Pe 3 mai am marcat Ziua Internațională a Libertății Presei. În doar un an, Moldovei i-a reușit să sară de pe locul 40 pe 28 în clasamentul mondial al Libertății Presei. Un an în care propaganda rusă și anti-guvernare s-a întețit. Un an în care despre Moldova s-a vorbit tot mai mult în Vest.
În opinia publică, Consiliul Audiovizualului (CA) s-a „cimentat” ca instituția care a sancționat cele șase canale de televiziune cu finanțare obscură și conținut propagandistic, suspendate ulterior la decizia CSE. Am discutat cu Liliana Vițu, președinta CA din 2021, despre propagandă rusească, libertatea presei și unde mai avem de lucru ca să devenim o societate informată corect.
Ce înseamnă libertatea presei pentru dumneavoastră?
Că cei care au comis abuzuri și încălcări, care au violat drepturi, au distrus vieți și destine, într-o zi vor fi trași la răspundere. Or, presa este cea care, prin investigații, prin faptul că menține un subiect pe agenda publică, este garantul că impunitatea nu prevalează. Presa oferă o voce celor marginalizați, femeilor care încă își văd drepturile călcate în picioare, și e cea care, când un anumit guvern sau autoritate încearcă să ascundă sub preș anumite probleme sau nelegiuiri, se asigură că asta nu se întâmplă și că cei care merită vor fi trași la răspundere.
De ce libertatea presei este importantă nu doar pentru jurnaliști, ci și pentru țară?
Pentru că este un motor pentru celelalte drepturi. Când nu ai dreptul la liberă exprimare, nu poți să-ți faci opinia auzită și să decizi cum sunt luate anumite hotărâri în stat. Dacă nu se ține cont de opinia unei comunități, cei care o conduc comit abuzuri.
Toate libertățile aferente jurnalismului integru și profesionist determină calitatea actului guvernării și bunăstarea poporului. Acolo unde este corupție, oamenii ajung să fie uciși în stradă sau de malpraxis, să fie uciși de mâncarea care li se dă în spitale, iar copiii – de mâncare pe care-o servesc în grădinițe. Oamenii încă nu-și dau seama că lucrurile astea sunt legate, în primul rând, de corupție, iar corupția înflorește acolo unde presa slăbește.
„Avem, din păcate, în regiunea găgăuză ziariști supuși linșajului mediatic sau cărora li se limitează accesul, mai sunt probleme cu accesul la informație”
De ce credeți că ne-a reușit, într-un an, să avansăm 12 puncte în clasamentul mondial al libertății presei?
Din cauza deciziei CSE prin care au fost suspendate licențele celor șase posturi, așteptam o cădere în rating. În realitate, [acele posturi] sunt niște produse cvasi-media, un braț mediatic al unei activități politice și oligarhice. Chiar dacă există dovezi de afiliere politică, că beneficiarii finali sunt alții decât cei declarați și în spate există fluxuri financiare ilegale, tendința unor organizații internaționale și a partenerilor europeni este ca instituțiile statului să folosească toate căile posibile – fiscalitate, transparența proprietății, CA – decât calea securității naționale.
De ce am urcat, totuși, în clasament? Raportul publicat de reporteri fără frontiere a constatat că acțiunile CA-ului au dus la o slăbire a posturilor care transmiteau propagandă rusească. Am aplicat peste 50 de amenzi doar pentru știri legate de război, iar suma colectată din aceste amenzi depășește 200.000 de lei.
Sursa: Reporteri fără Frontiere
Au fost făcute și modificări la legislație, salutate de organizațiile de media, dar există și creșterea mecanică. Când în Ucraina sunt uciși ziariști din cauza războiului, e ușor să crești într-un astfel de context regional. Este și climatul politic. La noi ziariștii nu sunt bătuți sau uciși, nu ajung în temniță. Avem, din păcate, în regiunea găgăuză ziariști supuși linșajului mediatic sau cărora li se limitează accesul, mai sunt probleme cu accesul la informație. Dar acestea nu sunt nici pe departe problemele pe care le au ziariștii din țările Asiei Centrale sau alte regiuni. Ca abordare sistemică, lucrurile la noi stau mult mai bine decât în alte țări.
