau oamenii să se odihnească. Anume de acolo focul a trasat o cărărușă de cenușă până la pinii înalți de zeci de ani și cu spini uscați împrăștiați pe pământ. „Nu i-au salvat nici arbuștii plantați pe lângă ei, care ar fi trebuit să oprească flăcările. Totul era mult prea uscat. Spinii și frunzele de pe pământ sporeau puterea flăcărilor, care ajungeau până la 4 m înălțime”, povestește șeful adjunct al Ocolului Silvic. Specialistul spune că pădurile pot fi protejate prin responsabilitatea oamenilor, dar și de fâșii de protecție antiincendiare – șanțuri săpate în jurul pădurilor, când pământul ar putea opri răspândirea focului. „Lucru pe care nu l-am putut face aici, pentru că teritoriul din jurul pădurii aparține Primăriei și nu putem trece peste ei, dar și din cauza zonei care nu permite trecerea tehnicii mai grele pe aici”, adaugă șeful adjunct al Ocolului Silvic Anenii Noi.
Până atunci, pădurarul Alexandru își lipește numărul de telefon la foișoarele din zonă, unde oamenii își petrec timpul liber. „Dacă văd oameni care se odihnesc, mă apropii de ei și le spun: strângeți după voi gunoiul și stingeți focul, dar și acoperiți-l cu pământ. Nu e mare lucru, dar contează foarte mult. Unii se rușinează, dar de ce să te rușinezi?”, spune Alexandru.
Citește aici: Cum să te odihnești în natură, fără să-i dăunezi
„O gură de ploaie”
„E nevoie de o gură de ploaie”, spune gânditor Alexandru. Pădurarul explică că ploaia va amesteca cenușa cu pământul, ceea ce-l va transforma în îngrășământ care va îmbogăți solul lutos din zonă.
Ulterior, teritoriul incendiat va fi curățat de rădăcinile transformate în cărbune și vor fi plantați salcâmi. „Focul a trecut repede peste pământ, ceea ce nu i-a secat toate proprietățile. Sunt doar câteva porțiuni unde pământul este total mort, fiind copt de foc și s-a ruginit”, explică pădurarul, arătând spre pulberea arămie care pare împrăștiată pe unele porțiuni ale pădurii arse.
Dar cât timp nu plouă, Alexandru Luca urcă zilnic dealul împânzit de arbuștii țepoși și suspină de tristețe când nu mai găsește pinii cu care s-a obișnuit în toți acești ani. „Nu mă pot obișnui cu această imagine”, recunoaște el. Își ia sapa și acoperă rădăcinile rămase ale copacilor arși, pentru a evita orice scânteie care ar putea aprinde cealaltă parte a pădurii. „Pădurile pot fi distruse în doar câteva minute, dar își revin atât de greu… Oare nu putem fi mai atenți?”, se întreabă nedumerit bărbatul.