Ce obstacole mai avem acum și la ce mai avem de lucrat?
În audiovizual mai avem problema concentrării mediatice în holdinguri sau afilierea în jurul unor persoane exilate de câțiva ani, dar încă conectate la fluxuri. E vorba și de transparența proprietății. În timpul monitorizării, noi știm cine stă în spatele conținutului audiovizual, cine pe cine favorizează și cine cu cine face partajare de conținut și se află în aceeași barcă ideologică. Dar este și datoria altor instituții să vină cu dovezile pe masă.
Un alt aspect, bineînțeles, e și sustenabilitatea. Trebuie să ne asigurăm că presa poate să-și câștige banii și să nu mai depindă de nimeni. Fiind economic pus pe picioare, reziști în fața presiunilor politice, în fața tentațiilor din partea unui om de afaceri sau oligarh care pune banii pe masă și îți promite o activitate și viață foarte ușoară.
Ziariștii au mai semnalat și problema accesului la informații și faptul că nu există nici măcar o unitate la nivel de stat care să se ocupe de politici mass-media, educație media, care-au fost lăsate la latitudinea ONG-urilor. În Țările Baltice de foarte mult timp de asta se ocupă fie Ministerul Culturii, fie Ministerul Educației. Deci, și statul ar trebui să promoveze educația mediatică, pentru că de aici va veni reziliența și capacitatea noastră de a avea discernământ.
Într-un interviu de anul trecut ați menționat că se planifică modernizarea sistemului de monitorizare a posturilor radio și TV. S-au realizat aceste planuri?
Am reușit să angajăm trei persoane în departamentul de monitorizare. Suntem într-o fază avansată de dezvoltare a unei soluții de inteligență artificială pentru monitorizarea site-urilor și sperăm că până la finele verii va fi gata. Este vorba despre un dezvoltator din Spania care a făcut un program similar pentru Consiliul Audiovizualului din Catalonia. Ne dorim foarte mult ca la alegerile locale, cel puțin în regim de testare, să putem produce rapoarte săptămânale de monitorizare.
„Timp de 30 de ani CA a fost perceput, într-o anumită măsură, ca un instrument afiliat politicului”
Cum credeți că s-a schimbat imaginea publică a CA de când activați în instituție (2021, n.r.)? Dar în ultimul an?
Nu e o surpriză că publicul a avut așteptări foarte mari de la instituții, nu doar de la CA. Când a început războiul am avut o înțelegere deplină a celor care voiau măsuri drastice. Ni se cerea să închidem totul și nimeni nu a stat să se intereseze dacă am avut pârghiile legale să acționăm. E foarte ușor să pui pecetea pe o anumită instituție, să renunți, să nu mai crezi într-o echipă. Ca popor, ar trebuie să mai dăm o șansă cuiva care încearcă, să nu ne grăbim să tragem concluzii, ci să vedem cum se întâmplă lucrurile.
Într-un an-doi, dacă vom continua în aceeași manieră, lucrurile vor arăta cu totul altfel în audiovizualul nostru. Vom avea un audiovizual mult mai echitabil, cu posturi mai puține, dar mai bune. Oamenii vor vedea contribuția și efectele activității noastre la asanarea spațiului audiovizual.
Timp de 30 de ani această instituție (CA, n.r.) a fost percepută, într-o anumită măsură, ca un instrument afiliat politicului – și pe bună dreptate. Din sondaje am înțeles că mai mult din jumătate de respondenți nu prea înțeleg ce este Consiliul Audiovizualului sau cred că putem să închidem totul. Unii nu sunt de acord cu suspendarea și nu vor ca CA-ul să închidă posturile TV, alții cred că sancțiunile trebuie să fie mult mai dure și nu sunt proporționale cu gravitatea încălcărilor. Noi, cei de la CA, avem misiunea să explicăm mai bine care este rostul unei astfel de autorități. Abia acum, de când am lansat un site nou, am început un dialog instituție-om, în care explicăm că poți să ne scrii o petiție dacă nu-ți place o știre, să ne dai link-ul și noi o să facem un control pe acea știre.
Suntem abia la început de cale ca să explicăm ce „mâncare de pește” e Consiliul Audiovizualului și să stabilim partea de pro-activitate din partea omului. Asta ne-am dori foarte mult – cetățenii să fie cei care, în primul rând, ne dau petiții. Să nu așteptăm până un membru de-al nostru se autosesizează sau ONG-urile ne dau o petiție. Dacă numărul cel mai mare de petiții examinate va veni de la cetățeni, asta va însemna că oamenii au încredere în noi, în instituția CA-ului.
Unde credeți se termină dreptul la liberă exprimare și începe discursul de ură și propaganda informațiilor dăunătoare?
Din păcate, cei mai mari promotori ai discursurilor inflamatorii, care incită la ură și discriminează, sunt politicienii și biserica ortodoxă. Acestea ajung să se întipărească în mintea oamenilor. Biserica ortodoxă, în special cea subordonată Federației Ruse, e un promotor al tuturor narativelor rusești, cu preoți care justifică războiul în emisie directă. Am ajuns într-o situație absolut inumană, în care preoții care trebuie să propage cu totul alte valori, ajung să justifice războiul. Discursul sexist, discursul care incită la ură este o constantă. Unii politicieni nici n-au reușit să deschidă gura și deja au scos trei tâmpenii. Care, la rândul lor, pot să descurajeze o femeie să participe la alegerile dintr-un sat, să descurajeze o persoană cu dizabilități să depună CV-ul, să descurajeze o persoană de o anumită etnie.
Aici este rolul Consiliului Audiovizualului să-și facă misiunea. Avem Consiliul de Egalitate și Comisia Electorală Centrală, iar la nivel de legislativ s-au făcut mai multe modificări pentru ca discursul care incită la ură să fie raportat la poliție. Amenda cea mai mare este pentru discursul de ură și dezinformare, considerate cele mai grave încălcări. Prima amendă pentru acestea este de 40.000 de lei, a doua – de 270.000 lei, iar la a treia încălcare putem suspenda licența.
Ne așteaptă trei ani electorali, iar în perioadele electorale discursurile inflamatorii și sexiste se intensifică și mă tem că vom avea de lucru. Pe de altă parte, ne simțim mult mai bine echipați. Avem de partea noastră Consiliul de Egalitate cu specialiști buni, parteneriatul cu CEC-ul, avem susținerea experților Consiliului Europei. La nivel de autorități nu a mai existat o asemenea deschidere și înțelegere că toleranța trebuie să fie zero pe astfel de discurs.
Totuși, avem încă foarte multă propagandă pro-război și de orientare pro-rusă. Cum o putem limita și cum putem eradica efectele acesteia?
Și statul trebuie să se preocupe de educația media, de dezvoltarea gândirii critice și a felului în care sunt consumate informațiile. Asta trebuie să pornească nu din școală, dar deja din grădiniță. Trebuie să regândim cu totul felul în care educăm generațiile care vin după noi. Online-ul este cea mai mare problemă, pentru că acolo avem cea mai mare concentrare de conținuturi propagandistice. Am observat o practică „creativă” din partea unor posturi, în care ei filmau un buletin de știri pentru TV, la care adăugau alte subiecte care mergeau online, într-o cu totul altă versiune, pentru că acolo nu este reglementare.
Departe de mine ideea de a reglementa online-ul, dar unele conținuturi pot fi moderate.
Soluția ar fi un amalgam de metode. Pe termen lung, gândirea strategică a statului și construirea unei rezistențe la nivel de gândire, a unui discernământ la nivel de populație. Pe nivel imediat, mai ales într-o situație de război militar, de genocid, de război hibrid, cred că statul trebuie să intervină prin măsurile pe care le are, chiar dacă asta uneori este pe filiera securității naționale.
Există, într-adevăr, opinia că sistarea canalelor radio și TV nu ar fi foarte eficientă, întrucât se poate trece pe online, cum ați menționat și dumneavoastră. Ce părere aveți despre asta?
Și da, și nu, pentru că nu toată lumea a trecut în online. În online au trecut două posturi din cele șase suspendate. A fost cu slăbită influența Rusiei și influența lui Șor, pentru că nu toată lumea care locuiește la țară a trecut în online. Avem câteva sondaje de opinie care arată că oamenii aleg să privească postul public sau Publika pentru știri în limba rusă. Lumea a văzut că există și altceva și a ales să rămână pe alte posturi care nu retransmit propagandă rusească.
Dacă statul și-ar face foarte bine tema pentru acasă, de ce anumite posturi să nu fie suspendate sau închise? Țările Baltice au închis 70 de site-uri și nu e tragedie, lumea are de la ce să se informeze. Oamenii au mai puține posturi, dar nu se simt mai puțin informați pentru că nu au propaganda rusească.
„Dacă stai toată ziua pe divertismentul rusesc, n-o să treci seara la un talk-show sau program de știri care să te informeze corect”
O altă opinie destul de răspândită este că ar trebui să limităm și mai mult anumite canale sau creatori de conținut. Ce ar trebui să înțeleagă cetățenii despre dreptul la libera exprimare?
Propaganda rusească și influența malignă externă nu înseamnă libertate de exprimare. În Republica Moldova, decizia politică a fost să se meargă pe suspendare sau restricționare parțială doar a știrilor și a talk-showurilor, nu și emisiunilor de divertisment sau filmelor. Există voci care spun că și conținuturile de divertisment au propagandă, uneori, mult mai subtilă și dăunătoare. Dacă stai toată ziua pe posturi în care auzi cât de brav este bărbatul rus și cum lumea rusească e cea mai inovatoare, iar tot ce-i rusesc e net superior, chiar începi să gândești așa. Dacă stai toată ziua pe divertismentul rusesc, n-o să treci seara la un talk-show sau program de știri care să te informeze corect. Prin urmare, o restricționare mai drastică a întregului content a fost calea pe care s-a mers în anumite state.
De 30 de ani oamenii s-au obișnuit să consume un anumit tip de conținut și unele voci spun că s-ar impune tăierea acestui cordon ombilical și de mers pe o restricționare deplină. Într-o situație în care Republica Moldova e cu un război la hotar și cu război hibrid în țară, lucrurile astea trebuie foarte bine cântărite și acțiunile, parțiale sau totale, foarte bine ponderate. Ca autoritate de reglementare, punem în aplicare ceea ce ni se pune pe masă, nu venim noi cu politicile și deciziile. Dar ca cetățeană cred că inacțiunea, în astfel de timpuri, nu mai poate fi formula pe care să se meargă.
Cât de des vi se cere să limitați conținutul și pe online?
Ni se cere destul de des, dar nu avem capacități, inclusiv oameni. Nu văd acum cum am putea să fim atrași și acolo, dar și atribuțiile noastre sunt pe radio și TV. Sunt așteptări justificate, pentru că oamenii chiar vor să se facă regulă, dar sunt peste măsura la ce poate să livreze CA în acest moment. Mult conținut online nu e treaba CA, ci a celor care se uită de unde vin fluxurile financiare, de unde cineva are bani să toarne cu publicitate pe Google și Facebook. Există SIS, Procuratură, alte instituții ale statului care ar trebui să-și facă treaba, ca oamenii aceia să nu mai fie atât de prezenți în spațiul online și audiovizual.
Înainte de a veni la CA, ați fost jurnalistă la BBC, Reuters și la alte instituții media. V-ați întoarce vreodată să faceți jurnalism? Dacă da, de care?
Un Late Night Show de tip Stephen Colbert. Până atunci, sper să rămână breasla sustenabilă. Mi-amintesc că printre primele reviste pe care le-am citit la țară, la bunicii mei, pe la 10-11 ani, era „Chipărușul”. De atunci am dezvoltat un gust pentru satira politică. Dintre oamenii cu simțul umorului, cei cu predilecție pentru satira politică sunt în topul meu și sunt preferații mei. Dar haideți mai întâi s-o scoatem în capăt cu mandatul de la CA.
